Păcatul care ne înfăşoară

 „…să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Evrei 12:1

Îmi aduc aminte de jocurile de la un revelion cu tinerii, cu vreo 15 ani în urmă, unde unul din jocuri era să legăm pe cineva cu aţă de papiotă. La câteva ture de înfăşurat putea rupe oricine aţa, dar dacă foloseam o papiotă întreagă aproape niciunul din tineri nu mai puteau scăpa de legătură. Acest exemplu mi-a venit în minte citind textul din Evrei unde autorul epistolei, specifică acest adevăr şi anume că păcatul înfăşoară cu uşurinţă.

Meditam la aspectul acesta al păcatului ieri şi am realizat (încă odată dacă mai era nevoie) că păcatul nu vine în viaţa noastră nici brutal, nici năvalnic, nici şocant, nici tot deodată, ci întotdeauna vine pe furiş, întotdeauna vine după o cochetare cu gândurile păcătoase, întotdeauna vine după ce am fost ispitiţi de poftele noastre şi nu am fost drastici cu gândurile păcătoase. Cei mai mulţi, dacă nu toţi, credincioşii care păcătuiesc sau care au ajuns deja legaţi de păcat, au început prin a accepta ideea de păcat.

Dacă privim în Scriptură vedem uşor această tipologie. Eva a discutat cu şarpele apoi a văzut, Acan a văzut, David a văzut-o pe soţia lui Urie, Iuda a poftit banii. Toate aceste cazuri au ceva înainte de păcatul propriuzis, ceva acţiuni, gânduri cu alte cuvinte nu au respins repede gândurile păcătoase la fel cum Domnul Isus o face când în ispită răspunde „este scris”. Aşa se întâmplă cu toate păcatele din viaţa noastră. Au aceeaşi tipologie şi oamenii ajung să înfăptuiască păcate pentru că nu le taie de la nivelul gândurilor. Profităm de faptul că acolo nu ajunge nimeni cu privirea şi ne permitem „să ne gândim măcar” dacă tot nu facem şi nu realizăm că „pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului” care aduce moartea. Vă scriu două exemple elocvente. Unul al unui alcoolic şi altul al unei femei care a curvit.

Nenea Mihai era un om deosebit în sat. Calm, liniştit şi cumva nu a fost nimeni surprins când „s-a dat la pocăiţi”. A fost mişcat în inimă de Cuvântul lui Dumnezeu şi a făcut legământ cu El. Tot ce dorea era să se ştie copil al lui Dumnezeu, celelalte erau amănunte pentru el. După cam 7 ani de viaţă pe cale a fost invitat de unchiul său la tăiat porcul şi de mai multe ori i-a fost oferită băutură. El ştia de la biserică că e bine să nu pună în gură nimic alcoolic din cauza tatălui şi mamei sale care muriseră în beţie, dar insistenţele unchiului până la urmă au avut efect, a luat…, un singur pahar de vin şi culmea, nu s-a întâmplat nici un dezastru. A mers acasă după ce au terminat „operaţiunea porcul” bineînţeles că nimeni nu a ştiut dar el deschisese o uşă sper păcat.

Din cauză că paharul de vin nu i-a făcut nici un rău şi era bun la gust, a mai mers în iarna aceea să-şi ajute unchiul de câteva ori şi la fiecare vizită a mai servit licoarea care nu îi făcea nici un rău. În vară deja avea nevoie zilnic de alcool iar spre toamnă deja era un mare scandalagiu si era foarte violent. Soţia sa „mânca bătaie” regulat şi fetele sale la fel. În seara în care cineva l-a confruntat dur el tocmai „îşi caftise familia” şi rupsese câteva scaune. Tot ce a putut să spună a fost „frate sunt legat, nu mai pot scăpa, mii de fire subţiri mă leagă, nu mai pot să scap deloc”.

Cum a fost legat de păcat acest om? Cu fire aproape invizibile, cu lucruri care aparent nu aveau nici un efect asupra sa, cu pahare de la care nici nu ameţea măcar.

Celălalt caz e al unei femei care era căsătorită de 8 ani şi avea 3 copii. O numim Mia. Femeia aceasta şi-a dorit mereu să fie iubită romantic pentru că una din pasiunile sale erau romanele de dragoste. Înainte de a se pocăi citea cărţi de Sandra Brown dar după ce s-a pocăit citea romane de dragoste „creştine”. Era căsătorită dar încă visa la iubitul acela pasional, atent, romantic şi tandru. Îşi iubea soţul şi copiii şi niciodată nu şi-ar fi dat situaţia de acasă pe o alta. Era credincioasă şi credea că visele şi fanteziile nu au treabă cu realitatea, ele sunt aşa o lume ideală dar care nu se suprapune cu viaţa reală. Soţul ei era muncitor şi harnic dar nu prea ştia el noţiunea de romantism, nici florile nu avea habar cum trebuiesc oferite cu plastic sau fără, cu floarea în sus sau cu floarea în jos iar soţia, romantică şi fantezistă îl numea „prostuţ” de fiecare dată când el încerca să fie mai atent şi spunea că el nu e făcut pentru asta.

Au trecut anii şi pe la 8 ani după căsătorie, la serviciu, a venit un coleg deosebit de toţi bărbaţii cunoscuţi de ea. Cu cât îl cunoştea mai bine cu atât se potrivea bărbatului visat de ea mai mult. Acasă erau „ceva frecuşuri” aşa că pleca bucuroasă la serviciu de fiecare dată. Nu avea intenţia să înşele dar îi plăcea compania colegului, o făcea să zâmbească, să râdă, o făcea să se simtă frumoasă, îi plăcea să fie observată iar când a început a primi complimente s-a bucurat ca o adolescentă. Nu a durat mult până a fost invitată la o masă în oraş iar ea, uitând că „visele nu sunt realitate” a acceptat. Nu s-a întâmplat nimic rău şi chiar a fost totul foarte bine. A ajuns acasă toată numai zâmbet şi de bucurie i s-a oferit soţului ei în acea seară după o perioadă destul de mare în care nu au avut relaţii intime.

La o lună de la acest incident Mia avea să facă sex prima dată cu altcineva decât soţul ei, da acel sex dorit de ea, acel sex pasional, romantic, cu muzică, flori, lumânări etc. A fost doar începutul , ce a urmat e subiectul unei cărţi şi nu e relevant acum. Mia a fost înfăşurată cu lucruri aparent inofensive, mici, neimportante şi a ajuns în prag de divorţ cu un soţ iubitor şi gata de schimbare pe care îl rănise profund, dar şi cu un eşec ruşinos în trei relaţii extramaritale în care a fost umilită în cel mai crunt mod posibil.

Orice păcat din viaţa noastră la început pare inofensiv, la început este foarte plăcut şi micuţ, atât de mic încât nici nu putem vedea ceva rău în el. Ce rău poate fi într-o privire? Dar într-un gând? Doar nu facem rău la nimeni, doar nu jignim, nu abuzăm, nu lovim pe nimeni. Şi uite că aşa, cu lucruri aparent inofensive ajungem să fim legaţi fedeleş.

Ce atitudine avem faţă de păcat? Faţă de păcatele mici mă refer nu faţă de cele mari? Cât de permisivi suntem? Avem o disciplină a minţii noastre? Vom continua mâine pe această temă…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply