Durerea schimbării este necesară

Dumnezeu ne-a creat în chip minunat şi a pus în noi capacitatea de a ne adapta şi dorinţa de a evolua. Ambele sunt binecuvântări mari dar oarecum dorinţa de a evolua este înfrânată de şabloanele create de capacitatea de adaptare la mediu şi situaţii. Pavel spune într-o scrisoare a sa despre dorinţa de a face bine dar cum răul este parcă lipit de el. Natura umană (însemnând aici obiceiurile, pornirile, şabloanele formate până la acea vârstă) se opune schimbării pentru că se tulbură confortul.

Creierul nostru are o mare capacitatea de a găsi căile cele mai scurte şi mai puţin dureroase în anumite situaţii. Unul din exemple este reacţia la durere. Un om neantrenat, fără perspectivă cauzală, la prima durere va lua calmante, la a doua la fel şi dacă dispare durerea deja face din asta un tipar care ulterior va fi destul de greu de schimbat şi va necesita durere. Aşa se face că din cele mai elementare lucruri până la cele mai complicate creierul dezvoltă anumite trasee neuronale care au menirea de a minimiza durerea, consumul de energie, timpul şi de a obţine maximul de plăcere.

Şabloanele acestea sunt un mare avantaj dacă sunt corecte. Învăţăm să facem un lucru şi el devine automatism reducând cantitatea de stres necesară execuţiei lui. La început, când înveţi să mergi pe bicicletă eşti foarte încordat, transpiră mâinile, eşti foarte atent, mişti repede roata ca să nu cazi, conduci stresat, eşti în alertă permanentă să nu te loveşti, astea toate înseamnă efort şi durere. Pe măsură ce creierul se adaptează acestei situaţii, dezvoltă automatisme şi cantitatea de stres şi durere se reduce şi ajungi să mergi cu bicicleta foarte detaşat, fără să te gândeşti la nimic din procesul acela. Creierul a învăţat, s-a adaptat şi face treaba asta aproape automat. Acesta este un avantaj imens.

Pe de altă parte nu suntem fiinţe perfecte ci în curs de perfecţionare de aceea unele tipare formate greşit trebuiesc schimbate şi în plus trebuiesc dezvoltate şi unele noi. Dacă analizăm onest pentru ambele acţiuni este nevoie de durere. Fie că renunţă cineva la fumat sau alcool, renunţă la mâncatul excesiv, la stilul de viaţă sedentar, la statul în exces la televizor sau calculator etc avem de a face cu schimbarea de şabloane ale creierului şi asta se realizează cu durere, de multe ori cu mare durere. La fel se întâmplă cu dezvoltarea de tipare şi abilităţi noi cum ar fi o şcoală, un curs, schimbarea stilului de viaţă, dobândirea permisului auto, credinţa în Dumnezeu etc.

Durerea însoţeşte şi procesul de schimbare, eliminare, înlocuire a unor automatisme vechi dar şi procesul de dezvoltare de noi capacităţi şi abilităţi. Tocmai această durere de cele mai multe ori este piedica împotriva evoluţiei personale. Omul nu este tolerant cu durerea, nu vrea să sufere durerea indiferent de intensitatea ei şi atunci schimbarea nu are şanse să se producă. Mulţi invidiază pe cei ce performează dar puţini ar plăti preţul pe care performerii îl plătesc indiferent că e vorba de viaţa fizică, intelectuală sau spirituală.

Pe partea spirituală acest proces de schimbare însoţit de durere înseamnă sfinţire, sau sfinţire progresivă cum o numesc teologii, unde, de dragul lui Dumnezeu, din dragostea şi respectul pe care i le purtăm acceptăm renunţarea la tipare vechi de comportament sau de gândire şi înlocuirea lor cu unele noi, conform celor divine. Fără o motivaţie puternică, în cazul acesta respectul şi dragostea faţă de Dumnezeu, nu se poate trăi o viaţă tot mai sfântă pentru că dacă nu există motivaţie puternică nu suntem dispuşi să suportăm durerea. Aşa se face că mulţi creştini râvnesc la o viaţă eliberată de păcat de patimi  şi pofte dar nu fac nimic în acea direcţie ci aşteaptă ca Dumnezeu să acţioneze fără durere, fără disconfort, fără deranj. În aceste cazuri putem vorbi de un om spiritual nedezvoltat, infantil. Schimbarea se va face cu durere mai mică sau mai mare, iar în viaţa spirituală durerea este şi mai mare pentru că priveşte de multe ori aspecte neobservabile la a căror schimbare nu dobândim aprecierile celor din jur, atunci doar o raportare corectă la Dumnezeu poate motiva suficient omul spre schimbare şi suportarea acestei dureri.

Ţinând cont de această „psihologie a durerii” putem mai bine să realizăm ce anume se opune când avem de făcut anumite lucruri sau de schimbat unele aspecte învăţate deja. Putem vedea clar că firea se opune la orice disconfort se opune schimbării dietei, se opune mişcării, se opune învăţării, se opune sfinţirii şi renunţării, se opune la tot ceea ce îndeamnă schimbare şi doar o motivaţie puternică ne poate ajuta să suportăm durerea schimbării.

Data viitoare vorbim despre motivaţii şi importanţa acestora în schimbare şi evoluţia fiinţei umane.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

4 Comments

  1. pety 14/02/2014
  2. Zaharia B 16/02/2014
  3. Teofil Gavril 16/02/2014
    • Zaharia B 16/02/2014

Leave a Reply