Credinţă plătită sau cum se mai pot scoate bani în numele lui Dumnezeu

Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Matei 21:12-13  

Unul din marile adevăruri care pot fi afirmate cu privire la religii, fără a cere dovezi, pentru că ele există deja, este implicaţia majoră financiară. Adică, orice religie are o anumită politică cu privire la bani şi multe, cele mai multe din religii pretind o parte din banii credincioşilor. Forma sub care îi pretind teoretic ar ţine de poruncile primite de la liderii religioşi care le-au înfiinţat, creştinii de exemplu spun că Dumnezeu a poruncit asta însă ce se întâmplă de la poruncile existente până la realitate e foarte diferit.

Banii şi sistemele religioase au fost mereu subiect de dispută efervescentă. În zilele din urmă tot mai mult parcă se discută despre banii care merg spre unele religii din România din bugetul statului şi provoacă mare furie în unii oameni. Apoi un alt subiect abordat e cel al fondurilor care se strâng de către biserici şi nu sunt impozitate deşi bisericile (unele din ele) beneficiază de salarizare de stat şi alte fonduri care vin din buzunarul cetăţenilor. Cu siguranţă situaţia se va schimba în perioada următoare cu toată influenţa pe care o au unele biserici tradiţionale. Oamenii se vor opune unor astfel de manevre.

Un alt subiect de discuţie, unde de fapt voiam să mă opresc puţin, este cel al slujirii pe bani. Bisericile tradiţionale au tarife pentru diferite acte de cult şi personal nu am nimic cu asta, dacă acei credincioşi aşa au decis şi dacă pentru acei bani se emit acte. Baiul mare este că se aud foarte multe cazuri în care nu se procedează aşa. Nu vreau să privesc mult  în alte curţi ci aş vrea să vedem bârna din ochiul nostru mai întâi. Apar tot mai des aşa zişi „slujitori ai Domnului” care slujesc de fapt banilor şi asta doare. De vreo două luni cineva îmi spunea cum pentru cununia religioasă într-o biserică neoprotestantă cel ce trebuia să predice a cerut pe faţă tariful de 1000 de ron şi am rămas interzis. Am înţeles ulterior că a cerut puţin că „alţii” costă mult mai mult.

Nu am nimic cu oamenii care cer bani pe cântat sau predicat atâta vreme cât nu pretind că îl slujesc pe Dumnezeu. Una este să primeşti banii de drum, mâncare etc şi alta este să faci profit din această aşa zisă slujire. Unde este încrederea că Dumnezeu va purta de grijă celor care Îi fac voia şi care Îl slujesc? O discuţie foarte efervescentă pe internet a fost şi va rămâne cea a drepturilor de autor pentru „artiştii” creştini. Sunt întru totul de acord cu specificarea sursei, cu recompensarea muncii, dar când vine vorba de profit nu poţi pretinde că slujeşti pe Dumnezeu şi pe semeni. Un exemplu în acest sens e un grup care a făcut o deplasare de 25 de km într-o biserică pentru o seară de evanghelizare şi au încasat pentru asta 4000 de lei dar ei au susţinut sus şi tare că se jertfesc pentru Dumnezeu şi că slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor.

Nu pot să nu mă gândesc acum la versetele citate la început unde Domnul Isus are o mare problemă cu cei ce făceau profit la templu. Cu siguranţă şi activitatea lor era una îmbrăcată cu o haină a evlaviei, vindeau animale pentru ca sărmanii oameni să nu le mai care de acasă atâta drum. Dar forma pe care o luase acel comerţ era nepermisă de Dumnezeu, a stârnit furia lui Dumnezeu, i-a izgonit cu biciul.

Atenţie mare dragilor să nu ne trezim că îmbrăcăm lăcomia de bani în haina evlaviei. Nu putem păcăli pe Dumnezeu. Dacă vrem banii atunci nu ne opreşte nimeni să ne declarăm artişti, maeştri de ceremonii, etc care să facă o treabă profesionist, pe câţi bani doresc, dar pentru Numele lui Dumnezeu să nu le amestecăm. Nu putem sluji la doi stăpâni, nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Materialismul e boala secolului în care trăim, să nu ne trezim infestaţi cu ea. Nu putem să ne comparăm cu alte religii şi să spunem, „până ajungem ca ei mai este” pentru că nu alte religii sunt punctul nostru de referinţă ci Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă pretindem că îl slujim pe El atunci să ne asigurăm că aşa este. Nu putem îmbrăca în haina slujirii activităţi menite să aducă profit, e interzis asta. Biserica va rămâne locul în care credincioşii slujesc şi probabil ar trebui să ne focalizăm asupra acestui cuvânt zilele următoare ca să vedem ce înseamnă „a sluji” Domnului sau semenilor.

Dumnezeu să aibă milă de noi păcătoşii şi să ne schimbe ce e greşit în credinţele şi încredinţările noastre cu privire la bani şi nu numai.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply