Părinţii risipitori…

Am auzit din păcate multe cazuri în care părinţii spuneau cu durere despre copiii lor că „şi-au luat lumea în cap” că „au plecat de acasă” şi am avut chiar prin clasa a şaptea un incident de acest fel în care un grup de adolescenţi din clasa noastră, a hotărât să renunţe la viaţa de elev şi au plecat undeva la o stână la munte nu ştiu pe unde. Mare tămbălău a fost atunci şi mare năduf aveau părinţii lor. Au plecat a doua zi în colindatul stânilor de prin munţi să-i găsească. Vreo două săptămâni a durat „operaţiunea” de aducere acasă şi s-a lăsat şi cu bătăi zdravene. Oricare ar fi cauza, nici un părinte nu se bucură că le pleacă copilul de acasă nici atunci când pleacă de răzvrătit, nici atunci când pleacă la vreo şcoală sau la casa lui. Despărţirea e dureroasă în fiecare din situaţii.

Dar ce se întâmplă când părinţii pleacă de acasă? Ieri am scris despre aspectul acesta şi despre câteva nevoi reale ale copiilor şi astăzi voi continua tot din acelaşi motiv al atenţionării nu al judecăţii. Viaţa copiilor noştri este mult mai importantă decât banii sau bunurile sau condiţiile pe care le putem oferi acestora. Asta nu înseamnă că nu trebuie să muncim, și să stăm acasă cu ei 24/7 , ci că e foarte important să fim împreună, ori în România ori în altă ţară dar să fim împreună.

Pericolul sistemelor. Sistemul care guvernează viaţa pe pământ în acest moment este foarte posesiv în privinţa copiilor. Vrea să îi educe în spiritul veacului acesta, de aceea face tot posibilul ca să îi ţină pe părinţi la distanţă de copii, aceştia devenind cât mai puţin implicaţi în viaţa lor. Aşa se face că părinţii fie pleacă la muncă în afara ţării, fie muncesc în ţară „de le sar capacele”, fie că devin alcoolici ajung să se distanţeze de copii lor.  Aparent, într-un timp al consumerismului, acesta e un act de bravură: „Mă duc ca să le fie lor bine”, „Mă duc ca să fac o casă”, „Mă duc ca să îl ţin la facultate” etc. În realitate… e o mare nefericire şi pentru părinţi şi pentru copii şi efectele nu se vor lăsa aşteptate.

Ştii cine îţi formează micuţul când tu eşti plecat de acasă? Ia ghici… şcoala, televizorul şi calculatorul. Toate sunt instrumente în mâna celor care guvernează lumea. Toate sunt menite să dea educare în scopul deservirii intereselor sistemelor adică, tradus, în spiritul veacului de acum. Ei îţi vor educa copilul cum vor ei, în nici un caz biblic şi ulterior vei fi considerat de pruncul tău neimportant, nesemnificativ, irelevant pentru că tu nu ai contribuit la formarea sa. Vei spune „dar banii aduşi acasă ce-s” îţi zic eu, sunt plata ca sistemul să ţii educe, nu numai să ţii ia, ci mai şi plăteşti pentru răpirea asta. Puneţi trei întrebări în caz că ţi se pare că exagerez.

  1. Sistemul actual îi apropie sau îi îndepărtează de Dumnezeu?
  2. Sistemul actual îi apropie sau îi îndepărtează de tine ca părinte?
  3. Sistemul actual îi învaţă corect despre dragoste?

Cumva intuiesc răspunsul. Sistemul îi educă să nu mai creadă în Dumnezeu, să fie independenţi şi îi învaţă să facă sex dar protejat. Şi tu şi eu ne bucurăm că ţâncul nostru stă la „prelu” că putem să îi lăsăm la şcoală sau grădi până pe la 3-4 când terminăm cu treaba. Apoi ne mirăm că fete cuminţi ajung să facă sex prin spatele şcolii, ne mirăm că băieţii nu mai vor să vină la biserică, că ne spun babacii sau bătrânii. Asta au învăţat dragii mei şi noi am muncit pe rupte ca să primească educarea asta. Putem să le reproşăm acum că fac aceste lucruri? Acum după ce „am investit în ei”, după ce „am muncit din greu pe şantier în străinătate ca să aibă tot ce le trebuie” putem doar culege roadele investiţiilor noastre. Doamne deşteaptă-ne.

 Copiii au nevoie de copilărie. Nu forţaţi copiii să devină adulţi mai devreme de vremea potrivită pentru că îi veţi închide în copilărie pentru toată viaţa. Forţarea aceasta este una din cauzele majore a imaturităţii multor adulţi. Se bucură părinţii că  unul din ei ia responsabilitatea casei câtă vreme ei sunt plecaţi în „ţările bănoase”, dar copilul acela cel mai probabil nu se va putea dezvolta ca un adult normal niciodată. Părinţii se bucură că cineva le face treaba, măcar parţial, uitând că în primul rând treaba lor era să fie părinţi şi a copiilor să fie copii. Nu le furaţi copiilor copilăria dragi părinţi pentru că veţi vrea să aveţi pe cineva pe care să vă bazaţi la bătrâneţe dar şi ei vă vor fura bătrâneţile. Ce seamănă omul aceea va şi secera. Vă  rog deschideţi ochii.

 Copiii au nevoie de siguranţă. Dar nu de siguranţa financiară în primul rând. Au nevoie să crească corect, să ştie să se încreadă în Dumnezeu, să ştie de responsabilitate, de muncă, de valori corecte, de iubire de tată şi de mamă, copiii au nevoie să-şi trăiască copilăria în siguranţă. Nu forţaţi nota, copiii voştri nu sunt în siguranţă singuri acasă, nici măcar nu sunt în siguranţă „cu cel mai mare”, nici cu bunicii nu sunt în siguranţă. Copiii sunt în siguranţă emoţională, psihică când mama şi tata sunt acasă, când sunt implicaţi în formarea lor ca oameni. Aici se înţelege că nu vorbesc despre siguranţa în faţa hoţilor de bunuri.

 O, om ce mari răspunderi ai, de tot de faci pe lume, de pilda ce la alţii o dai, de tot ce spui prin scris sau grai şi mai ales ce mari răspunderi ai faţă de copiii pe care Dumnezeu ţi i-a încredinţat. Vă rog mult veniţi acasă sau luaţi copiii acasă. Divorţul de copii este dramatic şi va rămâne dramatic pentru generaţii întregi. Dumnezeu a creat familia ca aceasta să fie locul de formare al oamenilor integri, cu valori, cu teamă de El, cu coloană vertebrală şi Satan atacă tocmai cuibul acesta unde se formează oamenii. Dacă nu suntem pe fază, copiii noştri vor fi transformaţi în hidoşenii pe banii şi munca noastră. Să nu risipim averea reprezentată de copiii noștri. Deşteaptă-ne Doamne.

 Foto: 9AM

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply