De ce apare descurajarea?

Nu trebuie să fii neapărat un slab al credinţei ca să te lovească descurajarea. Nu trebuie să fii adormit pe cale ca să te trezeşti descurajat. Descurajarea nu loveşte doar în cei necredincioşi ci dimpotrivă şi în cei credincioşi. Descurajarea e eficientă deopotrivă pentru toate categoriile de creştini.

Ca să fii descurajat trebuie ca mai întâi să ai curaj, să lucrezi, să ai energie, să ai motivaţie. Sunt descurajaţi cei care aveau de gând să facă ceva, cei care îşi propuseseră scopuri, care aveau viziune nu cei care stau inerţi. Aşadar descurajarea afectează în mod deosebit oameni ai acţiunii, ai lucrării nu pe cei care de regulă sunt spectatori. Aş îndrăzni să spun că descurajarea e un microb exclusiv al celor puternici.

Aseară, pe 3 martie, discutam pe Radio Samariteanul despre descurajare şi am identificat câţiva factori declanşatori de descurajare. Vreau să îi enumăr şi aici pentru a pune în gardă pe cât mai multe persoane, să ştie la ce să se aştepte. Nu sunt într-o ordine calculată ci sunt doar enumerate.

Eşecul. Una din cele mai frecvente cauze de descurajare este eşecul. Când omul planifica să reuşească, când nu vedea altă variantă decât succesul şi totuşi a eşuat este foarte posibil să descurajeze. Eşecul face pe oamenii mari ai acţiunii să nu mai creadă în puterile şi capacităţile lor, dar nici în Dumnezeu să nu mai creadă. Asta îi face din oameni mari, vizibili, apreciaţi să se retragă considerând în acest fel toate acţiunile viitoare posibile eşecuri.

În realitate nimeni nu poate avea doar victorii. În război avem şi victorii dar şi înfrângeri. Uneori cădem, uneori pierdem o bătălie, important este să ştim că războiul nu e gata şi că atâta vreme cât nu e terminat avem pentru ce ne ridica la luptă. Evreii erau complet descurajaţi când au fost înfrânţi la cetatea Ai dar verificându-se au scos păcatul afară şi au avut izbândă.

Dezamăgirile. Iarăşi factor major cauzator de descurajare. Planificarea unor lucruri, calculele făcute într-un anumit fel care sunt date peste cap de realitate. Unele dezamăgiri sunt produse de irealismul nostru, de năzuinţele prea înalte avute, de necunoaşterea lui Dumnezeu, de sentimentul că va fi bine când premisele erau negative etc. Nu de puţine ori am auzit oameni spunând „Dumnezeu nu ne va lăsa în situaţia asta” deşi situaţia în care erau, era una în afara moralei creştine. În astfel de situaţii descurajarea loveşte crunt.

Aşteptările lungi. Scriptura spune că o nădejde amânată îmbolnăveşte inima. Puţine lucruri sunt mai descurajante decât aşteptările prelungite. Ai speranţă, te pregăteşti emoţional, anticipezi şi se produce o stare unică de emoţii amestecate cu bucurie care prelungită consumă omul ca pe lumânare. Un om care a aşteptat şi nu a primit ce se aştepta e demoralizat, descurajat şi greu îl mai convingi să se implice iar.

Şi aşteptările pot fi legitime şi irealiste. Cele mai multe din ele sunt irealiste. Din păcate în biserici sunt propagate multe aşteptări irealiste cu privire la succese spirituale, coborâre de puteri miraculoase, succesul în urma unor daruri primite, experimentarea de senzaţii etc. Aşteptările lungi, mai ales cele irealiste vor produce mari dezamăgiri. Tocmai discutam cu o tânără care experimentase „umplerea cu Duhul Sfânt” cerută aşa de insistent şi care era la pământ din cauză că a eşuat şi în starea aceasta pe care o percepea ca fiind un fel de imunitate la păcat.

Istovirea. Oamenii care obosesc în lucrare sau în trăirea unei vieţi curate pot ajunge uşor dezamăgiţi. Eu ca mulţi alţii am făcut greşeala asta de a mă implica în mai mult decât m-a chemat Dumnezeu. Am făcuta asta din cauză presiunilor, din cauză că nu avea cine, din cauză că mi-a fost milă dar extenuarea e un teren foarte bun pentru descurajare. Când faci eforturi mari şi prelungite, când e mult de muncă sau când bătălia se prelungeşte aşteaptă-te să fii descurajat.

În acelaşi timp verifică dacă tot ceea ce faci, inclusiv cele bune, sunt chemarea lui Dumnezeu pentru tine. Vezi să nu te trezeşti ca mine trudind pentru lucrul altuia şi să te găseşti şi lipsit de răsplată că greu te vei mai ridica de acolo. Uneori avem impresia că prin activismul nostru îi dăm şah mat lui Dumnezeu. Avem impresia că El nu va mai putea de bucurie când noi le vom face pe toate. În realitate Scriptura ne spune că El ne-a pregătit mai dinainte până şi faptele bune în care trebuie să umblăm. Aşa că dacă fac lucrul altuia nu e neapărat un plus pentru mine, e posibil să fie un minus.

Trădare şi nedreptatea. Când ai dat credit unui om ani de zile şi el te-a trădat te prinde o descurajare cumplită. Fie că e vorba de soţ sau soţie, fie că e vorba de un partener de afaceri, de părinţi sau copii, trădarea e un factor foarte puternic descurajant şi mai ales irealismul din relaţii. Oamenii care ajung să se încreadă în alţi oameni fără să lase loc de umanitate. Până la urmă relaţiile sunt între oameni care sunt supuşi păcatului mai mult sau mai puţin. Să nu iei în calcul varianta eşecului, varianta trădării înseamnă să te expui singur şi să nu fii deloc pregătit de un asemenea scenariu. Asta va durea groaznic. Aşteaptă-te să fii trădat de oameni, nu pentru că vor ei neapărat, ci pentru că şi tu şi ei veţi fi ispitiţi.

Mai sunt cauze ale descurajării dar acestea mi se par cele mai întâlnite. Nu ştiu ce vă descurajează pe voi cel mai tare, asta ar trebui să vă preocupe pe voi. Data viitoare vom analiza ce putem face pentru a preveni sau vindeca descurajarea. Să fiţi curajoşi.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply