Stresul II

„Un gram de prevenire valorează cât un kilogram de tratament” spune o vorbă deşteaptă tare. Nu trebuie să uităm un lucru: toată treaba cu stresul începe în mintea noastră, dacă avem în control mintea noastră am rezolvat şi problema stresului. Bineînţeles că există zeci, dară nu or fi sute, de curente care îţi dau sfaturi cum să te controlezi mai bine însă de departe cea mai eficientă metodă e să fii controlat de Duhul Sfânt pentru că orice formă de control individuală, fără intervenţii de afară este deja alterată pentru că întreaga noastră fiinţă e alterată de păcat. Cea mai eficientă metodă de control va rămâne cea exercitată de Duhul lui Dumnezeu.

Una peste alta noi oamenii ne expunem stresului de obicei pentru că ajungem să credem anumite minciuni. Unele din aceste minciuni au de a face cu viaţa noastră de familie sau cu cea socială dar unele au de a face cu cea spirituală. Voi enumera doar câteva din ideile din capul nostru pe baza cărora acţionăm şi care ne solicită la maximum fără a fi neapărată nevoie.

Trebuie să muncesc ca să am pâinea pe masă. Afirmaţia e reală dar în 90% din cazuri e paravan. Puţini mai muncesc pentru amărâtele alea de felii de pâine. Cei mai mulţi muncim pentru: rată, abonamentele de TV, telefon, internet, pentru confortul sporit de acasă, pentru taxele şi benzina maşinii, pentru un laptop sau un televizor nou, pentru haine de firmă, pentru renumele nostru etc. O vorbă deşteaptă auzită recent îmi vine acum în minte: „Dumnezeu a spus că nu vom duce lipsă de hrană şi pâinea este promisiunea Sa, dacă vrem cozonac trebuie să muncim pentru diferenţă.” Cam, aşa e, nu mai muncim de multă vreme pentru strictul necesar ci pentru diferenţa de la strictul necesar până la ceea ce avem acum. Noi alegem dacă vrem mai mult decât acel minim şi cât de mult vrem.

Trebuie am şi eu ca să fiu în rând cu lumea. E adevărat că presiunea socială este mare. Sunt de acord că ar trebui să fin oameni gospodari şi implicaţi dar de cele mai multe ori exagerăm. Dacă stăm tot să ţinem topurile vom ajunge extenuaţi, stresaţi, afectaţi pentru că topurile se schimbă mereu şi maşini noi apar aproape în fiecare zi, la fel mobile noi, haine noi, tehnică nouă. În plus nu e recomandat să concurăm cu lumea sau să ne aliniem ei, noi avem principiile lui Dumnezeu nu ale lumii, nu putem lupta în acel top fără să folosim tehnicile şi principiile lumii. Deci, dacă vrei să fii în rând cu lumea, e alegerea ta dar nu crede Dumnezeu asta.

Ne mutăm puţin la cele spirituale că cei din biserici sunt expuşi tare aici. Voi scrie câteva din minciunile crezute de noi la capitolul acesta folosindu-mă de un material citit cu ceva vreme în urmă dintr-o carte de June Hunt.

Dacă eşuez voi pierde dragostea lui Dumnezeu. Mulţi cred că dacă nu au succes sau dacă nu se implică în slujirea din biserică vor pierde dragostea lui Dumnezeu. În realitate Dumnezeu spune că ne iubeşte cu o iubire veşnică şi ne păstrează bunătate Sa (Ieremia 31:3)

Cu cât lucrez mai mult pentru Dumnezeu, cu atât mă va iubi mai mult. La oameni merge logica, la Dumnezeu e puţin diferit. Dumnezeu deja ne iubeşte deplin, nimic din ceea ce facem nu îl poate determina să ne iubească mai mult de atât pentru că nu există un „mai mult” în dragostea asta. Activismul religios practicat de noi uneori nu îi poate schimba lui Dumnezeu cantitatea de dragoste pentru noi.

A te epuiza pentru o cauză este un lucru de admirat. Oamenii te vor aprecia atunci când văd efortul tău dar vor uita foarte repede iar pe Dumnezeu nu Îl găsim nicăieri lăudând epuizarea ba dimpotrivă îi găsim apreciind echilibrul şi la muncă şi la rugăciune, la odihnă şi la timp liber (Eclesiastul 3:1)

Eu nu slujesc lui Dumnezeu dacă nu am rezultate palpabile. Suntem amăgiţi să credem că o implicare până la epuizare cu „lucruri care se văd” este dovada slujirii. În faţa oamenilor da, e nevoie ca aceştia să vadă ce am făcut dar în faţa lui Dumnezeu ca să fie valabilă slujirea trebuie doar să fie împlinit rolul pe care îl avem în trup şi nu uitaţi că în trup cele mai multe organe nu se văd.

Să nu îmi pară rău pe patul de moarte că nu am făcut mai mult. E o altă minciună care ne duce spre extenuare şi stres mare. În realitate cercetările făcute pe cei în faze finale de boală care aşteptau moartea arată că cel mai des apare părerea de rău că nu au iubit mai mult, apoi că nu au stat cu cei dragi mai mult apoi că nu s-au împăcat cu Dumnezeu. Puţini, foarte puţin, au părerea aceasta de rău pe patul de moarte că nu au făcut mai mult dar celor mai mulţi le pare rău mai degrabă că au făcut prea multe şi nu au avut timp să mai trăiască.

Dragii mei… este foarte important cum punem problema. Cine ne guvernează viaţa? Ce valori şi principii avem? Pentru că totul începe din mintea noastră. Dacă acolo e în control Duhul lui Dumnezeu vom putea trăi echilibrat, orice „preluare a controlului” de către noi are capacitatea de a ne tura motoarele la maxim şi aceasta fără ca măcar să obţinem rezultatul scontat. Mâine vă voi spune o întâmplare despre stresul inutil trăit la deschiderea unui lacăt înţepenit.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply