Prizonieri ai libertăţii – Trecutul

Diana, de când era copil a jurat că niciodată nu se va căsători. Când vedea suferinţa de care mama sa are parte, când vedea că sunt săraci din pricina alcoolului pe care tatăl său îl consuma, când vedea tot scandal şi ceartă seară de seară şi trăia teroarea revenirii tatălui aproape zi de zi. Când se gândea la câte bătăi „a mâncat” din dorinţa de a-şi scăpa mama, când îşi amintea de câte ori a dormit prin vecini sau chiar afară, singurul gând care îi stătea în minte referitor la căsătorie era „Eu niciodată nu mă voi căsători. Să nu văd bărbaţi în viaţa mea”.

A plecat departe să facă facultatea, nu şi-a văzut tatăl şi mama decât o dată în timpul facultăţii şi odată la graduare când se făcuse iar de râs că tatăl său a băut în cinstea ei şi a reuşitei fiicei sale. Pe când făcea masteratul singurătatea, într-un anturaj al relaţiilor, a provocat-o să mediteze din nou la aspectul căsătoririi dar recentul incident când tata s-a ridicat în aula plină, beat criţă, ca să îşi felicite fiica când decanul ţinea discursul de deschidere i-a amintit de toată suferinţa de acasă şi a zis iar un NU hotărât.

A încercat, din dorinţa de a-şi alina singurătatea în care se zbătea, două relaţii cu alte femei. A durat cam un an jumătate dar inima ei îi spunea permanent că o femeie nu e bine să iubească o altă femeie în stilul acesta. Mergând la biserică într-o seară a auzit un mesaj despre eliberarea de trecut şi despre voia lui Dumnezeu ca oamenii să se căsătorească, îşi dorea asta în adâncul inimii ei, dar teama şi rănile o făceau sensibilă. A discutat cu acel predicator care s-a rugat pentru ea şi teoretic a eliberat-o de „fantomele trecutului”. Privea altfel lucrurile, era bucuroasă dar numai la suprafaţă, în adânc era şi mai tulbure. Voia să creadă, dar rănile trecutului se opuneau violent. Totul era ca un acid care îi ardea gândurile şi îi provoca usturime intensă.

Într-un final s-a hotărât, se va căsători, dar va fi atentă ca bărbatul pe care îl alege să nu fie alcoolic. Nu i-a trebuit mult. A făcut un plan de bătaie, avea să-l caute într-o biserică neoprotestantă, pe principiul „pocăiţii nu beau” ca ai noştri. Cum era frumuşică foc, nu i-a fost greu să atragă atenţia multor bărbaţi „târzii” cum îi place ei să spună. Totuşi, unul din ei îi era tare simpatic, era mai retras, mai calculat, mai timid puţin şi avea aşa „o faţă mai inocentă”. S-a interesat la unii şi alţii dacă la ei se consumă alcool şi răspunsul a fost NU. A răsuflat uşurată. „Ochise pe cine trebuie” de aşa ceva avea ea nevoie. A urmat o curtare a acelui băiat, pe care timiditatea îl ţinea departe de fete dar s-a simţit bine să se ştie frumoasă, cuceritoare şi i-a făcut plăcere să lupte pentru a îl câştiga. A fost şi ea botezată iar la jumătate de an au făcut nunta.

Acum se află la 5 ani distanţă de la nuntă şi atmosfera din casa lor e aproape identică cu cea din casa părintească. Plânge şi suspină de situaţia în care se află şi nu înţelege unde a greşit. A crezut că trecutul e lăsat în urmă, că e liberă de el şi acum trecutul, după ce o perioadă a stat liniştit, s-a întors precum un şarpe otrăvitor, deodată şi a muşcat aproape mortal. E dezarmată, descurajată, neajutorată.

Marius, toată viaţa sa a fost ţinut sub disciplină, a fost considerat un copil model.Era foarte politicos, respectuos şi credincios. Activitatea sa şi comportamentul său erau date adesea de model de părinţii din biserică copiilor lor. Uite-l pe Marius mă, uite ce copil cuminte, liniştit, harnic, implicat, săritor etc. Tu de ce nu poţi fi ca el? Totul s-a derulat aşa o vreme. Marius a făcut liceul în oraş apoi pentru facultate a ajuns în alt oraş, departe, singur, fără colegi din clasa veche.

Dorise de multă vreme să scape de disciplina forţată a părinţilor. Se săturase de regulile militare pe care i le impuneau. În câteva luni de facultate Marius avea să devină foarte neglijent, să facă câteva „băute crunte” şi să cucerească „mai toate bunăciunile de colege”. Era frumuşel şi avea lipici la fete cu chipul său de copil inocent cu părul creţ. Prin anul 3 la sfârşit, se culcase chiar şi cu una din coordonatoarele de an care era căsătorită şi pe care după o perioadă a lăsat-o însărcinată. A fost vizitat de soţul acelei femei, care îi putea fi destul de lejer tată şi ameninţat că dacă nu dispare va muri. Omul lucra prin ceva servicii speciale şi nu putea face copii deşi îşi doreau. Deşi avuseseră o ceartă cruntă însoţită de bătăi pe măsură oamenii au decis să păstreze sarcina şi să pretindă că e copilul lor dar Marius trebuia să dispară definitiv. Crezuse studentul nostru, acum în an terminal, că se va putea scutura de trecut dar se înşelase. Depărtarea de casă nu îl făcea mai liber, trecutul îl urmărea peste tot. Voise să scape de dictatură şi să fie liber dar greşise şi avea „pe cap” o ameninţare cu moartea.

Aşa se face că Marius a ajuns iar acasă, în biserică, licenţiat şi destul de timid şi retras. În acest context a întâlnit-o pe Diana. Nu mai voia femei, acum se temea, era retras dar farmecul Dianei l-a cucerit, mai târziu avea să-l cucerească şi alcoolul socrului care adesea îl provoca „să bea în cinstea Dianei”. Acum căminul lor e bântuit de fantomele trecutului. Consumă alcool şi face militărie cu nevasta sa.

Am prezentat un caz real, cu nume fictive, pentru a vedea „live” că nu e tocmai uşor să fim liberi de trecut. Mulţi dintre noi am dori la un moment dată să ştergem o parte din trecut şi să ne eliberăm de el. Dorinţa însă este serios limitată de realitate. Nu ne putem nega trecutul şi reseta viaţa. Fără să rezolvăm trecutul libertatea e doar aparentă iar trecutul ne încătuşează. Scriptura ne vorbeşte despre efectul păcatelor părinţilor în viaţa copiilor şi nepoţilor. Este un verset care spune „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au şterpezit dinţii”.

Trecutul nu poate fi ignorat, resetat, şters, uitat. Trecutul trebuie rezolvat. Dumnezeu iartă orice păcat, câtă vreme încă mai este har, însă asta nu e totul. Ştiu oameni care au fost iertaţi dar care nu s-au iertat ei pe ei înşişi. Ştiu oameni care au fost iertaţi dar care nu au făcut nimic pentru a se vindeca. Ştiu oameni care au fost iertaţi şi au crezut că e bine după asta să ascundă bine trecutul şi să nu-şi mai amintească de el şi când lumea le era mai dragă cutia aceea a trecutului a căzut din raft şi totul a ajuns iar în viaţa lor.

Eliberarea de trecut vine în urma iertării dar şi a acceptării lui. Eliberarea de trecut vine în urma învăţării din acele greşeli sau situaţii şi în urma poziţionării corecte faţă de el. Dacă nu vă acceptaţi trecutul şi dacă nu îl abordaţi corect trecutul vă va ţine prizonieri. Doamne, adu Tu eliberare.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

2 Comments

  1. szromulus 14/11/2013
  2. Teofil Gavril 14/11/2013

Leave a Reply