Cum a putut face asta?

Două persoane discută. Una are o faţă „aproape stupefiată” cealaltă e uimită. Întrebarea care s-a auzit este: „Cum a putut face asta chiar el?”. Atât am auzit în acea discuţie dar în mintea mea imediat au venit amintiri şi cu alte întrebări „din gamă” auzite sau rostite de de mine, cum ar fi: „Îţi vine să crezi că cutare…..?” sau „Ai auzit ce a făcut cutare, îţi spun ca să te rogi pentru el/ea” sau „Uite unde a lovit Satan, îl ştii pe…?” sau „cum poate să cânte când uite ce a făcut?” şi mai sunt şi altele.

Toate aceste întrebări şi nu numai, aparent arată o părere de rău faţă de căderea cuiva, arată pe un evlavios care aparent se roagă sau îl compătimeşte pe aproapele său căzut, arată un om „căruia îi pasă de…” aparent este evlavie, dar la o analiză mai spre interior lucrurile se schimbă.

Este adevărat că păcatele nu sunt pardonabile, nu sunt scuzabile, ceea ce „celălalt” a făcut este într-adevăr o greşeală sau un păcat dar… cel care rosteşte asemenea întrebări, indiferent dacă sunt eu sau eşti tu, arată prin atitudinea sa, că nu este cu nimic mai bun decât înfăptuitorul acelui „oribil păcat”. Fie că e vorba de curvie, strigăt, înjurătură, furt, violenţă, necredinţă, alcool sau de evlavia falsă vorbim tot despre păcate. În primă instanţă eu, care aduc la cunoştinţa altuia „senzaţionala cădere” a aproapelui, par evlavios, în profunzime doar îmi descopăr puţin din interiorul meu care seamănă destul de mult cu al celui care a păcătuit. Scriptura spune că „toţi au păcătuit”.

Ce mesaje şi păcate poartă în ele astfel de întrebări?

Primul este unul al dorinţei de senzaţional. Ne simţim extraordinar de bine, din păcate, să transmitem veşti senzaţionale omeneşti, cancanuri. Când ştii despre curvia cuiva şi spui altora te cuprinde un fel de emoţie, de tremur, de senzaţie care e şi plăcută şi foarte intens emoţionantă. Deodată te gândeşti cui ar trebui să spui (ca să se roage, bineînţeles) şi găseşti vreo 5 persoane. E un fel de vrajă care te face să mai spui odată, să mai spui odată arătându-ţi aparenta stare de şoc. Găseşti o mare satisfacţie în asta şi o jumătate de zi sau mai mult eşti într-o stare de beţie de la aburii păcatului aproapelui.

cum a putut face astaUrmătorul mesaj este: Eu sunt mai bun. Când vorbim de rău pe aproapele, indiferent dacă e „pe drept” sau nu, transmitem mesajul implicit: Eu nu am făcut aşa deci, sunt mai bun. Poate vă amintiţi de fariseu şi vameş. Fariseul avea dreptate în tot ceea ce a rostit, inclusiv cu privire la vameş, nu a păcătuit legal, era mai tare în lege, era un împlinitor, dar faptul că s-a urcat pe aproapele, care şi aşa era cocoşat de sarcina păcatelor, ca să se vadă el mai bine a fost sesizat şi menţionat imediat de Isus Hristos. De fiecare dată când spui: Ai auzit ce a făcut? Sau: Cum poate face asta? De fapt te plasezi automat peste aproapele tău care, bineînţeles, este mai păcătos decât tine.

Alt mesaj este cel al plăcerii faţă de păcat. Nu, nu îl înfăptuim pe cel al aproapelui, noi nu dăm în cap nimănui, nu stricăm casa nimănui, dar ne place să vorbim despre păcat. Mai ales când păcatul aproapelui este din sfera sexualităţii, găsim o plăcere deosebită în a pomeni detaliile întâmplării, povestim cât de amănunţit suntem în stare şi asta ne produce o satisfacere mentală şi un fel de plăcere similară cu cea obţinută de cel care a greşit. Aparent ne arătăm repulsia faţă de un asemenea păcat, dar când auzim despre asta povestim în detaliu căutând să scoatem pentru firea noastră maximul de plăcere. Suntem în realitate mai buni decât cei descoperiţi în păcat? Puţin probabil, ba chiar ne asemănăm tare, ambii căutând plăcere în moduri greşite.

Un alt mesaj transmis este: Trebuie să sufere! Da, prin exprimările astea trimitem omul păcătos „unde îi e locul” adică în boxa acuzaţilor, îl încarcerăm cu vorbele şi evlavia noastră şi îl pedepsim cu biciul vorbelor, atitudinilor sau privirilor noastre, fie că i le aplicăm direct, fie că le aplicăm pe alţii. Ne bucurăm uneori că celălalt a căzut mai jos decât noi, că a greşit mai tare decât noi. Simţim o stare de plăcere că acel om va pierde dreptul sau autoritatea în anumite funcţii şi ne place că probabil, noi vom fi consideraţi mai vrednici. Cum se află de căderi, cum biserica fierbe, toţi discută şi aparent toţi sunt şocaţi, dar nu şoc că diavolul a muşcat o halcă bună de carne din trupul lui Hristos şi acea parte sângerează şi suferă, ci șocul că acea parte a păcătuit. Aproape toată biserica este cuprinsă de beţia acelui păcat chiar dacă el a fost înfăptuit doar de o persoană.

În realitate suntem atât de asemănători încât ar trebui să ne apuce groaza când cineva de lângă noi pică în păcat, pentru că asemănarea dintre noi ne poate face să picăm şi noi. Scriptura ne spune „Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” Când duşmanul muşcă din trup, când loveşte în el trupul ar trebui să bandajeze, să protejeze, să ajute, să vindece nu să respingă organul afectat. Este o bătălie subtilă, fină, se dă în adâncul fiinţei noastre.

Nu te bucura niciodată de căderea aproapelui. Nu te lăsa niciodată îmbătat de aburii păcatului său. Nu te lăsa dus de falsa evlavie. Nu suntem cu nici un chip mai buni decât cei descoperiţi în păcat doar pentru faptul că al nostru e mai în inimă, mai bine ascuns. Nu te duce să duci veştile rele, tu eşti chemat să aduci veşti bune. Dacă te doare aşa de tare discută cu omul în cauză nu cu alţii. Dacă suferi aşa de tare pentru el, mergi şi plânge lângă el nu în uşa bisericii sau în casa altui frate. Nu lăsa plăcerile păcătoase ambalate în evlavie să te stăpânească, nu-ţi căuta împlinirea în astfel de plăceri pentru că excitaţia produsă de ele e la fel de păcătoasă ca excitaţia simţită de cel care a curvit sau care a căzut.

Haideţi să ne pocăim pornirile aparent evlavioase, hai să punem frâu gurii, să nu vorbim de rău pe nimeni ci să fim aducători de veşti bune, de speranţă de vindecare, de salvare. Apropie-te de cel căzut sau dacă nu poţi apropie-te de Dumnezeu (doar de Dumnezeu) cu problema sa şi Dumnezeu va lucra infinit mai bine decât toată inteligenţa şi „evlavia” noastră omenească.

Ajută-mă Doamne!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply