Trei teste importante

Nu stiu cât de adevărat e că ar fi vorba de Socrate în povestea asta dar principiul mi se pare extraordinar:

“In Grecia antică, Socrate (469-399 îC), era foarte mult lăudat pentru înţelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:
– Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?
– Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte “Testul celor Trei.”
– Trei? s-a mirat omul.
Aşa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur ca ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– E-n regula, zise Socrate. Aşadar, in realitate, tu nu ştii daca este adevărat sau nu. Acum sa încercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotrivă…
– Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate ca nu eşti sigur ca este adevărat?
Omul a dat din umeri, putin stânjenit. Socrate a continuat: Totuşi mai poţi trece testul, pentru ca există a treia probă: filtrul Folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?
Omul era învins si s-a ruşinat.”

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

6 Comments

  1. Ioan Alexandru G 04/02/2014
  2. pety 05/02/2014
  3. Ioan Alexandru G 06/02/2014
    • pety 06/02/2014
  4. Teofil Gavril 06/02/2014
  5. Ioan Alexandru G 06/02/2014

Leave a Reply