Singurătatea la vremea relaţiilor – I

Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. Eclesiastul 4:8

Deşi cred că oamenii  sunt făcuţi să se relaţioneze la alţii la modul general dar şi la modul intim, apropiat cred totuşi că nici în acest context singurătatea nu este o dramă dar poate fi făcută dramatică.

Vremea relaţiilor pentru om este de la naştere până la moarte dar vine o vreme a relaţiilor intime (nu sexuale) când omul, fie bărbat, fie femeie, caută o altfel de relaţie cu cineva care să îl completeze, să îl întregească. Această căutare este făcută în funcţie de personalitatea acelui om şi în funcţie de aşteptările sale. De cele mai multe ori persoana căutată trebuie să aducă în viaţa căutătorului „acel ceva” care îi lipseşte acestuia fie că este declarat scopul acesta fie că nu, fie că este conştient căutătorul fie că nu. În acest context este posibil ca unii oameni să nu găsească niciodată pe cel/cea care să se potrivească perfect formei trasate de el/ea.

Spuneam că există persoane care suspină la fiecare căsătorie în aşteptarea acelui moment în care şi ele vor găsi pe cineva şi situaţia asta nu este foarte rară. Mai ales femei sunt multe necăsătorite. Unele din ele deşi ar vrea să se căsătorească dacă sunt întrebate o dau într-o evlavie forţată (evlavie de nevoie) şi spun „Domnul îmi este de ajuns!” Spun forţată nu pentru că El nu ar fi de ajuns ci pentru că unele persoane datorită culturii religioase spun asta dar în realitate sunt foarte frustrate de situaţia de „celibat” în care se află.

Îmi amintesc de unele discuţii de prin biserica în care am crescut şi cum erau de speriate fetele care deja aveau pe la 24 – 25 de ani şi nu erau măritate. Îşi spuneau „lăbănoaie” de la fiicele lui Laban care erau nemăritate. Nu ştiu nici în ziua de azi de ce foloseau termenul acesta şi de unde au tras concluzia că „le trecuse vremea” fiicelor lui Laban dar ăsta era termenul. Era mare îngrijorare cu măritişul prin biserică aşa de mare că unul din fraţi i-a spus unui tânăr care o curta pe fiica sa să nu îi „răscolească marfa” şi să ia la rând. Băiatul venise pentru a treia din fete dar a trebuit să aştepte până primele două s-au măritat altfel nu a primit permisiune să se căsătorească.

Îmi spunea cineva acum vreo doi ani că acel verset: “Nu este bine ca omul să fie singur” este valabil doar pentru bărbat. Logica sa era oarecum simplistă dar mi-a dat de gândit. Spunea „un el” că Dumnezeu a spus nu este bine ca „omul” cu sensul de bărbat să fie singur dar despre femei afirma el că nu găsim o asemenea afirmaţie şi deducţia lui era că este dramatic ca un bărbat să fie necăsătorit dar nu este tot atât de dramatic pentru o femeie. Zilele trecute un bătrânel căruia îi murise nevasta mi-a spus: „De ce nu am murit eu primul, e mult mai greu să rămână un bărbat singur decât o femeie”

Subiectul e discutabil şi poate genera multe controverse. Cred că oamenii fie bărbaţi fie femei caută relaţii intime cu „un suflet pereche” şi e bine ca omul să nu fie singur. Totuşi la nivel mondial numărul femeilor îl depăşeşte mult pe cel al bărbaţilor şi situaţia nu pare a se ameliora în perioada următoare statisticile spun că acum sunt cam cu 10% mai multe femei decât bărbaţi dar că se va ajunge in 10 – 15 ani ca numărul femeilor să fie dublu faţă de bărbaţi. Asta înseamnă că multe femei vor fi singure, asta înseamnă că scriptura are dreptate……

În fine, singurătatea este o realitate a vieţii pentru unii oameni fie bărbaţi fie femei. Singurătatea la vremea relaţiilor în unele cazuri este voia lui Dumnezeu şi oamenii aceia se simt bine aşa, îl simt pe Dumnezeu mai altfel decât alţii, au timp de lucrare, de relaţie cu Dumnezeu, de părtăşie etc. Tind să cred totuşi că cele mai multe persoane singure sunt aşa din cauza lor sau a părinţilor lor sau a mediului. De ce spun asta? Iată câteva situaţii:

Singurătate din cauza mea. Aşteptările irealiste de la un partener te pot însingura pentru toată viaţa. Făt-Frumos, Romeo, Prinţul, Zâna cea bună, Cenuşăreasa etc sunt personaje de basm, nu le aşteptaţi că nu vin sau dacă vin … ele vor basme şi nu relaţii adevărate. Mai ştiu eu pe cineva care visa să vină viitorul soţ pe cal alb şi a venit dar…

Singurătate din cauza părinţilor. Părinţii care au avut o relaţie dezastruoasă pot face incapabili pe copiii lor să se implice într-o relaţie. Nu vor vrea să se întâmple şi cu ei aşa ceva fie că sunt conştienţi fie că nu dar vor evita relaţiile sau se vor implica în relaţii de tip homosexual (nu generalizez) A doua ipostază majoră e dată de răsfăţ. Un copil răsfăţat şi alintat greu va găsi pe cineva care să îi facă toate mofturile la viaţa de adult. Va considera că nimeni nu e aşa cum e mama, nimeni nu e aşa cum e tata şi vor fi tot cu mama şi cu tata „până la adâncile lor bătrâneţi”

Singurătatea cauzată de mediu. Mediul are o foarte mare importanţă în formarea individului. Dacă mediul în care creşte e unul instabil, anormal omul se va forma în consecinţă. Dacă mediul în care creşte copilul e unul al concubinajelor, trădărilor, înşelărilor, alcoolului, tutunului etc acel adult format acolo va fi incapabil să lege relaţii sănătoase în cele mai multe cazuri şi se va implica în „relaţii de scurtă durată” care nu îi vor stâmpăra setea de relaţionare ci vor provoca o şi mai mare „arsură”. La fel şi cu copiii crescuţi de cupluri de homosexuali sau lesbiene.

Mai avem de scris la capitolul acesta dar deja e mult pe azi, continuăm mâine despre dramatismul singurătăţii şi cum poate fi acesta atenuat.

PS. Nu trageţi concluzii pripite până nu termin „seria” 🙂

singurateta la adolescenti

alone

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply