De ce să fim miloşi?

Chiar aşa, de ce să fim miloşi? Cât de bine este ca într-o lume a dezechilibrelor să mai fim miloşi. Când căţeluşii valorează mai mult decât copiii care sunt avortaţi, când jocurile pe calculator ne omoară orice urmă de compasiune şi milă de ce să mai fim miloşi? Nu e cumva o slăbiciune mila aceasta? Nu e o chichiţă religioasă?

Ei bine, trebuie să fim miloşi pentru că aşa sunt copiii lui Dumnezeu. În primul rând trebuie să fim miloşi că aşa e natura noastră de oameni cu o inimă nouă. Mila este o cerinţă a lui Dumnezeu pentru noi şi în acelaşi timp un exemplu lăsat de Domnul Isus în umblarea Sa pe pământ. Domnul Isus a arătat compasiune şi milă faţă de oameni şi cerinţa asta o are şi de la noi. Acesta eu îl consider principalul motiv în a fi miloşi.

Apoi trebuie să fim miloşi pentru că ne facem bine nouă înşine. Proverbe 11:17 spune „Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăşi carnea lui.” Ce verset clar şi convingător. Nu trebuie multă cercetare să vedem cât este de adevărat. Priviţi la un om pe care îl ştiţi ca fiind milos apoi la unul pe care îl ştiţi zgârcit şi veţi vedea diferenţa chiar pe faţa lor şi pe postura corpului. Oamenii fără milă îşi fac lor înşişi rău. Aşa că unul din motivele pentru care trebuie să fim miloşi e cât se poate de egoist J şi anume să ne facem bine nouă înşine.

Omul care e milos va fi binecuvântat aşa cum spune Proverbe 22:9  „Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.” Tot un motiv „egoist” am putea spune. În acelaşi ton cu aceste două versete apare un altul care spune: „Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” Practic facerea de bine este îndreptată spre noi înşine dar cu trecere prin alţii. Fiind miloşi beneficiem noi înşine dar numai dacă reuşim să ne înfrângem mentalitatea păcătoasă de tipul „eu mai întâi” sau „eu primul”.

Dacă ar fi să fim sinceri cu noi înşine şi să ne evaluăm trăirile şi gândurile pe care le-am experimentat la o facere de bine am descoperi uşor că ne-am simţit extraordinar de bine, am avut împlinire sufletească, am avut bucurie şi o pace lăuntrică mare. În schimb, la fiecare moment în care puteam face bine dar nu am deschis inima, am avut mereu stânjeneală, părere de rău sau remuşcări. Aşa că dincolo de teorie practica din viaţa noastră ne confirmă ceea ce Scriptura ne declară şi anume că mila este bună, este o componentă necesară fiinţelor noastre.

Mediul social în care trăim acum ne educă să nu mai avem milă sau să o avem dar focalizată pe orice altceva decât pe fiinţa umană. Suntem provocaţi să avem milă în special de animale, apoi de plante, de pământ, de „Dumnezeu sărăcuţul”, de planete, de insecte şi orice altceva decât de oameni. De altfel dacă ar fi să privim în viziunea „mai-marilor” lumii mila va fi considerată o slăbiciune nedemnă de oameni şi cei miloşi vor fi eliminaţi. Pentru a atinge acest scop deja suntem educaţi. Multitudinea de jocuri violente tocmai acest scop îl are, ştirile din ce în ce mai horror tocmai acest scop îl urmăresc, miile de filme cu vampiri, crime, sânge, ucideri, suferinţă şi violenţă tot acolo ţintesc. Mila va trebui eliminată, pentru că mila consolidează relaţia interumană, pentru că mila se focalizează pe o dragoste dumnezeiască şi ce este din Dumnezeu se vrea a fi eliminat.

Închei cu recomandarea din Luca 6:36  Fiţi, deci, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv. E îndemn, chemare, poruncă cum vreţi să o luaţi dar numai luaţi mila în serios pentru că însuşi Domnul Isus îi fericeşte pe cei milostivi spunând „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”.

Deci… spre cine poţi îndrepta milă astăzi?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply