Cât valorezi pentru alţii?

Acum aproape un an am avut un schimb de mesaje cu o femeie care se gândea mereu la suicid şi nu vedea nici o altă şansă pentru viaţa ei. Deşi avea sănătate, loc de muncă, locuinţă şi cam tot ce îi trebuia din punct de vedere material ea cocheta foarte mult cu ideea suicidului pentru că nu se simţea importantă pentru cei din jur. Avea 45 de ani şi nu era căsătorită şi asta o afecta extraordinar de mult. Pentru ea, totul părea gri sau negru, nimic nu mai avea sens din cauză că nu găsise un partener pentru căsătorie. Singura „scăpare” pe care o vedea din situaţia asta era să-şi ia zilele.

Poate veţi zice că e moft să ai de toate şi din cauză că nu eşti căsătorit să vrei să mori, dar să ştiţi că situaţia e dramatică pentru astfel de oameni, pentru că una din marile nevoi fundamentale ale noastre ale oamenilor este nevoia de semnificaţie. Oamenii care nu sunt importanţi pentru nimeni, nu mai sunt atraşi de viaţă, nu le mai place, toate lucrurile devin fără sens. Vă redau cu acordul acestei persoane câteva propoziţii concludente: „Ce folos să vii cu salariul acasă în fiecare lună şi să nu ai un copil al tău căruia să-i duci o jucărie sau o bomboană? Ce folos să ai casa frumoasă, dacă nu ai o persoană iubită căreia să-i serveşti un ceai? Ce folos să ai de toate, când casa ţi-e goală şi rece în fiecare seară, când nimeni nu te strânge în braţe, când nimeni nu te sărută? Ai habar ce înseamnă să vezi la 45 de ani cupluri fericite de sărbători? Ai habar ce înseamnă să ai bani de cadouri şi să trebuiască să le oferi străinilor pe toate? Ai habar ce înseamnă să-ţi fie frig noaptea şi să nu ai de cine te lipi? Ştii ce înseamnă să-ţi doreşti să fii mamă şi să realizezi că niciodată nu vei fi? Te apucă o disperare soră cu moartea. Nu-ţi mai doreşti să trăieşti şi uneori urăşti că te-ai născut.”

E un scurt fragment din ceea ce acea femeie îmi scria la acea vreme. După consiliere persoana aceasta şi-a revenit însă nu datorită mie ci datorită providenţei lui Dumnezeu. La un moment dat pe parcursul perioadei în care am ţinut legătura, a apărut în biserica lor o altă femeie care se mutase în oraş. Această doamnă, era căsătorită dar gustase din singurătate, se căsătorise destul de târziu aşa că îmbrăţişa şi încuraja pe toate cele singure din biserică de fiecare dată când le întâlnea. Nu spunea multe dar le strângea tare în braţe. După o lună de astfel de tratament clienta mea manifesta îmbunătăţiri majore ale „poftei de viaţă” şi nu ştiam de unde. Vindecarea a venit sub forma unei discuţii în care o altă persoană i-a mărturisit cât de importantă este pentru ea această femeie. Ajutase ani în şir o familie mai săracă, dar aceştia niciodată, sau aproape niciodată, nu au ştiut să-i mulţumească până când în urma unui mesaj oamenii aceia au realizat că trebuie să fie recunoscători şi s-au întors spre această persoană cu mulţumire.

Nu s-a căsătorit, dar pentru că era importantă pentru cineva situaţia s-a schimbat foarte mult în bine. A revenit pofta de viaţă, a revenit voioşia, a revenit dorinţa de a se implica doar pentru că a simţit că pentru cineva ea este o valoare.

Poate nici tu nu îţi simţi valoarea, poate nu eşti căsătorit/căsătorită, poate eşti marginalizat, poate nu te îmbrăţişează nimeni dar cu siguranţă pentru cineva eşti important.

Dumitru Stăniloaie spunea: „Nimeni nu îşi poate da seama cât valorează el pentru altul , dar îşi poate da seama cât valorează altul pentru el” De fapt de la rândurile astea au pornit gândurile mele azi şi de la un articol citit de colega mea ieri despre câte îmbrăţişări avem nevoie pentru a fi sănătoşi.

hug 3Acum vă provoc pe toţi cei care sunteţi căsătoriţi, cei care vă găsiţi motive de a trăi, cei care aveţi parte de apreciere şi valoarea vă este recunoscută, vă rog, uitaţi-vă în jurul vostru la cei singuri. O vorbă caldă, o invitaţie la masă, o bătaie pe umăr sau o îmbrăţişare poate însemna o viaţă de om. Hai că nu e aşa de mult să îmbrăţişezi pe cineva dar valorează enorm pentru acel om. Ştiţi că puteţi cu o îmbrăţişare să motivaţi un om la viaţă, puteţi schimba dramatic în bine viaţa sa? Ştiţi că sunt oameni care nu au parte de lucruri simple de care voi deja v-aţi plictisit? Hai nu mai plecaţi ca racheta din biserică când se gată. Prindeţi unul din  singuratici şi conversaţi cu el dar mergeţi şi mai departe  spre gesturi de apreciere, o îmbrăţişare acolo unde este permis, o bătaie pe umăr etc.

Cred că omenirea ar fi mai bună dacă ar avea parte fiecare de două îmbrăţişări pe zi minim. Sunt convins de asta, dar nu suntem dispuşi să le oferim se pare. Oamenii nu mai au empatie sau nu mai sunt dispuşi să o arate. Oamenii nu mai ştiu să-şi arate dragostea unul faţă de altul sau nu mai au dragoste de aceea a venit Isus. Oamenii aveau şi au nevoie de importanţă, de semnificaţie şi cei din jur oricât de mult ar vrea să dea semnificaţie vieţii celui de lângă ei, nu va reuşi într-un mod deplin. Singura variantă care rămâne este Isus, El a murit şi din cauză că ne-a considerat pe toţi foarte valoroşi. Dacă ne dă cineva pe pământul acesta semnificaţie, acela este Isus care a dovedit cât de dragi îi suntem şi cât de importanţi. După ce El ne-a dat un exemplu şi noi avem datoria să îl urmăm. Să dăm aşadar dragilor, celor din jurul nostru importanţa cuvenită . Iar voi, cei care vă simţiţi singuri, nu uitaţi că cea mai importantă persoană din univers v-a considerat atât de valoroşi încât a renunţat la viaţă şi pentru voi. Evrei 13:5  …căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”

Ce zici? Dai şi tu o îmbrăţişare azi? Cine are nevoie? Soţul/soţia, copilul tău, nepotul, un copil singur, o persoană singură, bunicul, bunica, părinţii, un frate, o soră, un bolnav, un prieten şi ….

hug 1

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Cât valorezi pentru alţii?”

Lasă un comentariu