De suprafaţă

Mă uitam la ce mai zic unii pe internet, pe facebook în special şi am rămas cu oarece gust amar. Nu pentru că sunt mai bun, ci pentru interesul crescut de a vorbi degeaba, de a spune nimic, de scrie fără rost, de a pune doar hăhăieli, de a comenta superficial, aiurea, fără scop, fără rost. Nu ştiu cât de profund gândeşte fiecare din noi dar din intervenţiile unora vezi doar vopsea, un strat subţire de vopsea sub care… nimic.

Superficialitatea pentru mine e ca o ploaie rece toamna când e frig. Nu poate decât să te lase rece, şi mai rece decât erai. Mai mult superficialitatea a devenit un fel de boală, o afecţiune gravă a timpurilor în care trăim. Deşi avem parte de foarte multă informaţie şi educare, parcă devenim tot mai superficiali. Cineva are de câştigat din asta dar cu siguranţă nu superficialul şi nici semenul său.

Am fost tentat să scriu cum cunoaştem oamenii superficiali dar am renunţat, nu vreau să fac decât trecător referire la aceste aspecte pentru că aş dori mai degrabă să încurajez la profunzime, la implicare, la dedicare şi la cugetare. Superficialitatea afectează toate domeniile vieţii dar în unele din ele se vede foarte pronunţat. De când cu facebook ăsta, unii îţi arată fără să le ceri cam cât se superficiali pot fi şi asta doare. Mă doare nu că mă cred mai bun, mă doare pentru că sunt unul din aceia care cred cu tărie că pocăiţii trebuie să nu facă parte din categoria asta.

Superficialitatea dăunează mult credinţei. Oamenii superficiali, credincioşii superficiali nu au rădăcini şi pot zbura la orice vânt cât de slab ar fi, la prima mustrare, la prima greutate, la prima prigonire. De altfel superficialitatea a lovit tare in om de la existenţa sa. A luat superficial porunca lui Dumnezeu de a nu se atinge de pomul din mijlocul grădinii. Au adus scuze copilăreşti, tot superficiale cum fac copiii: nu eu, Eva, nu eu, şarpele. Astăzi mulţi oameni, mulţi credincioşi din cauza superficialităţii vin cu afirmaţii de genul: Dacă nu-ţi convine nu mai vin la biserică. Dacă nu e cum vreau eu, nu mai particip. Dacă nu-mi convine ora eu nu vin, ori vin când vreau eu ori stau acasă etc. Oamenii superficiali nu vor să gândească profund, nu vor să gândească larg, nu vor să fie parte la o viziune mare. Ei vor totul aici şi acum şi pentru ei.

Mai mult oamenii superficiali sunt foarte des luaţi de model. Ei sunt efervescenţi, apar bine în public, domină, pot face spectacol, pot plânge la comandă şi sunt foarte uşor de luat drept modele de evlavie şi credinţă. Dacă ar fi să ne uităm la fariseul care se închina alături de vameş fără să cunoaştem povestea am simpatiza cu fariseul, cei mai mulţi. El era religios, prezenta dovezi şi punea chiar piciorul pe cel de lângă el pentru a părea mai înalt. Pe Domnul Isus însă nu-l putea păcăli… şi nici noi nu putem.

La un moment dat fiecare din noi deţinem doze mai mici sau mai mari de superficialitate. Suntem învăţaţi să credem tot, să nu cercetăm nimic. Ne simţim bine ca alţii să facă treaba grea, ne simţim bine când vin nume sonore în biserica noastră, ne simţim bine când facem parte dintr-o comunitate de top dar… noi… suntem aşa de superficiali. Tot mai puţini sunt gata să se implice în proiecte grele, în proiecte unde e de lucru în subteran. Toată lumea vrea pe podium, vrea la lumina reflectoarelor. Tot mai puţini suntem dispuşi să aprofundăm şi de multe ori studiul biblic ni se pare greu, greoi, ni se pare efort prea mare, timp pierdut pentru că nu suntem decât prunci spirituali şi nu avem profunzime. În loc să căutăm noi „adâncimile” noi ne bălăcim de multe ori alături de mormoloci, la suprafaţă, la căldurică dar nu uitaţi, căutătorii de comori îşi duc viaţa în adâncime. Ei nu se văd, ei nu râvnesc la căldurica oferită de suprafaţă, ei aleg lucrurile splendide ale adâncului. Oamenii maturi spiritual nu se mulţumesc cu puţin, cu lapte, ei caută bucate tari, ei sapă după comorile nespus de felurite, ei cercetează scriptura să vadă. Pentru oamenii aceştia nu e nevoie de motivare la studiu, ei caută ei vin, ei cercetează.

Oamenii superficiali clasifică păcatele. Stau mereu să vadă al cui e mai mare, stau să vadă dacă ce au făcut e grav şi cât e de grav. Aleg să se implice în discuţii despre cât de grav e un păcat sau altul. Ei vor să intre în rai după uşă, vor să li se permită accesul acolo deşi nici ei nu s-ar primi.

Oamenii maturi îşi pun eforturile pentru a se sfinţi, pentru a face ce place lui Dumnezeu, pentru a îl descoperi tot mai mult pe cel pe care-L iubesc. Oamenii maturi caută relaţia cu Dumnezeu, îl caută în scriptură, în rugăciune, în natură, până şi respiraţia lor e parte a căutării lor după Dumnezeu. Nu pot fi mulţumiţi cu lapte, ăla îl iau dimineaţa pe stomacul gol. Ei vor vrea mereu bucate tari, nu sunt impresionaţi de ambalaje frumos colorate, ei vor obiecte de valoare, vor comori nu chinezării ieftine.

Stau acum şi mă întreb dacă şi în ce măsură sunt matur sau mă maturizez spiritual. Îmi doresc creşterea sau îmi place bălăceala, îmi doresc apele adânci, comorile sau mă mulţumesc cu ce pluteşte pe baltă. O Doamne îndură-te de mine că de prea multe ori am fost „mormoloc” am dorit doar apa călduţă, doar ceea ce izbeşte ochiul şi te rog să-mi dai dorinţa de a fi profund, ajută-mă sa am foame să am poftă de adânc, de scufundări, de săpături.

Deep-Sea

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply