Repede. Mai repede. Şi mai repede

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Eclesiastul 3:1

Deşi sunt foarte realist cu privire la timpul în care trăiesc nu pot să nu observ „graba” cu care oamenii trăiesc, inclusiv eu.  Toate lucrurile trebuie să se întâmple repede, foarte repede. Aud tot mai des răspunsul „Ieri dacă se poate!” când întreb clienţii firmei la care lucrez când vor să le fie montată lucrarea, măcar că nu ar fi aşa grabă. Oamenii se grăbesc din ce în ce mai mult. Sunt din ce în ce mai „în viteză”.

Nu mai avem răbdare să aşteptăm la rând, ni se pare că autobuzul sau trenul merg mult prea încet, maşinile gonesc cu viteze incredibile mărind numărul de accidente, vitezele de navigare pe internet sunt deja de domeniul SF-ului de acum 5 ani. Suntem aproape obsedaţi să măsurăm viteza. Nu doar pe avioane sau trenuri ci şi bicicleta are mai nou un vitezometru, chiar şi ceasul de la mână. Avem tot felul de dispozitive care să ne măsoare viteza de deplasare şi caloriile consumate. Maşina de spălat are cronometru, aragazul are, cuptorul are până şi cel mai amărât ceas de mână are cronometru.

Vrem să măsurăm bine timpul şi să facem multe lucruri într-un timp foarte scurt. Am vrea dacă se poate să „umblăm puţin la timp” uneori am vrea să-l mai ţinem niţel în loc sau chiar să-l dăm înapoi. Timpul a devenit un mare duşman în ultima vreme. E considerat inamicul vieţii. Nu ne mai ajung zilele să facem tot ce am vrea. Aparent acestea s-au scurtat deşi ştiinţific nu am dovezi am senzaţia că ziua are 12 ore nu 24. Şi asta cu toate avantajele pe care le deţinem acum de „eficientizare a timpului”.

Folosim agende, planificăm, punem ceasul sau telefonul să ne amintească, mergem cu avionul ca să scutim timp, eficientizăm fiecare deplasare, folosim GPS-ul pentru a găsi rutele cele mai scurte şi…. timpul tot nu ajunge.

Cine ne grăbeşte oare? Unde alergăm aşa de repede, mai repede şi mai repede? Spre ce ne ducem cu viteza asta, care ne este finalitatea acestei alergări? Oare ne găsim într-o direcţie corectă? Oare alergăm spre ceva bun? Oare la capăt ne vom bucura că ne-am grăbit aşa de tare?

Totuşi parcă nu toate lucrurile pot fi accelerate. Să mănânci repede şi pe fugă nu e cea mai sănătoasă alegere. Să te grăbeşti în trafic iar nu e cea mai sigură atitudine. Să grăbeşti o relaţie de iubire te poate împinge doar spre sex şi mai puţin spre relaţie adevărată. Să consumi steroizi îţi poate creşte masa musculară dar fără vlagă. Să grăbeşti creşterea copiilor iar nu e indicat. Să grăbeşti relaţiile intime generează frustrare. Să faci mâncare foarte repede, folosind semipreparate se pare că nu  prea sănătos. Să te căsătoreşti în grabă e una din greşelile majore pe care le poţi face. Să te grăbeşti de la biserică spre casă nu e sănătos pentru viaţa spirituală. Graba în general e pentru maşinării, dispozitive şi electronică.

Cât priveşte viaţa, corpul nostru, mintea noastră, pentru ele graba nu e tocmai benefică. Scriptura ne spune şi noi putem confirma asta, că toate îşi au vremea lor. Oricât de tare ne-am dori noi când suntem mici să creşte mari aceasta se va întâmpla în ritmul stabilit de Creator şi orice „accelerare” e nesănătoasă şi dăunătoare. Cred că viteza e un mare duşman al sănătăţii noastre fizice, mentale şi spirituale.

Graba nu a fost privită niciodată „cu ochi buni” de înţelepţi. Lucrurile trebuiesc făcute „aşezat”. Deşi trăim în secolul vitezei sau deja al „super vitezei” trebuie totuşi să analizăm ce putem accelera şi ce nu trebuie să grăbim. Nu spun  că nu trebuie să folosim cuptorul şi să gătim la soba cu lemne sau că trebuie să mergem pe jos când avem maşini dar cât priveşte trupul, mintea şi omul spiritual lucrurile trebuie să „curgă” cu viteza lor naturală. Orice forţare severă va avea consecinţe negative fie că e vorba de mâncare, lucru excesiv, viteza cu care conducem, energizantele pe care le consumăm, graba cu care ne căsătorim, graba cu care ajungem la sex înainte de vremea rânduită, graba cu care citim Biblia, graba pe care o avem să se termine slujba etc.

În fond :

Ce folos are cel ce munceşte din truda lui? Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu. Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

Tu unde te grăbeşti?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply