Cât de „iubibili” suntem?

Da, după cum ieri spuneam, cred că nu e totul să avem dorinţa să fim iubiţi, ci mai mult decât asta e nevoie şi să ne lăsăm iubiţi. Dorinţa de a fi iubit, cu puţine excepţii, o are fiecare bărbat şi fiecare femeie, aşa că nu aici ar fi o problemă, ci mai degrabă problema majoră este dacă oamenii se lasă iubiţi sunt aşa cum spuneau „taximetriştii” dacă sunt „iubibili”.

Voi încerca să surprind câteva aspecte ale vieţii care ne îndepărtează de iubire sau care ne transformă în persoane cu eticheta „neiubibil” pe frunte. Aceste aspecte pot fi dramatic îmbunătăţite în cele mai multe cazuri şi avem datoria să le schimbăm, mai ales dacă avem şi conştienţa existenţei lor şi ceva energie disponibilă. Deci iată câteva aspecte majore:

Rănile trecutului. Se ştie prea bine că nu am trăit în paradis până la momentul când vrem să fim iubiţi. Am trăit într-o lume egoistă, păcătoasă, centrată pe plăcerea de o clipă, centrată pe senzualitate şi spectacol. Oamenii care ne-au înconjurat au fost în consecinţă deci, e foarte posibil ca pe noi să fie răni. Rănile trecutului ne fac „neiubibili”, de fapt dacă comparăm cu rănile fizice, oamenii răniţi se feresc de ceilalţi sau stau la distanţă, pentru că orice atingere e dureroasă. Dacă ai o rană la mâna dreaptă cu siguranţă nu vei întinde mâna spre necunoscuţi ca să ţi-o strângă, rana care te doare te face să o bandajezi cât mai mult, să o izolezi pentru a o proteja cât mai bine.

Rănile sufleteşti sunt, cred eu, cel mai mare obstacol în calea primirii şi oferirii de iubire. Din cauza lor oamenii devin foarte pretenţioşi, sensibili excesiv, iritabili rapid şi tot din cauza lor, multe persoane îşi pun singure eticheta „neiubibil” în frunte. Ajung să respingă orice apropiere din dorinţa de a se proteja. Resping apropierea persoanelor de sex opus dar şi a persoanelor de acelaşi sex care vor o relaţie de prietenie doar. Oamenii cu răni sufleteşti îi îndepărtează inconştient pe cei care le-ar putea oferi iubirea după care tânjesc. Pentru ei orice imperfecţiune e uriaşă, pe principiul „cine se frige cu borş suflă şi în lapte acru” (aste e pe moldovineşte) cei care au răni în sufletul lor îşi pun ochelarii macro pe ochi şi din dorinţa de a nu o mai păţi odată caută omul perfect… dar de unde… ăla nu există, nici ca femeie, nici ca bărbat.

Mai există un risc în privinţa celor cu răni sufleteşti. Acesta este că, deşi rana s-a vindecat, ei au rămas blocaţi în multe din cazuri pe durerea şi trauma din momentul declanşării. Dumnezeu vindecă rănile dar unele persoane se victimizează şi în felul acesta simt aceeaşi durere toată viaţa, pentru că deşi au fost vindecaţi nu vor să renunţe la durere. Ştiu că pare ciudat ce spun, dar există oameni, şi nu puţini, care preferă să se victimizeze şi să ţină vie durerea unei răni chiar dacă aceasta s-a cicatrizat, uneori voit rup iarăşi rana ca să sângereze. Ei bine oamenii de acest gen se fac singuri „neiubibili” şi oricine se apropie de ei, se loveşte de bariera pusă şi cum astăzi nu mai suntem aşa de luptători, există riscul ca persoane care le-ar putea iubi să meargă mai departe căutând o alta care să fie „iubibilă”

Dragii mei orice rană este vindecabilă la Dumnezeu, orice dramă, oricât de mare El o poate vindeca dar este nevoie şi de schimbarea mentalităţii noastre, este nevoie să lăsăm rănile să se vindece. Dacă nu puteţi, dacă aveţi nevoie de ajutor nu ezitaţi să îl solicitaţi pentru că, atâta vreme cât există tratament, nu se merită să staţi cu durerea în suflet.  E greu să fii lovit, e greu să fii rănit, e greu să suferi din dragostea egoistă a unora dar toate sunt trecătoare, lăsaţi rănile să se vindece, nu le mai „zgânciliţi” şi veţi vedea că deveniţi mai „iubibili”.

perfectulPretenţiile perfecţioniste. O altă piedică între cei care vor să primească iubire şi „potenţialii donatori” este aşteptarea omului perfect. Ei bine cei care aşteaptă omul perfect îşi lipesc pe frunte eticheta „neiubibil”. Imaginea bărbatului perfect sau a femeii perfecte e o mare înşelare pentru că aceştia nu există sau dacă există „sunt luaţi deja” Problema e că nu au fost luaţi/luate perfecţi ci cu multă dragoste, jertfire, sacrificiu au fost perfecţionaţi în relaţie. Aşa se face că unele femei râvnesc la bărbatul altora, care pare perfect sau unii bărbaţi râvnesc la femeie altora, pentru că pare perfectă dar ei sunt perfecţi în acea relaţie, acolo unde s-au şlefuit şi ajustat unul pe celălalt, luaţi şi puşi în alte relaţii nu vor mai fi aşa. Dumnezeu a făcut un ajutor potrivit omului şi ajutorul meu potrivit nu se potriveşte nici într-o mie de ani altui bărbat.

Este bine să avem valori, să avem principii bune, este bine să dorim un om bun ca partener dar să încercăm să evităm perfecţionismul. Oamenii se perfecţionează în relaţie aşa că trebuiesc căutaţi acei oameni, fie că e vorba de bărbaţi, fie că e vorba de femei, care să îi poţi iubi şi pentru care eşti gata să te sacrifici şi se vor perfecţiona desigur sub acţiunea iubirii.

Spiritualizarea excesivă. E unul din motivele majore pentru care oamenii devin „neiubibili” prin biserici. Nu vorbesc aici de credinţă ci de un pericol al oamenilor care se folosesc de religie pentru a se proteja. Să vă dau un exemplu pentru a înţelege. Un băiat vrea să se căsătorească şi pentru că e pocăit abordează problema cam aşa: Trebuie ca fata să fie pocăită, trebuie să nu fi avut nici o tentativă de relaţie până atunci, trebuie să i se supună necondiţionat, trebuie să poarte batic şi fustă de o anumită lungime, trebuie ca Dumnezeu să îi vorbească printr-o vedenie ceva că el nu se duce să îi spună, altfel nu ar fi sigur că e voia lui Dumnezeu, trebuie ca ea să fie lucrătoare în biserică, să postească de câteva ori pe săptămână să nu lipsească de la nici un program al bisericii, să fie bucuroasă să plece de la ai săi de acasă şi mai mult, dacă se poate să fie „moartă” după el.

Are pretenţii rele băiatul? Nu, aparent toate sunt spirituale măcar într-o anumită măsură. Are şansă băiatul să găsească femeia dorită? Aparent nu… dar şi practic nu, pentru că e greşit modul de căuta, cere perfecţiunea de la cineva fără ca el să fie perfect. Chiar dacă ar întâlni persoana perfectă o va imperfecta prin imperfecţiunile sale egoiste şi pretenţiile spirituale false.

Este foarte important ca cei doi să fie credincioşi lui Dumnezeu dar de la credinţă până la întruchiparea perfecţiunii religioase e drum lung şi cei care se aşează la drum pe calea asta vor merge singuri cu soarele amiezii mângâindu-le creştetul multă vreme. Perfecţiunea nu există dragilor, nici cea spirituală, dacă am ajunge desăvârşiţi Dumnezeu ne-ar lua deja acasă, nu ne mai lasă să ne mai chinuim sufletul pe aici cu alţi oameni care vor perfectul pentru palmares sau în interes egoist.

Uite că m-am lungit şi încă mai aveam de zis dar mă opresc aici că nu mai terminaţi de citit după aia. Continuăm mâne cu „iubibilitatea” asta.

Să fiţi iubiţi, iubite! Dar fiţi oamenilor iubibili…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

No Responses

Leave a Reply