Mai suntem români? Mai suntem stăpâni?

Îmi dau seama că punând o asemenea întrebare nu sunt plăcut pentru mulţi dar nu mă pot „înfrâna” azi să mi-o adresez. În ce măsură mai suntem noi români? Desigur că există persoane în care sentimentul e puternic românesc şi sunt în stare să defileze cu steguleţe ale României pe stradă. Sunt creştini care atât de români sunt că de 1 decembrie merg la Alba Iulia. Există fel şi fel de oameni cu fel şi fel de intenţii şi motivaţii. Eu însă azi, aleg să gândesc puţin critic.

Bine, suntem români dar nu că am ales asta, ci pentru că Dumnezeu a hotărât să ne naştem aici. Unii ar spune că „au ales” dar nu pot merge pe varianta asta, consider că voia lui Dumnezeu este providenţială şi că El a hotărât să ne naştem aici. Dacă ar fi să întrebăm într-un sondaj toată populaţia României dacă le place că sunt români, cred că am găsi destul de mulţi să spună că da. Dacă ar fi să adresăm o a doua întrebare, dacă le place România, mulţi ar spune nu. De fapt asta se şi vede în numărul mare de români care trăiesc în afara ţării. În cele din urmă fiecare aleargă undeva unde se câştigă şi se trăieşte mai bine dar invariabil asta se reflectă asupra „dragostei de ţară”. Foarte mulţi oameni au plecat, unii nu ţin cu dinţii că sunt patrioţi, dar există o categorie care pretind că şi-ar da viaţa pentru ţara asta dar la necaz au şters-o repede de aici. Nu e un motiv de critică ci doar o observaţie necesară ideilor care vor urma.

La 1 decembrie am sentimente amestecate de fiecare dată. Unii oameni pun steguleţe pe maşini sau case, dar vezi pe faţa lor că nu sărbătoresc nimic, firmele sunt obligate prin lege să arboreze steagul naţional dar…, e totul rece şi „de nevoie” pentru că statul te jupoaie de finanţe, firmele sigur nu-l iubesc. Apoi se fac serbări prin şcoli… tot un fel de două feluri e, copiii nu mai au aproape nimic românesc în ei, nici imnul naţional nu îl ştiu şi prin clasa a 8-a la multe din şcoli au dificultăţi în a îşi localiza ţara sau capitala pe hartă. Profesorii fac activităţi cu elevii pentru că e nevoie, puţini sunt să transmită mesajul de patriotism elevilor. Primăriile fac parade, concerte dau sarmale şi vin. Totul e un chef şi un spectacol ieftin care nu mai are de a face cu dragostea de ţară. Se instalează tot felul de bişniţari cu baloane umflate, cu tombole la roata aia cu cuie, cu chinezării de vânzare şi mai ales vin mulţi oameni să le pice ceva „de pleaşcă”. Noi numim asta sărbătoare naţională. Păi… ne reprezintă.

Acum o dăm pe aia creştină. Bisericile au un rol important în educarea oamenilor. După ce elevii ies din şcoală doar biserica şi/sau televizorul îi mai educă pe marea majoritate, aşa că biserica are un rol foarte important în transmiterea identităţii naţionale mai ales că unul din culte e considerat „naţional” într-un anume fel. Bisericile din România, multe din ele, „trăiesc” pe finanţe de la stat şi nu puţine (un singur cult ştiu că nu primeşte finanţare de la stat, probabil sunt mai multe dar nu ştiu de ele, baptiştii nu primesc prin statutul lor nici un fel de finanţare de la stat), de aceea nu mă miră adversitatea din ultima vreme faţă de biserici a unor oameni. Se simt furaţi pentru culte. Nu ştiu în ce măsură bisericile mai transmit un mesaj de apartenenţă naţională, de devotament faţă de ţară şi de mulţumire faţă de ceea ce Dumnezeu a îngăduit pentru români, dar ar fi bine să fie un factor motivant în direcţia asta având în vedere rolul puternic manipulator pe care îl au.

Pe de cealaltă parte există un curent aproximativ nou prin bisericile neoprotestante care implică deplasarea la Alba Iulia. Ei bine, e interesant de observat fenomenul şi mai ales motivaţia din spate. Nu pentru critică, ci pentru evaluare. Multe persoane, în special tineri de prin zona noastră pleacă spre acel loc de 1 decembrie ca să se roage lui Dumnezeu pentru ţară. E interesant demersul, dar pozele care apar pe net după vizita asta, de foarte multe ori au lăsat un gust amar în mine. E destul de anti-naţional şi necreştin ce se întâmplă cu unele persoane care fac „pelerinajul acesta”.

Ce e de făcut? Mai ţinem sărbătoarea asta naţională? Mai respectăm ţara? O mai iubim într-un fel? De ce nu mai avem acel sentiment naţional, de apartenenţă de unitate de solidaritate? Unde s-au evaporat? Le-am avut vreodată?

Sunt multe întrebări care mă frământă şi la care greu pot găsi răspuns, dar întrebarea „cea mai întrebare” e: mai suntem noi români? Astăzi când rar mai găsim o haină românească pe noi, când puţine obiecte din casa noastră mai au eticheta „made in România”, când „brandurile” naţionale au fost fără milă falimentate în mod intenţionat de marile corporaţii cu interese în România, când limbajul nostru conţine foarte mulţi termeni neromâneşti, când oamenii îşi înjură ţara, guvernul, parlamentul, preşedintele, primul ministru şi cam tot ce înseamnă ţară şi conducere, când românii emigrează în masă, când alţii ne fac de „cacao” în afara graniţelor, când statul pune biruri aspre pe oameni, când serviciul militar nu mai e obligatoriu, când steagul naţional nu mai trezeşte nici un simţământ, când ziua naţională însemnă doar fasole cu costiţă, sarmale, bere si manele mai putem vorbi în condiţiile astea de termenul „sărbătoare naţională”? Ce mai e naţional aici?

Sunt totuşi unul din oamenii care se bucură că este român, unul din acei oameni care nu arborez drapelul naţional şi nu-mi vopsesc barba în culorile României dar care mulţumesc lui Dumnezeu pentru locul în care m-a aşezat. Mi-e teamă să nu devin ridicol sau frivol, mi-e teamă să nu fiu făţarnic în sentimentele mele „naţionale” dar în acelaşi timp chiar mă bucur că Dumnezeu m-a pus aici. Totuşi mai am nevoie de răspunsuri la întrebări, la cele de mai sus în special. Nu mai avem aproape deloc identitate naţională, suntem forţaţi să adoptăm o identitate care nu e a noastră, o identitate comunitară, a unei uniuni, să renunţăm la ce e românesc pentru „ceva mai bun, mai civilizat” ei ştiu că dacă ne distrug identitatea şi simbolurile naţionale ne pot lua după aceea cu totul şi nimeni nu mai protestează şi se pare că nu mai au mult de lucru să-şi realizeze scopul.

Doamne Dumnezeule, ai grijă de România, de români, de ţara acesta mică dar frumoasă şi bogată în resurse, frumuseţe, unicitate şi oameni. Ajută-ne să respectăm locul în care ne-ai pus şi să mulţumim pentru binecuvântările care ne înconjoară. Doamne, te rog, păzeşte tu România şi pe români.

Sursa foto: Malpraxis

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply