Iubirea de sine

Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuş. Efeseni 5:28

Recunosc, Petru Ciucur în una din scrierile sale de pe blog ”m-a trimis cu gândul la această gândire” asupra subiectului . Are mare dreptate când atacă anumite expresii intens folosite în biserici dar foarte puțin analizate și studiate. Iubirea de sine de asemeni e foarte stigmatizată în predicile multor persoane și se strigă mult împotriva ei.

Saptămâna asta am avut la consiliere o persoană pe care a trebuit să o conduc spre zona aceasta sensibilă a iubirii de sine. Nu pentru că se iubea prea tare ci pentru că se ura convins fiind că e evlavios. Oamenii amestecă de multe ori urârea vieții din Ioan 12:25 cu urârea persoanei lor. La fel se amestecă des și se face un mix din persoană și egoismul acesteia.

Pavel aruncă o rază de lumină aici și spune de fapt că noi ne iubim trupul și pe noi înșine și trebuie să facem asta. În realitate psihologia confirmă ce spune scriptura (cum ar putea altfel 🙂 și arată că o persoană cu stimă de sine scăzută nu poate aprecia pe alții. E foarte dificil să iubești soția, soțul, copiii, aproapele dacă nu te iubești pe tine. E foarte greu să apreciezi frumusețea celuilalt dacă nu ai grijă de frumusețea ta. Oamenii cu diferite handicapuri fizice sunt transformați (cei mai mulți dintre ei spun sociologii) să nu aprecieze frumusețea altora. Nu e o dovadă de răutate sau de ură ci e o consecință a faptului că ei se simt urâți fiind etichetați așa de semenii lor. Cam așa facem și noi de multe ori. Ne etichetăm greșit ținând cont de predicile unor frați care plini de elan predică chestii auzite asupra cărora nu s-au aplecat să le studieze niciodată sau au făcut-o superficial.

Tot Scriptura ne spune în continuarea versetului de mai sus: Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica mai mult știm că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt.

În comentariu la articolul amintit Andrei Pătrâncă spunea: Nu poate exista un ”noi”, fara un ”eu” si un ”tu” mature. Cu alte cuvinte nu se poate nici să iubești pe alții fără să te vezi pe tine în realitate, fără să ai o poziție corectă și matură referitoare la tine.

Să nu amestecăm iubirea de sine sănătoasă cu egoismul și copilăriile sau cu narcisismul. Vorbim aici despre o poziție corectă față de propria persoană.

Cum vă închipuiți declarația de dragoste care începe așa: Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi Sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad. Spusă de unul care se urăște pe sine?

O poruncă directă a decalogului care e reluată des în scriptură este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” E un principiu poruncit. E drept că iubirea de sine a fost alterată tare în societatea în care trăim și oamenii asociază iubirea de sine cu plăcerile, autoerotismul și senzualitatea dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne iubim. Scriptura repetă porunca aceasta ca o rezumare a tuturor poruncilor în Noul Testament prin vorbele Domnului Isus și nu este reluată în altă formă, ar fi putut spune să iubești pe aproapele tău în loc de tine însuți, dar este reluată și întărită dacă vreți tot în forma ei inițială pentru că e corectă pentru că fără dragoste de sine nu poate exista dragoste pentru alții.

Voi încerca să revin pe acest subiect că e tare interesant. Trebuie să caut cartea lui Walter & Ingrid Trobisch Eu să mă iubesc pe mine?, o carte foarte mică dar foarte bine scrisă în domeniul acesta, ca să o recitesc.

Voi? Vă mai iubiți?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

2 Comments

  1. pety 28/04/2013
  2. szromulus 28/04/2013

Leave a Reply