Condamnaţi să consumăm?

Da, am mai scris, scriu şi acum şi voi mai scrie despre consumism, pentru că ne afectează viaţa din temelii. Ne loveşte fără milă în umanitate, ne fură viaţa, ne încarcerează între gratiile căruciorului de cumpărături şi pericolul e mare, pericolul de a fi condamnaţi să consumăm.

Scriptura abordează problema principial, dar si direct, prin referirea la atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de bani (care sunt sufletul comerţului). Ne spune Dumnezeu că, iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor şi că în vremurile din urmă oamenii vor cădea în plasa aceasta. Mai mult, ni se spune că iubirea de bani va chinui pe oameni: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Dar cred că unul din cele mai semnificative adevăruri ale acestui verset este modul în care consumismul atacă la credinţă.

Personal, fără studii, observ o mişcare interesantă. Înainte oamenii iubeau banii şi îi strângeau. Şi „adunarea de comori” era şi ea atenţionată de Dumnezeu. Oricum, oamenii cumpărau mai puţin şi strângeau mai mult. Acum însă văd un alt trend. Se munceşte mult şi se cheltuieşte tot. Oamenilor, indiferent dacă au salariu mediu sau minim, dar şi unii cu salarii mari, se trezesc adesea că s-au terminat banii înainte de următorul salar.

Se face des uz de expresii: „avem salariu mic”, „nu ne ajunge salariul”, „nu suntem plătiţi destul” etc. Toate conţin şi adevăruri dar… toate arată că oamenii consumă mult, şi cei mai mulţi consumă mai mult decât produc. Sistemul ne face o foame intensă după „ consuma” şi la foamea asta vom fugi la muncă repede ca să o potolim deşi cu cât consumăm mai mult foamea e tot mai mare. În acest fel „cu foamea în glandă” suntem dispuşi să ne lăsăm repede robiţi, doar, doar să ne potolim foamea. Puţini din cei cărora nu le ajunge salariul de la o lună la alta ar renunţa la: ţigări, alcool, telefon mobil, cablu TV, computer, abonamentul de internet, maşină şi alte lucruri neesenţiale. Puţine familii stau cu pixul în mână să reaşeze planurile financiare ale casei, ca să se poată adapta. Noi, datorită consumismului,vrem mereu mai mulţi bani, muncim mai mult şi auzim des de oameni care mor din cauza muncii.

Nu zic că nu e bine ca omul să fie muncitor, harnic, e de fapt ceea ce ne cere şi Scriptura, dar când munca ia timpul familiei, al copiilor, al lui Dumnezeu, al binefacerii, al odihnei cred că devine periculoasă şi arată a simptom, simptom al unei afecţiuni grave numită „consumism”, Şi asta o spun  ca unul care am fost infectat şi sunt sub tratament, nu sunt vindecat dar văd în „boala” asta un mare duşman. E ca un cancer care se extinde mereu. Niciodată parcă nu e destul cât avem, parcă mereu vrem să schimbăm ceva, mereu vrem să cumpărăm. Eu nu rup uşile magazinelor de „vinerea neagră” dar pe internet le scanez pe toate, aşa că nu e mare diferenţă. Am bani veţi spune. Sigur, cam câţi am avut şi când mi-am luat casa J adică pe rate. Nu am bani, ştiu că nu pot cumpăra, dar „îmi spăl ochii” cum vine o vorbă. În realitate nu îi spăl deloc, ci îmi arunc singur praf în ochi. Mă străpung singur cu o mie de chinuri cum spune scriptura. Apare dorinţa intensă să am un lucru chiar dacă nu mi-l permit şi până la urmă am tentaţia să consider că rata nu e totuşi „un capăt de ţară” toată lumea face.

Pe de altă parte… am în casă foarte multe lucruri cumpărate şi folosite foarte puţin. De ce? Pentru că nu-mi trebuiau neapărat dar comercianţii, profitând de naivitatea şi lipsa de înţelepciune ale mele de la acea vreme, m-au făcut să le cumpăr. (ca dovadă, tocmai acum mi-a trecut prin gând să verific ce oferte sunt la monitoare „de Black Friday”). No fire.

Nu zic că nu trebuie să cumpărăm, că trebuie să  refuzăm orice achiziţii, dar de la strictul necesar am ajuns prea departe. Un exemplu: Mihai avea un copil de 11 ani. E muncitor şi harnic, munceşte mult şi soţia si copilul rămâneau adesea singuri acasă pentru că el, din dorinţa de a fi tată şi soţ bun, munceşte de la 8 dimineaţa la 10 seara. Au venit la consiliere pentru că fiul lor deşi învăţa bine,a început a lua note foarte proaste. Au încercat motivarea sa prin dulciuri, telefoane, laptop, promisiuni dar nu merge nimic decât câteva zile. După câteva discuţii cu Mihai situaţia a început să se lumineze. A decis să limiteze timpul de muncă pentru o lună la 8 ore, „de probă” şi uimitor, total ilogic pentru el, copilul a început să urce cu notele. După luna aceea, deşi a văzut rezultatele, a revenit la refugiul său în muncă, era stânjenit, se simţea aiurea să stea acasă, avea sentimente de vinovăţie şi contrar progreselor copilului a decis să continue munca ca mai înainte. Acum situaţia e mai complicată de atât. Soţia sa „de singurătate” a fost cucerită de „un puturos” de un tip care stătea pe net mai toată ziua, făcea complimente şi ademenea femei. Situaţia e urâtă. Mihai e supărat că „a făcut tot ce a putut” şi că „nu le-a lipsit nimic” iar ei „nu au ştiut cât de mult munceşte ca lor să le fie bine”. Durerea mare e că acum Mihai munceşte şi mai mult şi uneori doarme la servici…

Poate nici tu nu ai timp de copii şi de soţie „pentru că munceşti să aibă de toate” dar nu uita că nu asta ţi-e menirea. Nu trebuie să fii tu cel care să le aducă de toate. Câte ore dădeai familiei şi copiilor dacă nu aveai plasma aceea în casă? Câte ore dădeai familiei şi copiilor dacă luai o maşină mai ieftină? Cât timp aveai pentru cei dragi dacă nu făceai atâtea abonamente cu telefoane incluse? Poate nu mult, poate doar o jumătate de oră pe zi. Ei bine jumătatea aceea de oră e crucială pentru copii şi pentru partenerul tău de viaţă.

Consumismul e un prizonierat greu, e o condamnare cruntă pe care o primesc toţi cei care se lasă păcăliţi. Societatea astăzi funcţionează doar pe acest principiu. Principiu care te face să te încrezi în tine şi nu în Dumnezeu, principiu care îţi ia copii prizonieri de mici, principiu care te separă de cei dragi, care te privează şi îi privează şi pe ei de iubire, de iubire autentică. Consumismul răpeşte momentele magice ale familiei, otrăveşte sufletul şi îmbolnăveşte minţile oamenilor.

Hai, trezirea. Noi nu suntem din aceia…, noi nu trebuie să ne lăsăm duşi…, noi nu trebuie să fim prizonieri. Mare atenţie, hărnicia este bună, consumismul este altceva, chiar dacă are pe exterior haina hărniciei. Doamne toarnă Tu înţelepciune în minţile noastre, toarnă lumină, eliberează-ne complet de orice robie, inclusiv de cea a consumismului. Amin.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply