Singurătatea în doi

Deşi unul din scopurile declarate ale căsătoriei este scăparea de singurătate totuşi pentru unele persoane singurătatea de după căsătorie „ustură” mult mai tare decât cea dinainte de căsătorie. Adevărul este că persoanele care s-au căsătorit ca să nu mai fie singure descoperă după căsătorie un nivel superior al singurătăţii. Acest nivel e mai dureros pentru că ai avut aşteptarea şi scopul de a nu fi singur şi totuşi eşti, apoi pentru că oamenii cred că tu nu mai eşti singur ci eşti „cuplat” şi nici atât nu se mai apropie de tine şi e mai dureros pentru că în singurătatea ta trebuie să îi alini şi celuilalt singurătatea.

Există din păcate multe persoane, cam toate cele care s-au căsătorit ca să scape de singurătate, care după căsătorie realizează că nu au rezolvat o problemă căsătorindu-se ci au complicat-o mai tare. Pentru a ne căsători, cred eu, trebuie să fim maturi şi fizic şi psihic şi spiritual. Prea adesea se întâmplă ca fetele să se căsătorească „cu păpuşa în braţe! Sau mai grav „în braţe la mama” iar bărbaţii să se căsătorească tot infantili şi tot de poala mamei. În cazurile astea situaţia poate deveni dramatică şi singurătatea poate ajunge aproape de … perfecţiune.

Nu degeaba Dumnezeu spune că omul va lăsa pe tată şi pe mamă şi se va lipi de nevasta sa şi vor deveni un trup. Dacă lipirea aceea nu are loc nu dispare niciodată singurătatea. Mulţi confundă lipirea de aici cu sexul sau culcatul împreună dar în realitate e ceva mult mai profund. Lipirea aceasta înseamnă unire emoţională şi spirituală.

Natura ocupaţiilor mele face că să văd multe cupluri. Unele din ele trăiesc într-o singurătate dramatică şi în acelaşi timp fără prea multe variante de scăpare. Oameni căsătoriţi de 20 de ani care nu s-au mai îmbrăţişat de 15 ani se intimitate nu mai vorbesc. Discuţiile lor rezumate doar la cumpără aia, enevoie de aia, mulţumesc de mâncare.

Deşi aparent femeile sunt cele care simt mai tare singurătatea în relaţie totuşi nu e rezervată exclusiv or singurătatea. Cred că în realitate o femeie singură va avea alături un bărbat singur… Dacă unul este singur în relaţie şi celălalt e tot aşa. Ieri vorbeam cu cineva care e căsătorit de multă vreme, cam de 35 de ani şi spunea: „Aş vrea şi eu să mă strângă nevastă-mea în braţe, măcar cânt mergem pe la vreo nuntă şi toţi se îmbrăţişează. De fiecare dată când întind mâinile să o strâng se retrage!”

SĂ ajungi singur în relaţie nu e foarte mult de muncă, se ajunge uşor acolo mai ales cu câteva „urme de egoism” sau cu ceva imaturitate.

Ieşirea din singurătatea relaţiilor e o capcană pentru mulţi . Cei mia mulţi cred că celălalt e de vină pentru singurătatea lor şi caută să-l schimbe pe partener. Eşecurile schimbării acestuia îl trimit şi mai tare în singurătate. În realitate pentru ieşirea din singurătate, fie că persoana e căsătorită fie că nu, trebuie să pornească de la propria persoană. Eu mă simt singur deci e o problemă a mea în primul rând (deşi partenerul poate influenţa situaţia) deci eu trebuie să fac ceva. Aruncatul cu vina e sport vechi printre pământeni dar nici în cazul acesta nu rezolvă nimic. Asumarea responsabilităţii însă şi acţionarea vor rezolva probleme mari inclusiv pe cea a singurătăţii.

Continuăm mâine despre singurătatea în doi.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply