Cu ultimele puteri spre biserică…

Scriam ieri de starea de extenuare şi oboseală cu care ajungem la biserică şi despre plictiseala şi moleşeala care ne ispitesc în momentele multe în care ajungem cu bateriile pe zero la biserică. Unii evlavioşi ar putea spune că merg la biserică „să se încarce cu energie” da nu găsesc biblică o asemenea deducţie. Pentru mine mai degrabă e un consum mare de energie. Cel puţin „bucatele tari” necesită energie, conectare, atenţie, implicare, participare. Nicăieri nu se recomandă ca la şcoală să-ţi trimiţi copilul extenuat.

Aşadar de multe ori ajungem la locaşurile de închinare extenuaţi, ne chinuim efectiv să zâmbim din politeţe şi să păstrăm aparenţele, întindem mâini obosite către cei de lângă noi şi nu dorim decât să fim lăsaţi în pace cu gândurile şi oboseala noastră. Normal că omul obosit nu mai are chef de vorbăraie, nu mai cântă cu gura până la urechi, nici nu mai aude rugile vecinului ca să spună amin, nu se poate concentra le ele iar despre predică… e mult prea mult, deja vrea acasă, deja consideră că a făcut destul, deja vrea înţelegere de la Dumnezeu şi apreciere pentru „puţinul” pe care l-a făcut totuşi. La final, ca şi la început, ne mai animă mişcare, schimbarea poziţiei dar în plus mai are efect şi gândul: „În sfârşit o să ajung acasă să mă odihnesc, să mă relaxez, să dorm.”

Cred că priorităţile pe care le avem spun multe despre noi în această privinţă. Ceea ce ne este cel ma drag, cel mai urgent, cel mai important va fi pus în capul listei de activităţi. Ceea ce nu este foarte important, logic, va rămâne în coada listei. Mulţi creştini lasă cititul Bibliei pentru seara înainte de culcare pe motiv că atunci se liniştesc şi pot citi, însă logica spune că lucrurile cu adevărat importante trebuiesc făcute dimineaţa. În acest fel cuvântul citit va persista în mintea noastră toată ziua, ne va conecta cu cerul, ne va activa omul spiritual. Cititul seara poate fi susţinut doar de argumentul că, peste noapte mintea va rămâne cu acel material şi îl va memora, cum încercam noi de altfel înainte de teze sau sesiuni să ascultăm casete înregistrate cu lecţia. Ziua nu aveam timp dar  ne-am fi dorit ca noaptea, în timp ce dormim, să se fixeze cunoştinţele în mintea noastră.

Trebuie să fim sinceri cu noi înşine şi să nu ne mai păcălim. Iubim lumea aceasta mai mult decât trebuie şi pe deasupra, tot din această cauză avem o credinţă slabă. Ne temem că dacă nu muncim 10-12 ore o să murim de foame, ne temem că dacă nu avem bani vom fi desconsideraţi, ne temem că ne vor cere copiii socoteală, dar nu ne mai temem că vom fi slabi spiritual şi uşor de învins. Nu încurajez deloc lenea, aici nu vorbesc despre a sta toată ziua cu Biblia în mână, ci de a putea sta conectat la Dumnezeu pe întreaga zi, de a hrăni omul spiritual de dimineaţă.

Asistam recent la un serviciu de închinare unde pastorul mustra biserica pentru moleşeală şi aproape îi implora să strige la Dumnezeu, insistenţele sale pentru o asemănare a bisericii cu un stadion întreg care strigă pentru a susţine echipa favorită m-au dus cu gândul la excesele care se fac prin biserici tot datorită dorinţei de a ieşi din starea asta de letargie. Pastorii şi slujitorii caută mereu soluţii ca să mai anime puţin atmosfera, invită formaţii din ce în ce mai dubioase, folosesc prezentări, scene, sunete, lumini, efecte speciale şi senzaţionalul într-adevăr mai scoate omul din rutină dar… omul se obişnuieşte şi ce are efect astăzi, mâine nu va mai avea. Aşa se face că din cauza extenuării cu care oamenii vin la biserică se ajung la adevărate excese care oricum nu duc la nimic bun.

În acest context se impun acţiuni imediate ale mele şi ale tale. Nu putem să ne păcălim singuri, nu putem să aşteptăm ca Dumnezeu să facă creşterea omului spiritual fără implicarea noastră. Nici nu putem merge la alte extreme cum sunt cele gen „râsul sfânt”. Nu putem avea formaţii artistice doar sau chiar dubioase la închinare ca să ne scoată din somnolenţă cum recent au fost invitate în România Parachute Band şi Planet Shakers. Nu putem avea pretenţia ca Dumnezeu să lucreze prin metode lumeşti ca să ne crească duhovniceşte. Trebuie să ne oprim şi să ne preocupăm de omul spiritual. Trebuie să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu în stare de funcţionare, trebuie să dăm maximă importanţă vieţii spirituale pentru că nu ne-ar folosi la nimic să câştigăm toată lumea dacă ne-am pierde sufletul.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply