Nu-i uşor să fii copil

Părinţilor, nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea. Coloseni 3:21

Nu am ajuns eu un “părinte cu experienţă” dar am doi copilaşi tare faini şi în fiecare zi am de a face cu ei şi copilăria lor. La asta se adaugă şi faptul că “numai ieri am fost copil” deci îmi amintesc oarecum ce trăiri am avut în copilărie. Nu sunt cel mai experimentat dintre părinţi dar asta nu înseamnă că mintea mea nu abordează tema, aşa că astăzi voi scrie despre copilărie sau mai bine zis despre ce înseamnă azi să fii copil.

La început vreau să spun că sunt un mare fan al lui Creangă cu Amintirile din copilărie şi toate povestirile sale încărcate de umor dar şi de realitate şi dacă veţi citi expresii asemănătoare să nu vă mire.

Copilăria ar trebui teoretic, dacă dăm crezare celor mai multe scrieri, să fie o perioadă plină de voioşie, lumină, joacă, lipsă de griji, inocenţă şi bucurie. Cred că de fapt este o copilărie ideală, pentru că în realitate nu sunt mulţi care îşi trăiesc copilăria aşa. Copilăria de ceva vreme a suferit unele transformări şi ajustări pentru a se adapta vremurilor în care trăim şi anume:

Copilăria este mai scurtă. Drumul spre viaţa de adult s-a scurtat. Copiii devin mult mai repede “adulţi” deşi e un termen pretenţios. Cred că cea mai mare dorinţă a unui copil e “să mă fac mare” . Se pare că drumul acesta spre omul mare este scurtat mult. Trăim vremuri în care fetiţele devin “femei” şi la 12 ani iar băieţii devin “bărbaţi” pe la 11. Pubertatea se declanşează mult mai devreme şi copiii trăiesc faze care înainte aveau loc pe la 16 – 17 ani.

Copilăria este invadată, cotropită, furată. Când ne gândim la copii ne vine în minte şi ceva despre inocenţa lor, ei ar trebui să fie într-o oarecare măsură mai puri, mai nevinovaţi ca un adult. Realitatea este contrazisă în multe cazuri de o simplă observare a manifestărilor şi pornirilor copiilor care au TV sau PC în casă. Jocurile lor aproape toate au de a face cu forţe ale răului în care ei reprezintă acele forţe, jocurile lor au de a face cu o violenţă tot mai mare iar joaca lor adesea ar putea fi folosită la scenarii de filme brutale pentru adulti. Numai să mergeţi mai devreme să vă luaţi copilul de la grădiniţă şi veţi observa. Desenele animate sunt filmele cu cele mai multe acte de violenţă pe minutul de filmare. Doar unele  filme horror le depăşesc. Privesc violenţă toată ziua, sau mă rog tot timpul alocat TV-ului sau desenelor.

Copilăria este forţată. Copilăria nu mai curge “de la sine”, copilăria a devenit ţinta comercianţilor. Reclamele în ultima perioadă au de a face cu copiii, mintea lor este ţinta reclamenlor pentru că cei ce le crează vor să vândă indiferent de metodele de promovare, indiferent de efectele cauzate. Copilăria este forţată de multitudinea de electronice şi device-uri care fură odată cu folosirea lor minute, ore, zile, ani din copilărie.

Copilăria este folosită egoist şi comercial. Da aţi citit bine, este folosita de alţii pentru a servi scopurilor lor. Tot mai mulţi părinţi folosesc copiii pentru a îi face ceea ce ei nu au putut fi, îi folosesc pentru a îşi spori imaginea de sine, îi folosesc pentru a deveni “vedete”. În acelaşi timp tot mai mult se folosesc copiii pentru a clădi o societate de mâine cu o anumită formă. La nivel înalt unde se iau decizii privitoare la cum va arăta omenirea în viitor mintea copiilor este unul din terenurile cele mai mănoase când este vorba de a planta seminţe. Aşa se face că sunt luaţi copii de lângă părinţi şi ţinuţi cât mai mult în şcoală, TV, PC etc. Copiii sunt folosiţi pentru a modela societatea de mâine.

Copilăria este neglijată. Acesta nu este un aspect deloc nou. Nu ştiu câţi părinţi au timp de petrecut cu copiii lor, nici pentru noi părinţii nu au avut timp. Unii consideră că ar fi vreun moft modern şi nu dau atenţie nevoilor copiilor de socializare şi relaţionare cu părinţii. Realitatea este că e un ingredient necesar dezvoltării unor adulţi echilibraţi timpul pentrecut cu ei. O problemă a unui copil devine pentru el cea mai grea provocare de la momentul acela. Fie că e vorba de o gâză care a aterizat pe masa lui sau de o julitură de la genunchi, pentru copil la momentul producerii este cea mai mare încercare a vieţii la care teoretic ar trebui să aibă suport.

Copilăria este netrăită. Dacă ar fi să dăm crezare psihologilor şi sociologilor (cum tind să dau eu) orice perioadă netrăită se va reflecta în viaţa de adult de mai târziu. Pentru a deveni un om echilibrat, copilul actual are nevoie să parcurgă toate etapele vieţii, orice “salt” peste o anumită perioadă îi va da mari bătăi de cap ulterior. Aşa se explică comportamente infantile la adulţi, aşa se explică multe din dezechilibre, aşa se explică incapacitatea de a face faţă vieţii aşa cum este ea.

Una peste alta este clar: Copilăria nu mai este ceea ce a fost, nu mai este ceea ce exprimă versurile sau scrierile vechi, copilăria a suferit ajustări  majore. Interacţiunea cu adulţii s-a modificat, interacţiunea cu mediul s-a modificat, maturizarea vine mult mai repede şi de foarte multe ori copilul nu se dezvoltă ci este prizonier într-un adult fizic manifestându-se uneori şi cerând eliberare.

Copilăria trebuie să devină una din primelele preocupări ale părinţilor. Să provocăm copiii noştri să trăiască copilăria cât de bine pot. Să îi mai eliberăm de prizonieratul TV si PC, să îi mai deconectăm de la internet deşi e dureros pentru ei totuşi limitarea timplului pentrecut acolo îi ajută foarte mult. Un simplu urcat în copac dezvoltă creierul pe când statul la TV îi arde sinapsele si îl distruge.

Dumnezeu ne cere să ne purtăm cu grijă cu copilaşii pentru că şi Hristos face asta. Noi avem datoria de a ne comporta cu ei în cunoştinţă de cauză şi avem obligaţia de “a îi creşte” nu de a îi da altora să facă din ei ce vor.

Unde eşti copilărie… ?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply