Ce fel de oameni ar trebui să fim noi

S-a vorbit ieri foarte mult, în multe biserici despre o zi a României, despre ziua care ar trebui să fie sărbătoare naţională şi mai ales s-au făcut multe rugăciuni, s-au cântat multe cântări cu tema aceasta, s-au spus multe poezii. Mulţi din cei care au făcut asta ar avea dificultăţi în a-şi aminti a doua strofă a imnului naţional, dar cred că dragostea de ţară se limitează la un „program artistic în biserică”. Da rugăciunile unora erau parcă de pe carte, făcute bine, cu tot ce trebuie, doctrinar corecte cu multă evlavie însă meditam la situaţia asta şi mă întrebam  ca Petru: Ştiind toate aceste lucruri (necredinţa, hoţia, minciuna, înşelare, trădarea, lipsa respectului, avorturile, curviile, nesimţirea, ura) în viaţa poporului român: Ce fel de oameni ar trebui să fim noi?

Oare ajunge rugăciunea? Oare e destulă cântarea sau predicarea despre România? Oare e bună nemulţumirea şi critica faţă de clasa politică a ţării? Ce fel de oameni ar trebui să fim noi ştiind că toate aceste lucruri s-au stricat şi au să se mai strice? Putem să pretindem oare că ne pasă de poporul acesta amărât dacă stăm în confortul nostru acasă sau la biserică şi spunem rugăciuni? Oare nu e nevoie de ceva în plus?

Ba da, cred că este nevoie de ceva mai mult. Toate aceste lucruri: rugăciunea, cântarea, predicarea, poezia trebuiesc făcute, sunt bune, apreciez pe cei care le fac dar e nevoie şi ceva mai mult. Nu se cere să mergeţi să vorbiţi cu domnul Băsescu sau cu domnul Ponta să se pocăiască, nu se cere să luaţi cuvântul în plenul parlamentului, nici măcar să participaţi la şedinţa consiliului local şi să le predicaţi, poate nici pe stradă nu se cere să ieşiţi să le vorbiţi oamenilor despre Hristos, nu, nu ni se cere asta acum deşi Dumnezeu vă poate duce şi în aceste circumstanţe.

Tot ce este nevoie este să respectăm cele două porunci ale noului testament, restul vine de la sine. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu, oamenii care au ca Tată pe Dumnezeu şi care umblă călăuziţi de El, în respect şi reverenţă faţă de El, acei oameni devin lumini şi sare „şi aceasta fără vorbe”. Oamenii care iubesc pe alţi oameni, care au milă de alţi oameni, care se implică în viaţa altora îl arată prin asta pe Hristos, îl propovăduiesc pe Hristos şi salvarea Sa, fără a scoate prea multe cuvinte (deşi uneori este nevoie). Oamenii care iubesc ca Hristos îl arată pe Hristos, oamenii care sunt plini de Hristos nu îl pot ascunde pe Hristos. Ce pot eu sau tu să facem pentru ţara aceasta este tocmai să-l avem pe Hristos în viaţa noastră. Un bine mai mare nu poţi face pentru cetăţenii acestei ţări decât să trăieşti printre ei cu Hristos în tine.

Oamenii din jurul nostru au nevoie să ştie ce este dragostea curată. Ei cunosc o dragoste pervertită, ei cred că iubesc dar se iubesc pe ei înşişi. Ei cred că iubesc real şi uneori se întreabă de ce nu merge treaba, ei iubesc după modelul de dragoste otrăvită servit de Satan. Dragostea cântată şi trăită de ei are de a face doar cu durere, trădare, înşelare, despărţire si sex. Ascultaţi într-o zi un post local de radio şi vedeţi în cântecele lor dragostea pe care o au, pe care o cântă. Au nevoie să vadă oameni care iubesc ca Hristos, au nevoie să fie iubiţi cu o dragoste ca a lui Hristos şi iubirea asta nu o putem transmite „wireless” iubirea asta o vor cunoaşte dacă ne implicăm în viaţa socială, în viaţa lor. Iubind ca Hristos îl arătăm de fapt pe Hristos: „Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că Sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”

„Noi nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă” aşa că nu vă temeţi să ieşiţi în lume şi să trăiţi ca Hristos. Noi avem mandatul acesta de la Domnul nostru „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Trebuie să smulgem pe oameni cu puterea şi în numele Domnului, pentru dragostea Lui din lumea aceasta. Trebuie să lăsăm mireasma lui Hristos în lume, e nevoie de curăţie în mocirla asta şi cine să o aducă dacă nu cei care au fost curăţiţi.

Oamenii din jurul nostru au nevoie de milă. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Aici sunt cumva motivat de o meditare a fratelui meu Andrei în care prezenta foarte bine modul în care noi, fără discriminare trebuie să fim miloşi. E o caracteristică a copiilor de Dumnezeu. Isus Hristos a venit să moară pentru toţi oamenii „ca oricine crede în El să aibă viaţa veşnică” şi prin aceasta ne-a dat un exemplu de urmat. Românii au nevoie de milă, o milă nepăcătoasă, nepătimaşă, o milă divină, o milă spre ridicare nu spre batjocură, o milă care să lege răni, să salveze vieţi să ridice pe cei prăbuşiţi, o milă şi o bunătate nepământene a unor fiinţe care îl au în inima lor pe Dumnezeu.

Exemplul Samariteanului e elocvent a avut milă de cel căzut deşi s-a expus şi el pericolului. A sacrificat din confortul său punându-l pe rănit pe asin în locul său, a sacrificat din proviziile sale folosindu-le să aline suferinţa, a sacrificat din timpul său, oprindu-se să ajute, a sacrificat din banii săi plătind hangiului tot ce era de plată. Asta se numeşte dragoste din Dumnezeu, asta se numeşte milă Dumnezeiască. La o astfel de milă suntem chemaţi şi noi, de o astfel de milă au nevoie oamenii din jurul nostru.

Fiind expuşi unei iubiri ca a lui Hristos şi a unei mile cu originea în El, oamenii din jurul nostru îl vor vedea pe Hristos, îl vor cunoaşte vor avea dorinţă să vină la El, cum să nu vrei un asemenea Dumnezeu? Dar oare îl arătăm noi pe Hristos în vieţile noastre?

Voi sunteţi sarea pământului ne spune scriptura, apoi mai spune că noi suntem lumină ce facem? Stăm sub obrocul bisericii sau mergem şi luminăm. Nu e nevoie să vă afişaţi mâine la preşedinte în audienţă dar e nevoie să luminaţi acolo unde v-a pus Dumnezeu. Doamne, fă lumina ta să strălucească în noi, iar pe noi ajută-ne să luminăm şi să dăm gust lumii în care ne-ai pus. Aşa vor începe trezirile spirituale, aşa se va face cea mai eficientă evanghelizare.

La final inserez meditarea lui Andrei

Sursa foto: UCC

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply