Fugind spre o altă lume – III

O lume neprietenoasă şi ostilă nu va fi plăcerea copiilor. Ei vor căuta automat, inconştient o altă lume, una în care să fie primiţi, una în care să fie acceptaţi, una în care să fie loc de ei. Copiii vor „fugi spre o altă lume” care nu e mai bună dar care îi acceptă în otrava ei.

De la naştere copiii primesc ceva atenţie. Cei mai mulţi dintre părinţi vor lua liber de la serviciu, mamele în cele mai multe cazuri (dar din păcate în tot mai puţine) vor sta în concediu pentru îngrijirea copilului o vreme, aşa se face că vreo doi ani copilul are mama lângă el. După cei doi ani însă lucrurile se schimbă dramatic şi pentru copil e prima palmă majoră luată de la mediul său de viaţă. Mama pleacă la serviciu că se termină concediul.

Copiii sunt separaţi fără milă de părinţii lor încă de la cele mai fragede vârste. Creşele şi grădiniţele private au devenit afaceri extraordinar de profitabile. Nu doar că sistemul ne separă de copiii noştri, dar mai şi plătim pentru asta bani serioşi. Sistemul este construit astfel încât de foarte timpuriu copilul să fie luat de lângă părinţi şi educat de „sistem”. După ce trece de la creşă spre grădiniţă situaţia nu se schimbă, trece la şcoală, la liceu, la facultate şi el, copilul, nu se mai simte parte a familiei.

Timpul pe care părinţii îl alocă copiilor este drastic redus la strictul necesar. Lucrul peste program a devenit o condiţie aproape obligatorie a unui loc de muncă, aşa că tata şi mama ajung târziu acasă, când ajung trebuiesc făcute multe alte lucruri mai importante decât conversaţia şi joaca cu copiii deci,  vor trebui să se mulţumească cu un pupic în creştet de la tata şi de la mama în cele mai multe zile. Vor înţelege, conştient sau inconştient, că nu e loc pentru ei, că sunt în plus, că încurcă viaţa, asta în ciuda bunurilor materiale sau a banilor pe care părinţii îi pot da copiilor. Relaţionarea de tip: „ia zece lei şi du-te” e interpretată de copil ca şi de un adult, se simte expediat, se simte fără valoare, se simte un rău pentru care părinţii trebuie să plătească.

Trimiterea copilului la televizor sau la calculator este de asemeni o atitudine extrem de dăunătoare şi periculoasă, mesajul e acelaşi, „stai acolo că ne încurci” dar are ceva în plus. Copiii descoperă o lume care nu îi respinge, care e acolo întotdeauna, care nu le reproşează ceva. Descoperă o lume în care au voie orice, o lume în care au voie să viseze, să se prostească, să ţipe, să sară, să alerge, să zboare, să se murdărească şi mai ales descoperă o lume „a lor”. Tata şi mama se bucură mult că le sunt copiii liniştiţi, deşi undeva în panoul imens de control al vieţii un led micuţ clipeşte a pericol, ajung să îl ignore sperând că totuşi, nimic rău nu se va întâmpla. Nu au timp de acea atenţionare nici dacă ar vrea. Serviciul, biserica, obligaţiile şi poziţia socială cer, fără milă faţă de copii, tot timpul de care părinţii dispun.

Copiii vor refuza această lume şi vor dori o altă lume, o lume în care şi ei să poată avea loc, în care să fie importanţi, în care să fie parte, o lume care să fie şi a lor. Virtualul este prima opţiune. Televizorul e o lume magică care este un surogat bun pentru ei. De bine de rău se identifică cu un anumit personaj (de vreme ce tatăl sau mama nu au timp să le fie modele) iar acel personaj va deveni parte din ei. Toate reuşitele lui vor fi asumate de copil, complimentele primite vor fi şi ale copilului, actele de eroism vor fi şi ale copilului el va face parte din acea lume neştiind că mintea îi este îmbolnăvită de otrava fină dar  puternică, prezentă în filme şi desene, în jocuri sau reţele.

Când Dumnezeu a conceput familia copiii şi părinţii erau parte activă şi indivizibilă a acesteia. Foarte multe adresări scripturale sună aşa: Cutare fiul lui cutare. Copiii şi părinţii sunt inseparabili în lumina scripturii totuşi mulţi părinţi creştini preferă să se separe de copii. Paravane sunt destule: vreau ca fiul meu să nu ducă lipsă de nimic, vreau ca fiica mea să înveţe bine, vreau să nu fie dependent de părinţi, vreau ca să le fac condiţii etc. În realitate separarea de copii face ca acele vreri să nu mai aibă obiect. Vrerea aceasta nu se mai poate concretiza pentru că după ce ţi-ai făcut „partea” constaţi că pruncul e departe… e în altă lume… te respinge, vrea doar banii tăi.

Copiii vor fugi spre o altă lume pentru că aici nu îşi simt locul, nu se simt bine primiţi. Copiii vor fugi spre lumea virtuală pentru că acolo după fiecare „levăl” sunt apreciaţi şi recompensaţi. Copiii vor fugi în lumea virtuală pentru că acolo sunt încurajaţi mereu să continue. Vor fugi spre lumea virtuală pentru că părinţii nu au timp pentru ei, pentru că părinţii îi consideră poveri pentru care trebuie „să tragă”. Copiii vor fugi spre o lume virtuală pentru că părinţii nu veghează asupra lor ca să îi păzească. Copiii vor fugi spre o lume virtuală pentru că părinţii nu vor să-şi mai împlinească mandatul scriptural de părinte.

Provocarea mare este: Ce poziţie ai tu ca mamă sau ca tată faţă de copiii tăi? Vezi acest pericol? Alegi să renunţi la confort, ambiţii, ţeluri sau să investeşti în ei? Alegem noi să fim părinţi buni mai mult decât să fim oameni de afaceri buni, angajaţi buni, predicatori buni? În fond e vorba de principiul semănatului. Semeni in afacere de la afacere vei culege, semeni în locul de muncă, de acolo vei culege, semeni în televizor, de acolo vei culege.

Tu unde vei merge la secerat? La cules de roade?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

2 Comments

  1. szromulus 09/09/2013
  2. szromulus 09/09/2013

Leave a Reply