Aşteptări de la partenerul de căsătorie II

Ne uitam ieri la Naaman şi am văzut că a venit în Israel cu anumite aşteptări. Una din ele era principală care era legitimă, omul se aştepta să fie vindecat pentru că i se spusese de posibilitatea asta iar celelalte erau conexe izvorâte din mintea sa, care a construit aceste aşteptări folosind elemente din cultura în care trăia, din poziţia socială pe care o avea, din religia sa, din educaţia pe care o primise. Cu toate aceste elemente probabil pe tot drumul până acolo mintea sa a construit aşteptări şi scenarii.

Ei bine, lui Naaman nu i-au fost benefice aceste scenarii. E adevărat că dacă nu avea nici o aşteptare nici nu pleca de acasă dar întrebarea este cât şi la ce să te aştepţi? Naaman a avut unele aşteptări bune iar unele au fost neesenţiale. Nu se pune problema să nu avem aşteptări deloc e ca şi cum nu am crede nimic am fi 100% sceptici sau indiferenţi. Problema este cum să ai aşteptări realiste şi cum să le deosebim de cele irealiste.

Ne mutăm la căsătorie. Aşteptarea ca odată să te căsătoreşti e perfect legitimă, deşi nu la toate persoanele se va concretiza, dar fanteziile şi floricelele cu care este ornată această aşteptare sunt dăunătoare de cele mai multe ori. De mici copii suntem „educaţi” „provocaţi” şi ne gândim că odată vom avea un partener de viaţă cu care ne vom căsători. Bineînţeles că la vârsta copilăriei suntem „educaţi” în glumă dar sunt primele idei care apar despre căsătorie şi depinde tare de modul în care ne este prezentată căsătoria şi atunci. Crează aşteptări şi nu pot fi scoase din ecuaţie primele concepte aduse despre instituţia căsătoriei, ele rămân stocate şi lucrează, de cele mai multe ori inconştient.

Trăim o viaţă întreagă într-o familie în care avem mamă şi tată şi vedem relaţia lor. Tot ce vedem acolo va contribui la crearea aşteptărilor privind partenerul nostru de viaţă, fie pe plus, fie pe minus. Dacă tata e grijuliu, atent, iubitor fetele vor vrea un soţ ca tata, ba chiar vor declara multe din ele că ele se căsătoresc cu tăticul şi vor căuta toată viaţa pe „tăticul” în relaţia cu soţul lor. Băieţii dacă au o mamă care e bună bucătăreasă, gospodină, veselă vor vrea o soţie ca mama şi vor căuta inconştient sau semiconştient pe „mămica” lor în femeia cu care se căsătoresc.

Modelul tatălui şi al mamei pot crea şi aşteptări „pe minus”. Decât să mă căsătoresc şi să păţesc ca mama, mai bine lipsă. Decât să mă căsătoresc şi să fiu tratat cum e tratat tata mai bine singur. Acestea nu sunt neapărat aşteptări normale ci sunt doar metode de autoapărare care sunt construite de mintea oamenilor pe baza evenimentelor din viaţa de familie. Ei se aşteaptă ca în eventualitatea căsătoririi lor să fie ca şi în cea a părinţilor lor situaţia. Deşi probabilitatea aceasta există, pe principiul codependenţei, ea are mai multe şanse să nu existe decât să existe. Teama însă îi va ţine pe unii băieţi sau pe unele fete „blocaţi” toată viaţa deşi ar fi „gusta” mari binecuvântări. Nu garantează nimeni că viaţa de căsătorie e uşoară dar ea trebuie abordată corect şi cu principiile lui Dumnezeu şi are toate şansele să aducă binecuvântare.

Pe de altă parte nu doar aşteptarea acestora, de a fi dezastru în căsătoria lor este irealistă ci şi a celor care se aşteaptă ca în căsătoria lor lucrurile să stea cum au stat în cea a părinţilor unuia dintre ei. Aceasta este iarăşi o aşteptare irealistă. Va compara toată viaţa soţul cu tata sau soţia cu mama şi comparaţiile ucid relaţiile. Una din cele mai mari greşeli pe care le poate face un soţ sau o soţie e să îşi compare partenerul cu altcineva, fie că e vorba de compararea cu părinţii, cu un partener anterior, cu prietenii, cu soţul sau soţia altora comparaţiile sunt ca un cuţit înfipt mişeleşte într-o rană.

Noi ca adolescenţi şi tineri visăm mult la partenerul de căsătorie şi ne închipuim multe despre el. „îi pregătim” o înfăţişare pe care trebuie să o aibă, un comportament pe care trebuie să îl adopte, un caracter cu care trebuie să se identifice, o situaţie materială pe care trebuie să o deţină şi chiar performanţe cu care trebuie să se prezinte la noi. După ce începem să construim această imagine îi dăm cu căutatul. Nimeni nu corespunde cu forma aceea creată de noi, asta e bine că mulţi hidoşi ar trebui să existe, deci fie renunţăm la unele aşteptări fie tragem nădejde că îl vom schimba pe acel el sau pe acea ea după căsătorie. Aşa se face că ne „amorţesc” toate pretenţiile, se estompează şi „punem mâna” pe unul sau una  aproape la întâmplare cu care ne propunem noi „să facem educaţie” după aceea. Ehe, dacă ar fi aşa de uşor, dar nu este şi Naaman a avut aşteptări dar nu s-au împlinit şi a trebuit să accepte realitatea aşa cum era. Nu a putut schimba nimic din ceea ce era poruncă de la Dumnezeu, nu a reuşit cu nervii şi ciuda lui să-i schimbe modul de acţiune al lui Elisei.

Asta e una din marele drame ale căsătoriei, să te aştepţi să poţi schimba pe partener după căsătorie. Câtă suferinţă, cât scandal, cât efort nu se face pentru a înghesui partenerul în forma aceea deja construită. Câtă frustrare generează o asemenea manevră… ajung amândoi să-şi blesteme zilele. De ce? Pentru că au aşteptat irealist să „educe partenerul”. Câtă suferinţă e în casele în care soţul trebuie să devină „tăticul” iar soţia trebuie să devină „mămica”. Niciodată nu va fi pace în  casa aia sau dacă se va realiza va fi pentru că unul din ei oboseşte în războiul ăsta şi „trage obloanele” astfel încât celălalt nu îl mai poate atinge dar asta nu înseamnă căsnicie binecuvântată, asta înseamnă altceva decât ceea ce Dumnezeu a pregătit deja.

Vedeţi cât de uşor putem să clădim aşteptări irealiste? De fapt sunt pregătite de viaţă am putea spune dar noi trebuie să fim conştienţi de ele şi să le „sortăm” pe cele realiste de cele irealiste. Pot fi părinţii cât de buni să fie, omul trebuie să lase pe tatăl său şi pe mama sa. Aici se referă clar la o separare de influenţa părinţilor, de compararea partenerului cu ei nu la o separare fizică neapărat. În viaţa din vremurile bibliei familiile erau de tip patriarhal şi toţi locuiau în aceeaşi casă de la patriarh până la strănepoţii acestora dar omul trebuia să lase pe tatăl său şi pe mama sa.

Cât mai „domină” tatăl tău soţie dragă în căsătoria ta, în aşteptările rostite sau nerostite faţă de soţul tău? Cât mai „domină” stimate soţ „mămica” în relaţia cu soţia ta? Acestea sunt aşteptări irealiste construite aparent pe principii bune şi sănătoase.

Gândeşte-te la astea şi mâine continuăm să explorăm aşteptările pe care le avem de la partenerii de viaţă.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply