Oameni ai încurajării

Cuvintele pe care le rostim întotdeauna vor avea efecte în viaţa oamenilor. Îndrăznesc să cred că nici un cuvânt rostit nu este lipsit de putere şi că va influenţa viaţa celor din jur în bine sau în rău. Cuvintele spuse de mine au avut efect în viaţa celor din jurul meu dar şi cuvintele auzite de mine m-au influenţat.

Cuvintele au o putere extraordinară. Biblia spune că în puterea limbii stă viaţa şi moartea. Mai mult, cuvintele au putere creatoare sau transformatoare. Am întâlnit des cazuri de adulţi cărora în copilărie li s-a spus că nu sunt buni de nimic şi aşa au ajuns. Cuvintele care le-au fost adresate i-au transformat. În schimb, deşi s-au simţit prost să audă complimente, să îşi vadă valoarea lor, după o vreme de terapie prin cuvinte pozitive, reale, prin expresii încurajatoare oamenii şi-au schimbat mult comportamentul şi felul de a fi.

Cuvintele pe care le rostim sunt întotdeauna cu impact. Avem de ales ce cuvinte rostim. Scriptura ne spune prin Domnul Isus că vom da socoteală de fiecare cuvânt nefolositor şi asta mă face să înţeleg cât de importante sunt cuvintele pe care le rostim şi câtă greutate are vorbirea noastră. Mulţi oameni vorbesc „degeaba”, foarte multe cuvinte necugetate ne ies de pe buze dar oare ce fel de vorbire avem? Ce stârneşte vorbirea noastră în viaţa noastră şi a apropiaţilor noştri?

În toată lumea asta de oameni „vorbăreţi” există o categorie deosebită de oameni pe care eu îi numesc oameni ai încurajării şi despre care vreau să scriu câteva rânduri.

Oamenii încurajării nu sunt în centrul atenţiei. De regulă, despre aceşti oameni auzi la multă vreme după ce au acţionat. Oamenii încurajării se pare că nu iubesc prezenţa scenică şi nu se aventurează să stea „în faţă”. Mă gândesc acum la Stefana, Fortunat şi Ahaic menţionaţi de Pavel în prima scrisoare către cei din Corint. Oamenii aceştia au răcorit sufletul Apostolului Pavel prin venirea şi vorbirea lor.

Oamenii încurajării folosesc cuvinte alese. Nu poţi folosi cuvinte la întâmplare ca să încurajezi. De regulă, pentru a încuraja, trebuie să cunoşti persoana şi să foloseşti cuvinte potrivite pentru a o încuraja. Degeaba mergi la o înmormântare şi spui văduvei: „Hai, curaj, mergi înainte, ai să vezi că totul va fi bine” rişti să faci mai mult rău decât bine. În schimb, cuvintele alese cu grijă, pot fi o adevărată încurajare.

Oamenii încurajării sunt oameni realişti. Ei nu vor folosi cuvinte umflate artificial. Nu vor folosi exagerări ca să obţină cine ştie ce efecte miraculoase pe loc. Cuvintele exagerate, chiar dacă vor să ridice şi să încurajeze nu sunt de bun augur. Ele fie „nu vor prinde” fie vor crea speranţe false. Cuvintele încurajatorilor sunt reale şi pline de energie.

Oamenii încurajării sunt oameni credincioşi. Doar un om cu credinţa în Dumnezeu poate să aducă speranţă, lumină şi energie prin cuvintele sale. Fără Dumnezeu, perspectiva e limitată dramatic, vrei să încurajezi dar nu vezi mai departe decât omul aflat în probleme. Cu Dumnezeu, cu credinţa în Dumnezeu, prin cunoaşterea lui Dumnezeu poţi spera la mai bine, poţi vedea şi dincolo de situaţia fără ieşire în care se află omul şi deci poţi aduce veşti bune, poţi asigura omul de dragostea şi intervenţia lui Dumnezeu.

Oamenii încurajării vorbesc şi fără cuvinte. Nu întotdeauna trebuie să vorbim ca să fim o încurajare pentru cei din jur. Uneori e necesară doar prezenţa, alte ori e necesară doar o îmbrăţişare, un SMS, un zâmbet. Nu doar vorbele au menirea să încurajeze. Un om al încurajării ştie ce trebuie să facă pentru a încuraja.

Scriptura ne spune că gura omului poate binecuvânta sau blestema. Binecuvântarea sau blestemul nu încep neapărat cu „te binecuvintez…” sau cu „te blestem….”. Orice cuvânt menit să aducă rău, distrugere, demoralizare, descurajare, rană este blestem pe când, la polul opus se află cuvintele care încurajează, aduc speranţă, energizează, motivează, apreciază, aceste cuvinte sunt cuvinte de binecuvântare. Pavel le scrie celor din Efes “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire … ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).

Provocare:

Gândeşte-te la ce fel de cuvinte ies din gura ta şi observă ce fel de vorbire ai. Dacă există cuvinte „nefolositoare” sau cuvinte care aduc blestem atunci ia măsuri să pui o strajă gurii tale şi în acelaşi timp să verifici inima pentru că din prisosul ei vorbeşte gura. Poate nu ai fost ţinta cuvintelor bune, de încurajare, de binecuvântare şi nu ştii cum să le foloseşti. Astăzi e timpul să schimbi modul de a vorbi.

Dacă observi că gura ta rosteşte vorbe de binecuvântare, de îmbărbătare, de încurajare, roagă-L pe Dumnezeu să  te facă mai eficient în demersul tău de a fi un om al încurajării.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply