Creştere şi dezvoltare

Pentru cei mai mulţi oameni creşterea fizică a fost ceva absolut natural şi nu su trebuit să facă anumite eforturi ca să crească. De când se naşte copilul va începe să crească dacă sunt împlinite anumite condiţii. Părinţii doar trebuie să îi asigure mâncare şi un mediu în care să trăiască şi să se odihnească. Unii părinţi se îngrijesc de mai mult decât minimul necesar pentru creştere iar alţii nu vor sau nu pot să îl asigure nici pe acesta.

Există părinţi care investesc în copiii lor nu doar mâncare ci şi timp pentru comunicare, mişcare, hrana mai specială, hăinuţe cât mai confortabile, o cameră a lui personală încă de când se naşte şi uneori chiar au loc exagerări datorită valorii pe care acel copil o capătă în familia respectivă. Alţi părinţi, la extrema cealaltă, lasă copiii să crească din inerţie, nu investesc nimic în afară de mâncare şi dus la medici dacă e bolnav. În ambele cazuri copiii cresc de aproximativ aceleaşi înălţimi, greutăţi şi forme. Uitându-te la o poză cu copii din ambele situaţii e posibil ca doar mediul dimprejurul lor să te facă să realizezi că unul e crescut „la plesneală” şi altul e crescut  cu mare grijă şi investiţie.

Dincolo de formă şi aspect creşterea se referă şi la aspecte care în poze nu se văd şi acestea ţin de inteligenţă, psihic, credinţe, valori etc. Acolo fiecare minut investit în copil are importanţă, trupul de voie de nevoie creşte aşa cum Dumnezeu a scris să crească dar cât de sănătos este acel trup şi cât de mult creşte şi psihicul depinde în mare măsură de mediu şi mediul lor, al copiilor e familia. Am întâlnit copii în care părinţii au investit foarte mult din punct de vedere material, mult mai mult decât ar putea investi marea majoritate a părinţilor şi contrar aşteptărilor lor copiii, pe interior, au crescut handicapaţi, schilozi, neîntregi, bolnavi iar acum se întreabă: „Cu ce am greşit eu? A avut condiţii, i-am cumpărat tot ce a vrut, la televizor a stat cât a vrut, mâncare a avut tot ce şi-a dorit, hainele care i-au plăcut, alea le-a cumpărat. Ce nu a mers bine?” Dar am întâlnit şi părinţi care s-au confruntat cu lipsuri şi uneori ca să aibă copiii de mâncare au rămas ei flămânzi, dar care au vorbit mult cu copiii, i-au integrat în viaţa lor, i-au încurajat, motivat, sprijinit, mustrat şi au fost parte activă în creşterea lor prin implicare personală nu prin susţinere financiară şi copiii lor au fost capabili de mari reuşite.

Acum versetul citat zilele trecute capătă o nouă valenţă: Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Şi în creşterea copiilor e valabil la fel de mult ca în viaţa de adult. Societatea consumistă ne leagă la ochi să nu vedem asta dar trebuie să privim dincolo de realitatea fabricată a timpului în care ne-a aşezat Dumnezeu.

Când un părinte are un copil cu un handicap fizic deşi îl iubeşte şi i se dedică nu se poate bucura de el ca atunci când ar fi deplin sănătos, ar vrea ca să fie normal, ar dori pentru el o metodă oricare ca să îl transforme în unul normal şi e firesc să fie aşa. În Buşteni, un tată îşi adusese copilul în parc, nu ştiu ce afecţiune avea dar era nedezvoltat fizic şi psihic, abia se ţinea pe picioare, privirea era oarecum deplasată, nu se putea urca singur pe căluţii aceia din parc şi îl aşeza tata deşi avea cam 10 ani. Atâta bucurie am văzut pe faţa acelui copil când se dădea pe căluţii aceia, râdea şi îşi tot băga trei degete în gură şi se bucura tare. Tata, deşi se vedea că îşi iubeşte fiul, era trist, deşi îşi încuraja copilul şi vorbea mereu cu el se vedea că inima îi plânge. Împrejur toţi copii erau sănătoşi, alegau, se urce pe toate jucăriile alea din parc, fiul lui nu putea face nimic din toate astea, avea nevoie ca la fiecare manevră să fie susţinut.

Mă mut acum la investiţia în creşterea psihică a copiilor. Dacă la exterior e atâta durere că nu e dezvoltat bine sau că are un handicap oare de ce nu există aceeaşi durere şi dorinţă de a îndrepta lucrurile cu subdezvoltarea sau handicapurile interioare ale copiilor? Priviţi la tinerii din ziua de azi şi veţi observa că mulţi dintre ei nu au aproape nimic la omul interior, au rămas bebeluşi. Mai mult, mulţi dintre adulţii de azi sunt copii în interior. Deşi unii au crescut fizic suficient de bine se comportă cu toate caracteristicile oamenilor cu handicap sau subdezvoltare psihică. Imaturitatea e o caracteristică a oamenilor de astăzi, a interiorului lor şi asta pentru că au fost crescuţi doar fizic iar în interior nu s-a investit nimic. Nu vreau să acuz deloc, nu e intenţia mea, vreau doar să atrag atenţia celor care încă cresc copii că este esenţial, vital şi neapărat necesar să se crească şi omul din interior odată cu trupul.

Care e investiţia ta ca părinte în copilul tău? Cât timp pui la dispoziţie? Cât investeşti tu în el şi cât investeşte televizorul sau calculatorul? Citeşte vreo carte copilul tău? Comunică? Ai vreo dovadă că partea sa interioară e la acelaşi stadiu de dezvoltare ca şi trupul lui? Sau poate nu le ştii?

Mâine voi continua meditarea mea despre acest subiect încercând să fac rost astăzi şi de un tabel cu stadiile dezvoltării ca să îl ataşez măcar informativ.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply