Cum mă vede Dumnezeu?

Uneori sunt atât de dezamăgit de mine, de greşelile să păcatele pe care le fac, de eforturile nereuşite în evoluţia mea, de greutăţile pe care le întâmpin în drumul pe care îl am de urmat şi de păcatele care îmi dau atâta întristare şi mă întreb inevitabil: Cum mă vede Dumnezeu? Eu mă văd uneori aşa de mic, păcătos, murdar, slab şi nevrednic şi tendinţa de a dispera estre mare însă zilele acestea am ascultat un mesaj al lui Andrei Popovici în care mi-a atras atenţia compararea noastră a oamenilor imperfecţi cu o operă de artă a lui Michelangelo.

Povestea statuii lui David, una din cele mai apreciate opere de artă, sculptată de Michelangelo e una care seamănă foarte mult cu istoria mea şi poate şi a ta. Iată câteva date importante despre această statuie. David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între 1501 și 1504 de artistul italian Michelangelo. Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 metri. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să profite din plin de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat.

Blocul de marmură din care Michelangelo l-a sculptat pe David fusese extras din carierele de la Carrara, pentru sculptorul Agostino di Duccio. Acesta proiecta, în 1463, să sculpteze figura gigantică a unui profet, pentru una dintre nișele de la tribuna de nord a Catedralei Santa Maria del Fiore din Florența. Realizarea proiectului s-a dovedit un eșec, iar sculptorul a trebuit să abandoneze blocul de marmură, după trei ani. Zece ani mai târziu, Antonio Rossellino a încercat să încheie el lucrarea abandonată, dar a fost nevoit, la rândul său, în fața dificultăților întâlnite să abandoneze lucrarea. Blocul de marmură „nu era destul de compact, prezenta multe vine, și, mai presus de toate, era foarte îngust; s-ar fi potrivit mult mai bine unor sculpturi gotice, decât celor musculoase și masive ale Renașterii”

La 2 iulie 1501, responsabilii Operei del Duomo s-au reunit pentru a hotărî soarta blocului de marmură. Aflăm din deliberarea lor că acesta „rău subțiat” zăcea „pe spate” în curtea Operei del Duomo. Ei au luat hotărârea, mai întâi să-l ridice, iar apoi să desemneze un sculptor capabil să-l termine. Deși Andrea Sansovino s-a arătat interesat de lucrare, Michelangelo a primit comanda lui David, la 16 august 1501 de la Opera del Duomo, precum și de la Arte della Lana, cea mai importantă casă de comerț și bancă din Florența, din secolul al XV-lea, legată de țesători. Michelangelo a lucrat la sculptură din 1501 până în 1504. (după Wikipedia)

După ca am citit istoria acestei statui, m-am minunat cât de bine seamănă cu viaţa mea. Singura deosebire este că la mine Dumnezeu, marele maestru al formării sufletelor, mai are încă de lucrat până voi fi desăvârşit. Dar până aici istoria seamănă în mult puncte. S-a încercat construirea a altceva din mine şi viaţa mea, am fost sculptat în multe feluri, dalta a săpat adânc în mine dar formarea mea nu a reuşit, apoi alte vise, alte încercări, alte perspective, alt sculptor şi altă durere şi totuşi nu a fost să fie, eu eram destinat să fiu altceva.

Când zăceam „pe spate”, „subţiat”, aruncat, a apărut Marele Maestru care a văzut în mine ratatul, necalitativul, imperfectul, murdarul, aruncatul a văzut o operă de artă. El când a privit la mine a văzut o operă de artă desăvârşită, perfectă deşi eu nu eram şi nu sunt aşa. Dar El, nu se uită la ce izbeşte ochiul, el se uită la ce pot deveni, la ce poate face din mine. Aşa cum Michelangelo a văzut în acel bloc de marmură viitoarea statuie a lui David, frumoasă, perfectă aşa Dumnezeu a văzut şi vede în mine un Sfânt. Nu că am devenit eu sfânt, ci pentru că El poate vedea ce nici eu nici un alt om nu vede, El poate vedea finalul. Aşa cum spunea David „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”

Aveam defecte de la încercările anterioare, eram dezavantajos pentru alţi „artişti” nu eram considerat suficient de bun şi în consecinţă eram destinat uitării, aruncării şi poate sfărâmării, însă a venit Cel care este Creatorul, Cel care poate acolo unde nimeni nu poate, Cel care poate face din defecte un avantaj, care poate lucra şi cu un material slab, Cel care nu stinge mucul care pâlpâie, cel care nu frânge trestia ruptă. El m-a văzut şi a decis să mă lucreze spre desăvârşire.

Ce vede Dumnezeu la mine? Ei bine, vede ceea ce nici eu, nici cunoscuţii mei nu pot vedea, vede opera sa de artă desăvârşită. Vede un om pentru care a fost gata să moară, o operă care a meritat viaţa sa ca plată de răscumpărare. El vede dincolo de imperfecţiunile mele forma finală a caracterului meu. El vede ceea ce poate face din mine nu ceeace sunt acum. Dumnezeu mă vede ca pe un fiu al Său desăvârşit, sfânt şi vrednic.

Ce mare chemare, ce mare lucrare, cât de încurajatoare perspectivă să fii lucrat de mâna lui Dumnezeu. Doamne, lucrează-mă!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

One Response

  1. Gabi 22/05/2014

Leave a Reply