Puterea faptelor

Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. 1 Petru 2:15

Mulţi oameni sunt cunoscuţi ca buni sau răi, de dorit sau de te mut datorită faptelor lor. De altfel dacă veţi căuta în Scriptură după cuvântul fapte veţi găsi 46 de versete care încep cu „celelalte fapte ale lui…. sunt scrise în….” şi este menţionată natura faptelor acelor oameni, bune sau rele, în temere sau nesupunere de Dumnezeu. Oamenii aceia sunt catalogaţi în funcţie de faptele pe care le-au făcut.

Impactul pe care îl au faptele oamenilor în viaţa altora este uriaş. Uneori o faptă spune infinit mai mult decât o vorbă. Scriptura ne spune că starea credinţei pe care o avem este măsurată de faptele pe care le facem. O credinţă însoţită de fapte e una vie pe când una fără fapte vrednice este moartă. Faptele deci pot confirma sau infirma declaraţiile noastre.

E adevărat că există o schismă, o ruptură severă între ceea ce declarăm şi ceea ce facem şi că ne-am învăţat cu expresia „Nu fă ce face popa, fă ce zice popa” dar ignorăm un adevăr elementar, cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu fac fapte vrednice de El. Nu putem fi dualişti, nu poţi pretinde că eşti credincios iar faptele tale să fie rele. Faptele ne trădează, descoperă lucruri, descoperă caracterul din noi. De ce sunt puternice faptele?

Faptele sunt puternice pentru că au impact. Au şi vorbele impact dar la vremea lor. O faptă bună va îmbărbăta inimi, va mângâia, va da speranţă, va aduce bucurie. Şi un simplu gest ca cedarea locului în autobuz sau oferirea unui zâmbet poate schimba dispoziţia unui om, îl poate încuraja. Impactul acelui gest poate fi infinit mai mare decât efortul depus pentru facerea sa. În acelaşi timp faptele rele au un impact puternic, pot înmuia inima, pot descuraja oamenii. Pavel în epistola către Romani ne spune că: dregătorii nu Sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Faptele rele ajung să impacteze aşa de mult pe cei din jur încât să se teamă.

Faptele sunt puternice pentru că pot transforma. O faptă bună poate provoca un om să facă şi el fapte bune iar una rea poate face la fel. Priviţi la anturaje, dacă oamenii sunt în anturaje bune fac fapte bune, dacă sunt în anturaje rele fac fapte rele. Faptele au rol educaţional tocmai pentru că sunt de impact. Oricât ar lupta tata şi mama să îşi vegheze copilul să nu fumeze acesta va fi influenţat de exemplul părinţilor. Faptele bune ale unui lider pot transforma întreaga comunitate în una gata de acţiune şi fapte bune. O viaţă frumoasă a părinţilor le poate transforma întreaga viaţă şi copiilor. Faptele bune ale credincioşilor îi transformă în asemănare cu Hristos.

Faptele sunt puternice pentru că se întorc asupra noastră. Da, o faptă va avea inevitabil efect şi asupra noastră mai devreme sau mai târziu. Scriptura ne spune că ceea ce seamănă omul aceea va şi secera, adică va beneficia de rodul faptelor sau cuvintelor sale. Domnul Isus spune ceva extraordinar de important la capitolul acesta: Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Logica e simplă: vrei să ai parte de fapte bune, fă fapte bune. Au efect de bumerang, ce faci  ţi se va face. Şi când stau să gândesc că cei ce pretind că pe ei toată lumea îi urăşte sau le vrea răul de fapt vorbesc despre ei înşişi…

Faptele sunt puternice pentru că ne trădează. Da faptele vorbesc despre omul ascuns al inimii. Pomul după roade îl cunoaşteţi. Aspectul omului poate să ne înşele, hainele lui îl pot ascunde, vorbele pot fi bine drămuite, evlavia falsă îl poate îmbrăca, moralitatea îl poate prezenta bine dar faptele întotdeauna îl vor trăda. Mai mult faptele vorbesc despre stăpânul pe care îl avem. Domnul Isus le spune celor din Israel: Voi faceţi faptele tatălui vostru. Adică facem faptele celui care ne coordonează viaţa şi în acest fel vorbire despre „ce fel de duh suntem stăpâniţi”.

Faptele sunt puternice pentru că ne vor fi judecate. Dacă privim în Apocalipsa se evidenţiază o expresie: ştiu faptele tale iar după această expresie este o trecere în revistă a acelor fapte şi a celor bune şi a celor rele. Vom sta la un moment dat înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală pentru faptele noastre şi impactul pe care îl au atunci faptele asupra noastră va fi imens. Faptele vor fi verificate prin foc şi doare cele reale vor rămâne.

Da, faptele pe care le facem au putere în ele. Puterea lor vine din originea lor. Dacă îşi au originea în Dumnezeu vor fi bune, mângâietoare, întăritoare. Dacă îşi au originea în cel rău vor fi în consecinţă, devastatoare, rele, stricate. Nu cred să existe fapte fără impact în viaţa celorlalţi, nu cred să existe fapte fără putere şi ştiind asta ce fel de oameni ar trebuie să fim noi?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

No Responses

Leave a Reply