Stresul – I

Deşi este unul din cele mai auzite cuvinte în perioada asta după cuvântul „criză” puţini oameni bordează stresul pentru a se analiza şi a lua decizii. Cu cât cuvântul criză este rostit mai des cu atât stresul este trăit mai mult, mai grav. De altfel una din caracteristicile oricărei crize este creşterea nivelului de stres.

Stresul nu este dăunător omului dacă este ţinut în parametri normali însă dacă acesta rămâne multă vreme cu siguranţă ne poate afecta şi din păcate grav. Este ca atunci când ţii în mână un pahar cu apă. Dacă îl ţii doare pentru un minut că îl consumi sau să îl dai cuiva nu este problemă. Dacă însă îl ţii pentru o oră e foarte posibil să simţi dureri în acel braţ şi sau în degete. Dacă îl ţii pentru o zi poţi ajunge să ai dureri serioase şi chiar o blocare a acelui braţ.

Cam aşa stă treaba şi cu stresul psihic. Orice presiune care depăşeşte „normalul” şi care rămâne pentru o vreme prea mare ne poate îmbolnăvi. În unele cazuri corpul se adaptează acelei stări de fapt dar în cele mai multe din ele undeva se vor produce „avarii”.

Corpul nostru ne trimite semnale când suntem stresaţi şi ne avertizează dar noi alegem adesea să ignorăm acele semnale şi să mergem mai departe. Cu siguranţă nu am face aşa cu maşina pe stradă, dacă în bord s-ar aprinde beculeţe de avertizare sigur şoferul ar merge la un service să vadă ce nu este în regulă şi să remedieze. În viaţa să tot acel şofer va alege să ignore semnalele de avertizare „ledurile” trimise de organism şi va conduce chiar şi când oboseala îi afectează viteza de reacţie punându-l în pericol pe el, pe cei din maşina pe care o conduce dar şi pe cei de pe şosea.

Oare de ce suntem aşa de „răi cu noi”? Ne credem uneori indestructibili, ne credem puternici, ne forţăm limitele peste ce poate corpul nostru duce şi nu o facem ocazional, o facem zilnic. De ce nu avem respect pentru corpul şi mintea noastră şi ignorăm semnalele de alarmă trimise de creierul nostru? Dacă ne-ar forţa cineva în ritmul în care ne forţăm noi cu siguranţă am protesta, am comenta dar se pare că noi ne suntem cei mai răi stăpâni.

Dumnezeu ne spune că nu ne dă nimic care să nu fi fost potrivit cu puterile noastre. El nu îngăduie ca noi să stăm sub stres dragii mei, El ştie că la stres cedăm şi totuşi, chiar dacă El nu ne dă mai mult, luăm noi mai mult. Ce ciudat, să ajungi să fii nemilos cu tine însuţi, să ajungi să te epuizezi să storci din tine şi ultima picătură, să forţezi corpul să te îmbolnăvească doar ca să mai ia o pauză.

Acum 3 ani am făcut pneumonie din nimic. Nu avea nici o logică, nimic din ce poate da pneumonie nu făcusem, apăruse brusc, din senin şi în 2 zile m-a trimis în spital. Am chinuit cu ea o vreme, nu răspundea la tratament, nu îmi scădea febra de la 41 decât învelit în pături ude. Trei zile am stat în 40 şi 41 ca să aflu ulterior că e din cauza stresului. Am protestat, cum adică din cauza stresului? Dar da, mi-au demonstrat că de la stres este, corpul, mintea au căutat o scurtătură pentru „a ieşi din sarcină” aveam nevoie de pauză şi eu, stăpânul cel nemilos nu aveam da gând să o dau.

Nu e un moft modern stresul, este o stare de fapt a multor oameni, este o realitate care ne complică tare existenţa. Stresul e o „anomalie” care trebuie să fie abordată de oamenii credincioşi în relaţia lor cu Dumnezeu. Vom vedea mâine cum putem să beneficiem de un management corect al stresului ca şi copii ai lui Dumnezeu şi ce cale minunată de destresare ne-a pus Dumnezeu la îndemână.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

2 Comments

  1. szromulus 04/06/2013
  2. Teofil Gavril 04/06/2013

Leave a Reply