Fugind spre o altă lume – II

Prezentam ieri cazul lui Marius, un băieţel aşteptat, acceptat, dorit chiar. Un băieţel care avea să primească „tot ce îşi doreşte un copil” adică televizor, jucării, mâncare, o cameră a sa şi mai ales care nu va fi sufocat de părinţi. Marius a crescut singur cu televizorul şi jucăriile sale. Am putea credea că era foarte fericit, asta îşi doresc aparent toţi copiii dar… citiţi povestirea de ieri ca să vedeţi cum stau lucrurile.

Copiii, dragii mei, nu ştiu ce e cel mai bun pentru ei. Nu au capacitatea să discearnă între bine şi rău, nu pot vedea consecinţele faptelor lor şi efectul acestora pe termen lung. Aşa se face că el va dori să mănânce doar nutela la micul dejun, la prânz dar şi la cină. El va dori să folosească fierăstrăul electric cu care lucrează tata şi chiar va plânge tare şi va insista ca el să îl primească pentru a „lucra”ceva. Copii vor dori chiar să conducă maşina tatei sau să umble la aragaz ca mama. În toate aceste cazuri tata şi mama îl opresc deşi copilul îşi doreşte mult să facă sau să folosească acele lucruri. Părinţii ştiu că nu sunt sigure pentru vârsta lor, părinţii prevăd ce s-ar putea întâmpla, părinţii văd pericolul pe care copiii nici nu îl bănuiesc.

Să interzici copilului unele lucruri este perfect natural şi o dovadă de iubire. Îi vrei binele, îl vrei sănătos. Îi oferi la micul dejun o felie de nutela şi poate dacă insistă încă o jumătate dar la prânz şi seara nu îi împlineşti pofta pentru că trebuie să mănânce şi altceva. Ştii că dacă face un obicei din asta va avea probleme cu dantura, cu dezvoltarea şi va fi hiperactiv. El nu ştie astea, el vrea nutela dar mama care îl iubeşte nu îi oferă.

Ei bine dragii mei şi cu televizorul şi calculatorul tot cam aşa ar trebui să stea lucrurile. Uneori televizorul e mai dulce şi decât nutela, ar renunţa voios la felia aceea dacă nu o poate mânca în faţa televizorului şi trebuie să se deconecteze, să meargă în bucătărie. Televizorul e mult mai captivant şi ispititor decât felia „de dulce”. Dependenţa dată de televizor e mare şi starea de bine resimţită de copil e uriaşă. Efectele negative sunt infinit mai mari decât borcanul cu nutela la care râvneşte, dar părinţii nu le cunosc. Voi prezenta aici câteva din efectele televizorului asupra creierului după o carte scrisă de un specialist de top în domeniu, unul român, domnul Virgiliu Gheorghe.

  1. Când copilul priveşte la televizor undele creierului încetinesc până când undele alfa şi teta devin preponderente. Asta înseamnă că omul este deconectat de timp şi spaţiu într-o anumită măsură, se rupe de realitate. Tradus şi mai direct asta înseamnă că orice atenţie spre lumea exterioară este eliminată. Câtă vreme omul este conectat la TV atenţia spre orice altceva este tăiată.
  2. Emisfera stângă a creierului îşi reduce foarte mult activitatea în timpul privitului la TV ori emisfera stângă este responsabilă pentru analiza critică a datelor primite, ea se ocupă cu organizarea, analizarea şi judecata datelor primite. Practic dacă doar emisfera dreaptă funcţionează, omul va interpreta generalist şi emoţional informaţia primită nu o va analiza, diseca, organiza şi judeca. Aşa se face că televiziunile ne pot pune lejer în minte tone de gunoaie şi copiilor de asemeni.
  3. Comunicarea dintre cele două emisfere realizată prin puntea corpului calos este aproape întreruptă pe parcursul vizionării. Asta înseamnă că e similar ca la somnambuli. Primim material informaţional emisfera dreaptă înregistrează acest material însă de vreme ce legăturile încrucişate dintre emisfere nu funcţionează acestea nu sunt conştientizate. Practic privesc la TV dar greu, sau deloc nu îşi vor mai aminti ce au văzut. Anomalia asta este gravă pentru că omul nu mai este deplin conştient de ceea ce acceptă ca informaţie şi ce nu.
  4. Cea mai gravă consecinţă spun specialiştii este afectarea dezvoltării cortexului prefrontal. Această parte a creierului, aflată în spatele frunţii, este centrul executiv al creierului. Aici este sediul tuturor proceselor mentale superioare, al atenţiei, motivaţiei, al controlului comportamentelor şi emoţiilor. El îl diferenţiază practic, pe om de animal, căci prin acesta se desfăşoară toate procesele de reflexie, aici se realizează sinteza dintre gândire, emoţie şi comportament, tot ceea ce defineşte omul ca subiect personal al propriei existenţe. Practic tot ceea ce este specific „omenesc” este inhibat sau anulat. Aşa se face că întreruperea copilului de la desene generează o reacţie „animalică” de multe ori.

Tradus, efectele acestea ale televizorului sunt grave. Nu se mai dezvoltă emisfera stângă responsabilă cu analiza, cântărirea lucrurilor, scade gradul de inteligenţă şi performanţele intelectuale, dă deficienţe grave de învăţare, primesc informaţia direct în subconştient şi nu o judecă cu toate că părinţii aşa l-au învăţat, au grave probleme de atenţie la şcoală, acasă şi oriunde,  generează hiperactivitatea, uită să vorbească corect, iau contact cu erotismul mult prea devreme ca să poată înţelege corect ce este acesta, devine violent, irascibil şi nervos şi multe alte efecte.

Copiii lăsaţi la televizor sunt distruşi sistematic şi cred că orice părinte normal trebuie să ia o poziţie corectă şi fermă cu privire la timpul alocat vizionării la televizor. Asta înseamnă că şi el, părintele „se lasă” de televizor ca să poată cere copilului o asemenea renunţare.

În final. Copilul va fugi spre o lume „mai bună” spre o lume în care el este parte, în care este acceptat, important şi dorit. Lumea în care se naşte dă dovadă de ne ospitalitate. Părinţii sunt toată ziua la muncă iar când vin acasă au treabă, el se simte abandonat, se simte nedorit pentru că nu este parte din viaţa părinţilor, se percepe mai degrabă ca o povară, ca un element care încurcă şi despre asta vom discuta data viitoare în a treia parte a acestei meditări.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply