Tati, ce se aude?

Asta a fost întrebarea lui Timotei când veneam pe drum spre casă după ce a primit protezele auditive acum 5 ani. Se auzea doar o pasăre care cânta de zor nevoie într-un pom. Era banal deja, am auzit mii de păsărele cântând, de fapt toată ziua le aud dar „cântatul” lor se estompează undeva în spate prin sutele de zgomote de afară şi din interior.

El era fascinat. Tati dar cântă aşa de frumos! Mi-au dat lacrimile deşi nu sunt un smiorcăit. Mi-au dat lacrimile pentru că nu am ştiut la timp de problema lui şi a fost privat de a auzi mai devreme ciripitul acela, mi-au dat lacrimile pentru că nu preţuiesc îndeajuns un dar extraordinar al lui Dumnezeu dar şi pentru că de multe ori l-am certat pe motiv că „se face că nu aude”. A fost o mare provocare pentru noi un asemenea eveniment.

Acum o săptămână întrebarea s-a schimbat în: Tata, ai văzut că ochii lui Iosua au ca o găurică în mijloc? Mă uitam la el şi m-au încercat aceleaşi stări ca acum 5 ani. Era bucuros „ca un copil” ce este şi încântat că vede geamul ăla mic de la biserica din faţă, până acum nu îl văzuse. Era fascinat să se uita la obiecte simple ca să le vadă. Nu am realizat că are o problemă cu vederea. Citeşte mult, cam o carte la două zile. Nu ne-a spus decât de 3 ori că el nu prea vede bine la tablă şi asta doar recent, de vreo 2 luni.

Iosua pierdea tare din auz aşa că acum 3 săptămâni am mers cu el la Braşov la verificări. Când stăteam şi aşteptam, am observat că Timo se uită de aproape la televizorul de pe hol, nu avem acasă televizor că poate ne dădeam seama mai devreme, am luat un bilet la medic şi am aflat că 85% din vedere s-a dus. Am crezut că e o eroare şi că 85% i-a rămas. Dar medicul spus: nu, 85% e pierdută… Ce poţi să zici şi cum să reacţionezi. Cu toată credinţa pe care o ai te păleşte plânsul şi supărarea. Mai întâi auzul şi acum văzul.

M-am cam certat cu Dumnezeu săptămâna aceea iar unii din apropiaţi au mai şi „băgat gaz în foc” prin afirmaţia: Cum mă? La tine care faci atâtea pentru ceilalţi Dumnezeu îţi dă din astea? Parcă eşti răsplătit cu rău pentru bine? Am fost tare supărat dar am realizat că Dumnezeu e în control, El ştie mai bine ce şi când rânduieşte.

Timotei s-a obişnuit cu protezele în aceşti 5 ani, deşi nu e comod deloc când e cald, când plouă, când ceilalţi copii fac glume pe seama ta etc. Uneori mai greu, alte ori mai uşor, dar le-a purtat. Sper să treacă bine de „buful” adolescenţei unde tocmai intră. Ochelarii trebuie să îi facem în două faze, una e gata, va trebui să poarte această dioptrie de acomodare o vreme, apoi să îi schimbăm pentru că nu puteau să îi dea dioptrii aşa de mari de la început. E foarte încântat că „văd şi firele de păr” e încântat că „nu mai văd aşa îngroşat” şi că „literele sunt aşa fine”.

Deşi uneori sufletul îmi este extraordinar de „greu” şi mă apasă groaznic lucrurile acestea aleg să cred că El e cel care controlează toate lucrurile. Aleg să cred că în mâna Lui suntem şi El face „ce vrea cu noi”. Aleg să cred că El ştie mai bine. Am măcar 100 de întrebări care îmi frământă mintea acum dar nu le pot rosti din teama să nu greşesc.

Ieri la 20:00 Iosua a ajuns acasă de la Braşov unde a fost operat din cauză că o lua pe urmele lui Timo, deja întrebarea: „Ce?” devenea prea frecventă. Sperăm să fie un pas în blocarea unui parcurs similar cu al lui Timo. Cu toată încrederea în Dumnezeu nu aş mai vrea să mai trecem pe acolo încă odată.

Tu când ai ascultat ultima oară împreună cu fiul sa fiica: „ce frumos cântă păsărelele”…

Tu când ai observat ultima dată împreună cu copilul tău firele de păr, arhitectura, copacii, florile?

Dacă te rog, faci asta astăzi? Într-o zi va fi prea târziu. Nu pentru că nu va vedea sau nu  va auzi ci pentru că nu va mai fi lângă tine. Hai, mergi cu el sau cu  ea afară…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.