Fii diferit – Încurajează

 „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă.” 2 Cronici 32:7

Timpurile pe care le trăim sunt din păcate încărcate de prezenţa păcatului, a răului, a veştilor rele,  de nesiguranţă, de instabilitate şi oamenii sunt afectaţi de toate aceste stări. Stresul zilnic este mare şi viaţa creştină implică un anumit grad de stres. Nu e de mirare că uneori creştinii păcătuiesc în asemenea condiţii. Sunt momente în care suntem epuizaţi, momente în care suntem biruiţi, momente în care am falimentat şi în acele momente contează foarte mult atitudinea şi vorbele celor din jur.

Câteva întrebări de verificare: Ce spui unui om care tocmai a comis un păcat? Dar unui om care îţi spune că el nu mai poate să mai trăiască sfânt? Dar unui om care e supărat sau mânios pe Dumnezeu? Dar unui bărbat sau unei femei care au curvit?

De regulă prima tendinţă, naturală de altfel, este dezaprobarea, critica, îndepărtarea. În momentul în care auzim de astfel de fapte, chiar apare o stare de bucurie că nu am fost noi cei căzuţi sau că avem ce spune altora. În realitate nu prea este loc în asemenea cazuri de egoisme şi mici răutăţi copilăreşti. Care este atitudinea corectă faţă de un om căzut în păcat? Ce putem face? Sau ce trebuie să facem? Putem să facem ceva mai bine şi mai bun decât fac ceilalţi?

Modul în care reacţionăm sau acţionăm faţă de un om doborât poate determina parcursul vieţii acelui om mai departe. Poate doboarâ sau ridica un om, poate ruina sau da speranţă. De regulă, natural, vom acţiona distructiv, e ceea ce biologii ar numi instinct de conservare prin care noi facem natural lucruri care sunt menite să ne consolideze poziţia, să ne pună în avantaj, să ne confere valoare şi asta chiar dacă pentru asta uneori „călcăm pe cadavre”. Firea asta vrea să facă, dar noi nu mai facem faptele firii ci ne înnoim mintea în fiecare zi.

Exemplul cu femeia prinsă în preacurvie e foarte grăitor. Fapt cert este că ea curvise, au prins-o, au văzut-o curvind, nu era nici un dubiu. Probabil veniseră cu o atitudine de scârbă la Domnul Isus să o aducă. Atitudinea lor faţă de cea a Domnului Isus sunt fundamental diferite. Ei au spus: Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei”. Accentul cade pe condamnare, pe distrugere, pe acuzare, pe eliminare, moarte şi Domnul Isus nu îi contrazice ci doar reuşeşte să separe femeia de păcatul ei şi să valorizeze sufletul  „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”. Speranţă, şansă, întărire, viaţă.

În cazul tâlharului de pe cruce tot aşa. Oamenii l-au condamnat la moarte, era pe cruce şi Domnul Isus îi dă credit. Priviţi la evaluarea bisericilor din Apocalipsa, cum sunt evidenţiate la început aspectele bune, pozitive, reuşitele şi apoi arătate şi cele negative cu atenţionare. Asta nu pentru a distruge ci pentru a corecta, pentru a încuraja, pentru a da speranţă.

Gândeşte-te dar ce cuvinte de îmbărbătare şi încurajare poţi spune unui om căzut în păcat pe care îl vei întâlni. Vei putea încuraja sau în cel mai bun caz vei compătimi? Încurajarea are menirea să scoată ce e mai bun din oameni. O vorbă pozitivă când ceilalţi se grăbesc să condamne are efecte miraculoase. O mână întinsă atunci când ai căzut şi eşti plin de noroi, când ceilalţi nu se mai obosesc să te ridice că eşti prea murdar şi ar însemna să se murdărească, poate pune pe calea bună un om condamnat de ceilalţi la a fi una cu pământul.

Vorba bună, acţiunea pentru a salva, orientarea spre ridicare şi salvare sunt acţiuni Cristice. Numai un om înnoit va face asta contrar tendinţei firii de a merge mai departe. Samariteanul milostiv a sacrificat timp, resurse, a riscat ocupându-se de rănit cu toate că fireşte trebuie să meargă cu treburi. El a făcut ceea ce un om nou ar trebui să facă.

Mă rog ca Dumnezeu să ne dea întotdeauna o vorbă de încurajare pentru oamenii căzuţi, să ne dea tăria să ne aplecăm pentru a ridica, să ne facă milostivi şi altruişti. Mă rog ca noi să fim a cel factor pozitiv din viaţa oamenilor, să încurajăm, să dăm speranţă, să zâmbim, să ajutăm, să încercăm să scoatem ce e mai bun din oameni. Avem nevoie să ne transformăm în asemănarea cu Cristos ca să putem salva oameni.

Nu uitaţi, alegeţi voi să daţi speranţă, să încurajaţi, să vă apropiaţi, să ridicaţi. Sunt puţini care o fac şi mulţi oameni mor nu din cauza păcatului în care au căzut ci din cauza indiferenţei celor care trec pe lângă ei. Doamne dă înţelepciune!

ridicare

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply