Trei teste importante

Nu stiu cât de adevărat e că ar fi vorba de Socrate în povestea asta dar principiul mi se pare extraordinar:

„In Grecia antică, Socrate (469-399 îC), era foarte mult lăudat pentru înţelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:
– Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?
– Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte „Testul celor Trei.”
– Trei? s-a mirat omul.
Aşa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur ca ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– E-n regula, zise Socrate. Aşadar, in realitate, tu nu ştii daca este adevărat sau nu. Acum sa încercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotrivă…
– Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate ca nu eşti sigur ca este adevărat?
Omul a dat din umeri, putin stânjenit. Socrate a continuat: Totuşi mai poţi trece testul, pentru ca există a treia probă: filtrul Folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?
Omul era învins si s-a ruşinat.”

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

6 comentarii la „Trei teste importante”

  1. Mi se pare foarte interesant cum aceasta ilustratie este folosita de oameni corupti pentru a nu da niciodata socoteala de faptele lor. Am auzit-o din gura unor „guru”..care dorea sa linisteasca si cuminteasca masele pe care le conduce.
    Har si pace!

    Răspunde
  2. Fara nici o indoiala ca este bun acest test, Pety!
    Este minunat cand acest test este imprumutat de oamenii duhovnicesti, insa cand este uzurpat (furat) de cei firesti..atunci eu imi pun semne de intrebare.
    Am voie nu?

    Răspunde
    • Alex, ai avut impresia ca am scris mai sus pentru tine? Nu dragul meu, numai la mine m-am gandit. Toata viata acest test imi va fi… test. Simte-te bucuros si liber sa ai voie sa exprimi tot ceea ce doresti. Cu drag!

      Răspunde
  3. Ioan, unii oameni nu au scrupule in a uzurpa şi folosi in scop personal cuvântul lui Dumnezeu d-apoi astfel de texte. Fiecare om „are voie” să folosească ce şi cum vrea dar cu consecinţele de rigoare.

    Răspunde
  4. Asa este. Domnul sa ne ajute sa vorbim drept despre Domnul nostru.
    Apreciez emisiunile pe Radio Samariteanul cu privire la finante, credite si imprumuturi din banci. Practic si de actualitate pentru aceste vremuri!

    Răspunde

Lasă un comentariu