Importanţa durerii

Ieri scriam despre faptul că durerea este un mare avantaj pentru noi oamenii. Acest avantaj e tocmai avertizarea că suntem în pericol. Dacă nu ar durea am putea fi răpuşi mult mai uşor de boli sau accidente. Fără durere viaţa noastră s-ar scurta considerabil şi adevărul acesta nu priveşte doar trupul ci şi sufletul.

Studiile recente arată că există şi o boală a durerii, adică durerea nu mai este o consecinţă a unei afecţiuni ci devine o boală în sine. Afecţiunile neuropate sunt un fel de „defecţiune” a stimulilor şi/sau neurotransmiţătorilor care face ca şi după dispariţia cauzelor durerea să rămână. Mai mult există şi dureri a căror cauză nu o mai putem elimina sau ameliora pentru că sunt cauzate de un stil de viaţă nesănătos de lungă durată.

Dincolo de durerile fizice şi de cauza lor trebuie să vorbim de durere ca fenomen. Durerea pentru om este obligatoriu prezentă în orice proces de evoluţie. Deşi noi oamenii fugim de durere totuşi fără durere nu putem progresa, nu ne putem schimba, nu putem performa. Vreau să vorbesc despre durerea bună a vieţii noastre şi despre importanţa acceptării durerii în vederea creşterii spirituale şi a dezvoltării personale.

Durerea are diferite intensităţi şi a fost şi este greu de măsurat pentru că nu avem un etalon. Aşa că fiecare om are scala sa a durerii şi e posibil ca pentru un om pierderea cuiva drag să însemne dezastru şi să ajungă în prag de suicid iar pentru un alt om, aceeaşi pierdere, să însemne altceva şi poate nici măcar să nu plângă. Aşadar durerea este personală şi nu putem evalua la alţii dacă şi cât îi doare. Totuşi s-au încercat anumite măsurători mai mult sau mai puţin validate ştiinţific. Dar cred că nu este foarte importantă măsurarea ci raportarea noastră la durere.

Dacă am lua exemplul unui atlet, fără să suporte o doză de disconfort, de durere de mică şi mare intensitate (disconfortul este o durere undeva la începutul scalei de măsurare) nu va putea să concureze nicăieri. Noi am vrea dacă se poate să mergem la un maraton alături de un sportiv apreciat şi poate să luăm şi o medalie, dar dacă nu suportăm durerea antrenării, nu vom putea să ne ţinem după ei decât o perioadă scurtă de timp. De fapt, dacă analizăm sincer orice evoluţie are loc cu durere, nici mersul unui copil sau vorbirea sa nu se învaţă fără durere. Mă uitam la Timo, băiatul nostru, că deseori se plânge de greutatea de la şcoală şi durerea e prezentă în orice formă de evoluţie şi creştere.

Ceva similar se întâmplă şi cu oamenii care vor să crească spiritual. Durerea despărţirii de păcat nu e neglijabilă şi dacă nu e prezentă, omul respectiv nu va scăpa de acea problemă. Aud adesea rugăciuni pentru ca Dumnezeu să îi scape pe oameni de păcat şi văd des oameni care se aşteaptă ca minunea minunilor să se întâmple, se aşteaptă ca de a doua zi să nu le mai placă alcoolul de exemplu. Ei ştiu că e păcat, ştiu că îi distruge pe ei şi familiile lor, sunt conştienţi de efectele devastatoare şi totuşi nu vor să suporte durerea renunţării. Aşa se întâmplă în toate păcatele care sunt prezente în viaţa omului, de la cele mai mici până la cele mai mari. Doar când durerea schimbării va fi mai mică decât durerea stării în care se află omul se poate produce vindecarea.

Noi fugim tare de durere dar fără durere nu putem evolua, nu putem creşte spiritual şi psihic sau intelectual. Dacă nu suntem gata să plătim preţul dezvoltării noastre,nu vom putea să ne maturizăm corect şi frumos. Ce ar însemna ca un copil să rămână cu aceeaşi atitudine pentru toată viaţa faţă de injecţii, să nu accepte injecţii până la bătrâneţe pentru că dor? Ar fi viaţa sa în pericol şi ar fi considerat neînţelept. Dar de ce când este vorba de renunţare la un anumit stil de viaţă nu suntem gata să suportăm durerea. De ce perspectiva unei familii fericite şi în pace nu ne stimulează aşa de mult încât să suportăm durerea renunţării la vicii?

Trăim un adevărat război împotriva durerii. Orice senzaţie de disconfort sau durere e rapid anihilată şi eliminată. Facem tot ce putem ca să ne fie cât mai bine aici şi acum şi nu ne gândim prea tare la ziua de mâine, nu ne gândim la importanţa durerii, nu ne gândim că toate au un preţ.

Ce atitudine ai faţă de durere. Faţă de durerea renunţării la un anumit stil de viaţă, faţă de durerea renunţării la vicii, faţă de durerea necesară învăţării de noi concepte, faţă de durerea necesară evoluţiei? Ştii că Domnul Isus a fost numit „Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”? Ştii de ce? Pentru că avea privirea aţintită la scopul durerii nu la durere. Continuăm mâine…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

No Responses

  1. Pingback: Mâine | File din jurnal 24/02/2014

Leave a Reply