Aş vrea să fiu altcineva… unul mai fericit

După cum ştiţi, foarte rar public ceva ce nu e scris de mine. Povestea asta însă mi se pare excepţională. E de luat aminte. Sursa e specificată în final.

“În momentul ăsta aş da orice să fiu altcineva.” spuse Meo şi trânti paharul gol pe tejgheaua murdară.

Era sfârşitul unei zile infernale. În dimineaţa acelei zile romanul său fusese respins şi de ultima editură din ţară. Apoi primise un mesaj de la soţia lui prin care îi spunea că îl va părăsi.

Şi ca un făcut, la întoarcere spre casă maşina lui cedase în acest cartier mărginaş. Să uite de necazuri într-o bodegă uitată de lume era următorul pas logic.

 “Dacă ţi-aş spune că ai putea fi oricine vrei tu, de fapt două persoane diferite?” răsună o voce spartă în stânga lui.

Omul care vorbise era scund, slăbănog şi avea o faţă prelungă care aducea cu botul unui viezure.

“Văd că eşti interesat” continuă repede viezurele, “şeful meu caută oameni să testeze o nouă invenţie.. un cip pe care îl montezi în spatele urechii şi care îţi schimbă temporar trăsăturile faciale. Pe scurt.. vei putea fi oricine vrei tu pentru o zi”

Meo se gândi foarte mult înainte să accepte.. cam o microsecundă.
“Cât mă va costa?” întrebă el.

“Nimic – să spunem că ne ajuţi cu testarea..” chiţăi slăbănogul. “Am dezvoltat 3 cipuri prototip, şi tu eşti norocosul care va primi două. Poţi să uiţi de persoana ta demnă de milă şi să fii cine vrei tu!”

Se trezi în stradă cu cele două cipuri în mână. Ştia cine vrea să fie în prima zi şi deja îşi vedea romanul publicat, de fapt cu asemenea reputaţie putea ajunge best-seller în câteva săptămâni! Ultimele romane publicate de celebrul scriitor Gok depăşiseră orice aşteptări.

În sfârşit îşi va îndeplini visul – cartea lui va fi citită de milioane de oameni.

 “Bună ziua domnule Gok, poftiţi înăuntru”

 Deci aşa poţi intra fără programare la cea mai renumită editură. Nu trebuie decât să fii un scriitor cunoscut care are deja publicate câteva cărţi de succes internaţional. Simplu ca bună ziua!

“V-am adus un manuscris nou.. este un roman despre schimbare” rosti Meo precaut, şi îl cuprinse uimirea când îşi auzi până şi glasul schimbat.
Faţa omului se lumină imediat: “Sunteţi un adevărat maestru domnule Gok, încă un roman într-un timp aşa scurt! Editura noastră va fi încântată să vă publice următorul succes..”

“Am o condiţie totuşi: vreau să fie publicat sub pseudonimul meu: Meo L. Şi nu vreau să ştie nimeni că eu am fost de fapt autorul”
“Domnule Gok, din păcate acest lucru este imposibil! Oricât de bun ar fi romanul, dacă nu are numele dvs pe el, nu se va vinde la fel de mult şi poate nici nu va ajunge best-seller!”

Meo simţi cum i se ridică sângele în tâmple şi mâinile i se încleştară pe manuscris. “Dacă nu îl vreţi, voi găsi pe altcineva să-mi publice cartea!” răcni el şi ieşi din birou ca o furtună.

Spre seară, după ce scenariul se repetase la toate editurile din oraş, Meo ajunse frânt de oboseală acasă şi îşi scoase cipul.
“Sunt atât de ratat încât nu pot să-mi public romanul nici cu înfăţişarea marelui Gok..” gândi el. “Însă mai am o şansă de a trăi ca un om de succes.. mâine”

 Se uita cu regret la al doilea cip. “Pe ăsta trebuie să-l folosesc din plin – înainte să mă întorc la existenţa mea nefericită”.

Meo îşi dorise întotdeauna să fie celebru, să fie iubit şi aclamat de cât mai mulţi oameni. Aşa ca Vand, cântăreţul care câştigase cea mai mare popularitate în ultimul timp.

“Trebuie să ştiu cum e să fii cineva deosebit!” gândi el în timp ce îşi privea faţa în oglindă. Trăsăturile începeau să i se modifice încet-încet..doar ochii păstrau aceeaşi sclipire care îi amintea de cine este cu adevărat..

 Mergea cu paşi siguri pe bulevardul care ducea în centrul oraşului. Se îndrepta spre barurile cele mai populate, unde se strângeau tinerii seara. Simţea deja fiori pe şira spinării gândindu-se la reacţia pe care o va provoca prin simpla lui prezenţă.

“Hei uitaţi-vă, ăla nu e Vand?” auzi o fată ţipând undeva în stânga lui. “El este!!” răspunseră nişte voci entuziasmate, şi mulţimea începu să se strângă în jurul lui. Veneau de peste tot şi se alertau unii pe alţii în gura mare “veniţi, să luăm autografe şi să ne pozăm cu el!”

“Pot să ofer autografe, dar pe rând” rosti cu aroganţă Meo-Vand şi aproape că nu-şi recunoscu vocea. Se simţea de milioane şi totuşi ceva nu îi dădea pace. Era un sentiment greu de numit, ca o mâncărime pe care nu putea să o scarpine. “Ar trebui să mă bucur mai mult de momentele astea” îşi spuse el enervat în timp ce făcea poză cu un grup de fani.

Treptat, mulţimea se mărea şi toţi vroiau o bucăţică din el. Veneau din ce în ce mai aproape, din ce în ce mai mulţi şi mai insistenţi. Simţea că nu mai poate să respire şi încercă să iasă din mulţime, fără succes. Când îşi dădu seama că e înconjurat, încercă să strige dar ţipătul i se opri undeva în gât.

Pământul începu să se învârte cu el şi exact înainte să cadă simţi o mână care îl prinse, apoi îl trase în jos, printr-o uşă ascunsă, apoi pe nişte scări întunecate, unde îşi dădu seama că a intrat într-un bar subteran.

“Poţi să stai jos” spuse cu o voce caldă omul care îl salvase din mulţime.

Meo se aşeză la masă şi abia atunci văzu chipul celuilalt. “Oare visez?” se întrebă, şi se ciupi violent de mână. Omul care zâmbea la el avea exact chipul lui, chipul luiadevărat!

“Am văzut că ai probleme şi am vrut să te scap de nebunii ăia” spuse străinul bizar. “Te-am ajutat pentru că în ultimul timp am încercat să fiu mai bun. Şi dacă tot am început pe această cale, aş vrea să fiu şi sincer. Vreau să-ţi mărturisesc ceva: nu sunt persoana pe care o vezi în acest moment. Cineva mi-a oferit o posibilitate de a-mi schimba trăsăturile..vroiam să uit de ceea ce devenisem.”

“Am ales să fiu o persoană mai bună, o persoană căreia îi pasă de cei din jurul lui. Ştiam un om care are aceste calităţi, domnul Meo L. Niciodată nu am cunoscut pe cineva care să aibă o dorinţă atât de sinceră de a contribui, un om atât de deosebit – nu ştiu dacă şi el îşi dă seama de acest lucru.”

“Dar abia acum îmi dau seama că nu trebuie să fii altcineva pentru a face ceea ce îţi doreşti. Ai nevoie doar să te accepţi aşa cum eşti.

Şi am mai realizat că am purtat prea multe măşti.. toată viaţa, chiar fără a-mi schimba chipul fizic. Îmi era teamă că nu voi fi acceptat, şi era mai uşor să eşuez dacă pozam drept altcineva.

Problema e că nici când aveam succes nu puteam să mă bucur pe deplin de el, parcă nu era succesul meu. Pentru că nu aveam niciodată curajul să mă prezint lumii aşa cum sunt, fără a brava, fără a simula..

..Acum a venit timpul să fiu eu şi nimeni altcineva“

Sursa: Obiceiurile Măiestriei

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.