Singurătatea în doi – continuare

 Se pare că subiectul a stârnit interes chiar şi „Like-urile” de pe facebook au crescut cu 30% într-o singură zi iar mesajele primite confirmă problemele pe care le avem cu singurătatea. Singurătatea în doi e cumva „cireaşa de pe tort la capitolul singurătate.

Unele persoane dintre cei care au comentat pe facebook susţin că nu ai cum să te simţi singur niciodată atâta vreme cât îl ai pe Dumnezeu. Teoretic e reală constatarea, practic… puţini pot spune că experimentează asta. În realitate Dumnezeu ne-a făcut să avem nevoie de relaţii interumane şi de relaţie cu El, sunt două nevoi care uneori se pot „compensa” une pe alta dar în mod natural trebuie să existe ambele relaţionări.

O femeie care este ignorată în relaţie, care este singură în relaţie „se va refugia” cumva în relaţia cu Dumnezeu „mai de voie, mai de nevoie” şi relaţia cu Dumnezeu poate deveni compensatorie relaţiei care îi lipseşte dar asta nu înseamnă că este ceea ce Dumnezeu a intenţionat.

Spuneam în prima meditare că e bine să învăţăm să fim singuri şi să ne cunoaştem singurătatea pentru ca să putem construi relaţii sănătoase la vremea căsătoriei. Cel care „nu ştie să fie singur” va avea de suferit în relaţie. Relaţia de căsătorie nu este salvatorul de singurătate pentru că cei doi nu se completează perfect. Şi bărbatul şi femeia sunt imperfecţi şi uneori cu toată dorinţa de bine cei doi eşuează în relaţie. Capitolul acesta al singurătăţii fiind unul din cele mai afectate.

Dacă persoanele căsătorite vin imature în relaţie nu vor putea să îşi alunge singurătatea foarte uşor pentru că ambele cer atenţie. Deşi pare ciudat, deşi cele două persoane vor ambele atenţie şi vor ambele să nu se simtă singure, puse împreună nu îşi vor putea satisface nevoile acestea. Logica e simplă, ele vin în relaţie să ia, nu să dea. O relaţie matură înseamnă dragoste agape, dragoste care dă, care îl pune pe partener deasupra nevoilor sale ori persoanele care vin cu gândul să fie iubite, să scape de singurătate, să capete atenţie, să fie apreciate vin cu o listă conştientă sau inconştientă de „nevoie” sau „pretenţii” şi dacă nu îi sunt îndeplinite e de jale. Există şi persoane care se „trezesc” şi se maturizează în relaţie dar costul trebuie plătit.

Doctorul Andrei Pătrâncă remarca un aspect demn de menţionat la capitolul acesta pe blog-ul său: Tineri spre fericire şi spunea:

„În ultima vreme, sunt uimit să constat că tot mai mulți dintre pacienții care solicită consiliere suferă de pe urma faptului că nu sunt văzuți de partenerii lor de viață. Cum unii au venit periodic la policlinica unde lucrez, am avut posibilitatea să forez mai în profunzime situația lor existențială. Știți care a fost observația uluitoare? Că cei cu care ei conviețuiesc au serioase probleme de personalitate, de aspect isteric. Într-o traducere sumară, incompletă, dar sugestivă, ”nu se văd pe ei înșiși”. Nevăzându-se pe ei, nu pot vedea persoana nici din ceilalți. Căutându-se permanent în privirile altora și preocupați fiind continuu de felul în care sunt percepuți de cei din jur, nu au nicio resursă în interioritate pentru a-i vedea pe cei cu care au ales să-și împartă viața. Cum să nu te cuprindă temerile și întristarea atunci când nu contezi pentru cel de lângă tine?” (dr. Andrei Pătrăncă)

Asta confirmă că e nevoie de maturitate personale (fizică, psihică şi spirituală) pentru fiecare „membru” al relaţiei. Fără maturitate singurătatea aceea dureroasă nu va înceta. Fără maturitate doar vom aştepta ca alţii să ne facă, vom da vina pe alţii şi nu vom reuşi niciodată „să ne împăcăm cu singurătatea”

Şi în încheiere vreau să spun celor care susţin că Dumnezeu ne este de ajuns în singurătate, că Domnul Isus a experimentat singurătatea la cel mai înalt nivel. Domnul sis a fost singur şi a experimentat singurătatea în multe situaţii şi voi cita comentariul unei persoane de pe faceboon în acest sens că e bine scris:

 Ideea ca “daca îl ai pe Dumnezeu…nu eşti niciodată singur” pot îndrăzni sa afirm ca e ne biblica. Nu prea am văzut profet sau om al lui D-zeu in Scripturi, care sa nu se fi simţit singur. Dar cel mai bun exemplu ar fi însuşi Isus. A fost El Fiul lui D-zeu?A avut El legătura perfecta cu D-zeu? S-a simţit El singur când a spus ucenicilor: “toţi ma veţi părăsi?” Dar când s-a zbătut in Ghiţimani si toţi dormeau? Si nu cred ca sunt singurele momente…Cred ca pământul e un spatiu al singurătăţii si reuşim sa gustam armonia si unirea cu altcineva (D-zeu, sau partener, sau prieteni) numai câteodată. Dar asta nu mi se pare scuza veridica pt. a justifica lipsurile din călătorie, sau lipsa căsătoriei…… eu îndrăznesc sa cred ca si intre proprii Sai prieteni. Cine L-a înţeles in timpul vieţii? Au avut numai uşoare sclipiri, apoi iar a trebuit să-i mustre cam des ca “nu înţeleg”, ca “au inimile împietrite”, etc.- pana si pe Marta cea inimoasa. Ce sa mai zic de respingerea din partea mulţimii de rand, care ii dorea numai “ofertele”, nu comuniunea cu El? Nici măcar pe cei 70 de ucenici nu i-a putut numi “prieteni”. Iar cei pe care i-a numit astfel, de f. multe ori nu au fost pe aceeaşi lungime de unda cu El= afinităţile unde-s? Cam asta-i căsnicia daca nu se lucrează la ea….Sentimentele de singurătatea din căsnicie sunt din cauza ca partenerii nu sunt empatici, nu se transpun in temperamentul, gândirea, simţirea celuilalt, fac asta numai in per. de îndrăgostit, apoi îşi iau concediu si revin fiecare la propria piele si tratează un sangvinic ca pe un melancolic, etc… o serie de neconcordante in împlinirea nevoilor celuilalt, la care, daca se adaugă si “refuzul edificării”, cum zice Pleşu, atunci prostia devine viciu. (Bocean Alexandra)

singuratatea in doi

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

2 Comments

  1. szromulus 19/06/2013
  2. Teofil Gavril 20/06/2013

Leave a Reply