Cât costă sănătatea?

În aceste zile am fost  „forţat” să iau contact cu sistemul de sănătate şi implicit să meditez la ce înseamnă sănătatea astăzi. Deşi nu îmi este deloc străin spitalul şi medicamentele, de prea puţine ori am meditat serios la ce implică sănătatea şi sistemele de sănătate ale lumii şi rău am făcut. Suntem educaţi ca atunci când avem o problemă să fugim la „sistem” să cerem ajutor ca fiind singura entitate care ne poate ajuta. Nu luăm în calcul alte variante, nu gândim prea mult înainte, nu medităm pur şi simplu mergem „în sistem”. Deşi risc să vă par „conspiraţionist” vă rog să mă lăsaţi să vă spun că nu am încredere în acest „sistem de sănătate” indiferent de ţara despre care vorbim. O să mă şi explic de ce şi unde.

Scriptura îi îndeamnă pe copiii lui Dumnezeu în repetate instanţe la cumpătare în Noul Testament iar în Vechiul Testament îi constrânge la anumite norme de igienă, hrană sănătoasă şi odihnă. Bineînţeles că oamenii s-au cam dezis (cel puţin o parte din ei) de legile Vechiului Testament negându-le deşi Hristos venise să împlinească legea nu să o desfiinţeze. Asta e un alt subiect şi nu e scopul meditării mele de azi. Important este că Dumnezeu a dorit ca noi să fim sănătoşi, odihniţi şi curaţi şi pentru că habar nu aveam cum să facem asta a rânduit unele legi şi porunci care nu lăsau omul să facă excese sau să ia contact cu ce îl putea îmbolnăvi. Odată cu harul oamenii au îndepărtat complet legile considerându-le rele deşi Domnul Isus însuşi le împlinise şi El este modelul nostru. Ce vreau să spun?

Să ţii o zi de odihnă (şi eu nu am o problemă cu care să fie acea zi) nu mai este profitabil, te costă la bani, nu e rentabil să te odihneşti. Unii nu se mai duc la muncă dar în „ziua de odihnă” muncesc pe rupte la imaginea lor personală. Să mănânci sănătos iar nu mai este de dorit. O mulţime de gusturi bune, excitante ne cheamă să le simţim. Arome puternic amplificate de potenţiat ori de aromă, tot felul de substanţe care dau dependenţă de produsele care le conţin toate acestea ne fac să mâncăm ce ne oferă producătorii, ne fac să ne dorim marfa lor contrafăcută şi periculoasă şi să nu mai dorim, să nu ne mai placă mâncarea sănătoasă. Mai mult, folosim şi mii de produse menite să „spoiască” mizeria. Parfumuri menite să lase după noi miros frumos, deodorante care ar trebuie să ne protejeze 40 de ore sau mai mult toate acestea ca să nu ne mai păstrăm o igienă zilnică, ci să ne bazăm pe chimicale care să păcălească şi corpul şi nasul vecinilor de viaţă. Ei bine, nu mai este la modă, nu mai este de actualitate să ai un stil de viaţă sănătos. Laptele lui nea* Ilie nu mai este căutat că se „înăcreşte” repede, ouăle de la ţară nu mai sunt bune că nu au nu ştiu ce cod pe ele, carnea de la nenea Gheorghe nu mai e „sigură” se aruncă cu noroi în ţăranii care pot aduce mâncare naturală, doar ca să cumpărăm chimicale care ne dau dependenţă dar care ne şi dăunează. Toate astea ne duc cu grămada spre sistemul de sănătate.

sistem de santateEi bine sistemul de sănătate, deşi aparent ne doreşte binele, în realitate nu mai este de multă vreme „Samariteanul Milostiv”. Sistemul de sănătate este una din cele mai profitabile ramuri economice dar şi de îmbogăţire inimaginabilă a unor persoane. Sănătatea e foarte, foarte scumpă şi din asta se profită la maxim. Odată ce ai intrat în sistem aproape nu mai poţi ieşi. Mergi din boală în boală până nu mai ai nici o resursă financiară şi ajungi să te îndatorezi. Crezi că medicamentele prescrise te vindecă dar nu te gândeşti la alte boli care îţi vor apărea după acel tratament, crezi că te vei face bine şi vei munci să acoperi datoria şi nu-ţi trece prin minte că e puţin probabil să devii „sănătos tun” Şi toate acestea pentru că interesul lor nu e să te facă sănătos, pentru că tu fiind sănătos nu mai aduci profit, doar dacă eşti bolnav eşti profitabil pentru sistem.

Asta nu înseamnă că medicii au rele intenţii şi sunt nişte agenţi sub acoperire care caută să ne prindă în capcană. Medicii ca persoane sunt de bună credinţă, unii caută profitul lor şi depăşesc sistemul şi regulile sale şi cu siguranţă sistemul urăşte concurenţa şi mai devreme sau mai târziu va lua măsuri, dar mulţi dintre medici chiar vor să aducă sănătate, îşi dedică viaţa pentru a ajuta, a ameliora, a vindeca. Problema e că oamenii aceştia de bună credinţă fac parte dintr-un sistem foarte abuziv, care prin normele de funcţionare îi constrâng pe cei din sistem să se conformeze politicilor acestuia.

Per ansamblu e o utopie azi, când creşterea economică e cea mai importantă deviză, să crezi că sistemul de sănătate care trebuie să fie profitabil te doreşte sănătos. E o copilărie să crezi că companiile farmaceutice care fac medicamente şi profit din acestea vor ca tu să nu le cumperi, să nu ai nevoie de ele. E incorect să crezi că cei care fac vaccinuri vor ca tu să fii invulnerabil, asta ar însemna să îşi taie singuri craca de sub picioare, să lucreze cu bună ştiinţă la eliminarea profitului lor. E contra principiilor care guvernează viaţa. Atâta vreme cât se urmăreşte ca spitalele, farmaciile, clinicile să fie profitabile însemnă că nu te doresc sănătos, e ilogic să dorească asta.

Continuăm mâine…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

2 Comments

  1. szromulus 23/10/2013
    • Teofil Gavril 25/10/2013

Leave a Reply