Cu acoperişul spart

Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. 1 Corinteni 9:26

Nu pot să nu mă gândesc astăzi la multele eforturi, la marile eforturi pe care le-am făcut în viaţă pentru lucruri neimportante. Toată această săptămână am meditat la câte resurse preţioase am consumat pentru lucruri inutile sau de care mă puteam lipsi. De fapt, multe, foarte multe lucruri pentru care investim timp, bani şi relaţii nu sunt vitale pentru noi sau ai noştri, nu sunt esenţiale şi culmea e că acele lucruri cer o cantitate considerabilă de energie.

Vă dau un exemplu tot din cazurile consiliate, tot cu acordul celor în cauză şi tot cu nume fictive. Daniel era un tânăr soţ de la ţară. Nu aveau o stare materială grozavă dar primiseră o căsuţă veche, bătrânească pe care părinţii o moşteniseră de la bunicii lui. După ce s-a căsătorit părinţii s-au simţit tare mândri să poată da cuplului nou format darul acesta. Mai era de reparat câte ceva pe la acoperiş şi prin interior să poţi locui, dar vreme mai era ceva până în iarnă aşa că nu-şi făceau probleme. Un om gospodar ca Daniel ar fi rezolvat lejer micile reparaţii necesare.

În prima fază Daniel a rezolvat holul şi o cameră. Erau tare bucuroşi că au casa lor aşa de repede. Erau mândri că nu stau cu părinţii şi apreciau că sunt singuri. Mai mult Dana se bucura că nu trebuie să stea cu socrii în aceeaşi casă ca să fie stresată de „sfaturile şi verificările lor”. Era august şi Daniel plănuia să schimbe până în iarnă acoperişul casei. Aveau ceva bani de la nuntă şi mai strângeau dar Dana gândindu-se la plictisitoarea iarnă plănuia altceva cu ei. Ea fiind mai de oraş şi mai învăţată să stea în casă, căuta să-şi facă un mediu adecvat pentru asta. Aşa se face că până la urmă Daniel este convins să cheltuie banii pe o plasmă destul de mare ca să pape jumate din banii de acoperiş.

Acesta avea să fie punctul de la care să se producă fisura în căsnicia lor. De aici lucrurile „au luat-o la vale” muncise mult Daniel pentru banii aceia şi a realizat ce s-a întâmplat câteva zile mai târziu când a venit prima ploaie de toamnă. Era prea târziu din păcate. A trebuit să se împrumute pentru acoperiş şi de aici au mers cu datorii câţiva ani.

Este un exemplu major însă de foarte multe ori alegem să risipim resurse importante pe lucruri neimportante. De foarte multe ori orele de muncă peste program, orele de muncă care ne rup de familie le cheltuim pe lucruri neesenţiale. Ştiu că se munceşte mult, mai ales pocăiţii sunt oameni muncitori. În afara ţării prin diaspora sunt apreciaţi şi găsesc de lucru şi muncesc „zi lumină” şi mai mult. Oriunde au călcat pocăiţii fie că e vorba de Italia, Belgia, Germania, Franţa, Anglia sau alte ţări au făcut impresie bună pentru munca lor şi sunt apreciaţi. Apreciaţi sunt şi acasă când vin cu maşini scumpe, haine de firmă sau când cumpără câte vreo casă în satul natal.

Nu doar cei care au plecat muncesc mult. Cei din ţară nu se lasă mai prejos. Chiar dacă nu câştigă la fel de bine şi în ţară se munceşte mult. Atât de mult că rar mai apucă să prindă copiii treji când ajung de la servici. E bucurie când soţul şi/sau soţia câştigă bine. În acest fel vor avea cam tot ce îşi doresc. Copiii vor fi îmbrăcaţi bine şi vor avea dorinţele împlinite, casa va arăta ca din filme, maşina va fi frumoasă şi mai mereu nouă etc. Până aici totul e ok, e bine. Întrebarea se pune câte din lucrurile avute de noi merită sacrificiul depus pentru ele?

Eu am irosit mult timp care trebuia acordat familiei muncind. Scuza era „pentru voi muncesc” . Am irosit mult timp care trebuia acordat relaţiei cu Dumnezeu, scuza era „voi da zeciuială”. Am irosit mult timp care trebuia acordat oamenilor din jurul meu, scuza era „cine nu munceşte nici să nu mănânce”. Am irosit mult timp care trebuia acordat celor în nevoie, scuza era „să se îngrijească cei din casa lor”. În concluzie am irosit mult timp pe lucruri neesenţiale, neimportante. Am consumat banii pe plasmă în loc să fac acoperişul.

Vă provoc la meditare: Câte din lucrurile din casa voastră sunt de neapărată importanţă? Câte din ele puteau fi cumpărate mai ieftin? Câte lucruri inutile aveţi prin casă? Cât din timpul vostru este în fiecare săptămână consumat pe lucruri inutile? Şi ultima întrebare: Câte din minutele unei zile pot fi recuperate pentru a fi folosite eficient?

De prea multe ori acordăm timp generos comorilor de pe acest pământ, banilor, caselor, electronicelor, hainelor, maşinilor etc şi pentru a acorda timp generos lor îl „furăm” de la familie şi relaţia cu Dumnezeu. Fără doar şi poate expresia: Unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră capătă un sens mai drastic în această conjunctură. Rar mai suntem dispuşi să rupem din timp pentru a îl acorda unei lucrări a bisericii, greu mai rupem din timp pentru a merge la biserică. Tăiem joia sau miercurea, tăiem duminica dimineaţa sau seara şi mai tăiem şi di  orele programului la care participăm. Pentru că unde ne este comoara acolo ne este şi inima.

Alergăm… dar ştim sigur încotro? Luptăm… dar ştim sigur pentru ce? Prioritatea absolută ar trebui să fie viaţa veşnică şi relaţia cu Dumnezeu şi de asta nu se poate separa familia noastră. Celelalte lucruri pot suferi amânare, celelalte lucruri trebuie să primească din timpul rămas. Dacă nu avem prioritate comoara din ceruri… va veni iarna şi vom avea casa neacoperită.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply