O inimă împietrită – II

Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.  Marcu 6:51

Două sensuri ale termenului de împietrire surprinse în acest verset. Primul este cel de blocare, înmărmurire deci împietrire. Acesta se întâmplă de obicei când ai parte de o surpriză foarte mare cum au avut ucenicii. Sunt unele lucruri care ne surprindă aşa de tare că ne blochează. Mă gândesc la nevasta lui Lot că ea a experimentat cât se poate de real împietrirea, înmărmurirea.  Şi în cazul ei, şi în cazul ucenicilor împietrirea asta este consecinţa neînţelegerii lui Dumnezeu. Soţia lui Lot avea poruncă să nu se uite înapoi, ucenicii nu aveau o încălcare de poruncă dar văzuseră în ziua anterioară o minune la care fuseseră parte şi pentru că aveau inima împietrită nu o înţeleseseră.

Mă gândesc la Faraon, om fără credinţă în Dumnezeu care îşi împietreşte inima dar când îi văd pe ucenicii Domnului Isus tot aşa de împietriţi la minunile făcute de acesta mă surprinde. Sau… nu mă surprinde prea tare dacă totuşi „arunc privirea” în viaţa mea şi a semenilor mei.

De câte minuni nu avem parte noi astăzi? Câtă pace şi linişte este, câtă bunăstare materială, câtă sănătate, libertate religioasă şi totuşi câţi fraţi şi surori au inima împietrită. Câţi oameni cârtesc şi nu înţeleg minunile lui Dumnezeu din viaţa lor. De unde vine împietrirea asta? Insensibilitatea?

Este adevărat că în scriptură este menţionat că una din cauzele împietririi este chiar Dumnezeu. La faraon este cel mai clar exemplu. Dumnezeu i-a împietrit inima. Însă interesant este că înainte de a îi împietri inima tot Dumnezeu spune când îl trimite pe Moise: Eu ştiu că nu are să vă lase. Adică omul este cel care iniţiază această împietrire. Nu vreau să mă ocup de partea în care Dumnezeu împietreşte pentru că nu acolo vreau să ţintesc. Vreau să meditez la împietrirea imputabilă nouă.

Împietrirea este cauzată de prea mult bine. Când omului îi merge bine uită de Dumnezeu, când e pace şi bine tot mai puţini merg la biserici. Când omul are parte de prosperitate materială inima se „îngreunează”. Ce nevoie mai am de Dumnezeu când toate îmi merg bine şi planurile îmi izbutesc?

Împietrirea este cauzată de neînţelegerea minunilor. Multe minuni se produc în fiecare zi în viaţa noastră dar noi nu le înţelegem. Nu avem parte de urgii ca Faraon şi nici nu le-ar dori careva, dar minuni sunt multe. Una din cele mai mari e că „nu ne-a trăsnit Dumnezeu” până acum la câte păcate am făcut. O altă minune e că Dumnezeu ne iubeşte deşi noi suntem păcătoşi. O altă minune este că acum vezi să citeşti ecaste rânduri. O altă minune e că avem pace şi libertate şi câte alte minuni nu trăim şi totuşi suntem ursuzi, nemulţumiţi ca evreii în pustiu cînd nu aveau apă deşi anterior se despicase marea pentru ei ca să treacă.

Împietrirea e cauzată de oponenţa faţă de planurile lui Dumnezeu. Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi şi opunerea faţă de acest plan ne întăreşte inima, o împietreşte. Asta vedem la Faraon şi nu doar. Dacă ne uităm la poporul Israel vedem aceeaşi atitudine. Aveau inima împietrită când a venit Domnul Isus, nu acceptau din cauza presupoziţiilor ca Fiul lui Dumnezeu să apară aşa în lume, să arate şi să se poate aşa cum Domnul Isus a făcut-o aşa că s-au opus unui astfel de Hristos pentru că ei aşteptau un altul.

Împietrirea e cauzată de prejudecată. Priviţi la Naaman, pentru că nu s-a întâmplat aşa cum se aştepta el s-a împietrit, s-a încăpăţânat şi a plecat acasă. Efectiv s-a blocat inima în încăpăţânare.

Împietrirea e cauzată de obişnuinţă. Cu lucrurile cu care ne obişnuim nu mai avem sensibilitate. Multe soţii se obişnuiesc cu soţii lor şi devin insensibile, reci, arogante etc. Mulţi soţi după o vreme se obişnuiesc cu soţiile lor şi devin sarcastici, neglijenţi şi nu mai au sensibilitate. Mulţi creştini „ se obişnuiesc cu Dumnezeu” şi devin plictisiţi, apatici şi insensibili şi nu mai aud şoapte Duhului.

Mai sunt cauze care duc la împietrirea inimii dar indiferent de câte sunt ele au acelaşi rezultat, duc în acelaşi punct şi anume o stare periculoasă. Aşa cum împietrirea fizică a inimii te pune în pericol iminent de atac de cor aşa şi împietrirea inimii spirituale te pune în pericol mare. Nun e de joacă cu împietrirea inimii.

Propunerea lui Dumnezeu e una convenabilă şi avantajoasă. E nevoie de transplant: Ezechiel 36:26  Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne.. Un transplant de inimă azi e foarte costisitor, greu şi riscant dar Dumnezeu se oferă să facă asta pentru noi. Are inimă la dispoziţie pentru fiecare din noi.

Cât despre cei care deja au avut parte de transplant… e nevoie de medicamente. E nevoie de confruntarea cu Cuvântul pentru a evita „depunerile” pentru a sensibiliza iarăşi inima, pentru a o aduce la ritmul normal de funcţionare. E nevoie de activitate, de acţiune pentru a ţine inima activă. E nevoie de slujire şi implicare. Medicul recomandă mişcarea şi vizita regulată la el pentru pacienţii cu afecţiuni cardiace. Dacă inima spirituală e afectată fă bine şi mergi la medic, e primul pas înţelept care îl poţi face. Acolo vei primi o reţetă şi pentru binele tău caută să o respecţi mai ales că medicamentele sunt compensate 100%.

imarmurit

Care e starea inimii tale?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply