Aruncarea cu vina

Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. Romani 14:12

Una din temele des abordate la consiliere este cea a responsabilităţilor. Mulţi oameni pentru a “scăpa uşor” sau pentru “a nu se complica” dau vina pe alţii pentru acţiunile sau “neacţionările” lor. Foarte uşor punem în cârca celuilalt aspecte pentru care trebuie să dăm explicaţii.

Asta de fapt e boală veche de când e lumea. Fiecare om se naşte cu microbul în sânge şi boala asta se vede chiar dacă habar nu avem să scoatem vreun cuvânt. Şi cel mai mic copilaş se pricepe să “arunce vina” în dreptul celorlalţi şi asta e una din primele acţiuni ale omului pe pământ, negarea când vine vorba de consecinţele acţiunilor sale.

A  pornit de la Eva şi până astăzi a fost folosit acest sport al “aruncării vinei”. În realitate un obicei la care avem îngăduinţă când e vorba de un bebeluş şi ne stârneşte zâmbete când îl vedem ce îl duce căpuşorul de micuţ, dar care nu mai este aşa uşor de înghiţit odată cu înaintarea în vârstă. Parcă la un copil este acceptabil în anumite doze dar la oamenii maturi nu îşi mai are locul. Totuşi e practicat fără emoţii si de oameni maturi, chiar şi de bunici 🙂 .

Nu e uşor ca atunci când trebuie să dai socoteală, să fii răspunzător, când trebuie să plăteşti pentru acţiuni, vorbe sau neimplicare să recunoşti. E jenant, e disconfort, e neplăcut doar un om matur poate face faţă şi acestor momente. Natural pentru un copil este să evite aceste momente însă pentru a sta faţă în faţă cu propriile greşeli necesită o anumită maturitate.

Care sunt cele mai dese ţinte pentru aruncarea cu vina:

Altul. Altul poate fi un copil, un adult, o femeie, un bărbat dar de cele mai multe ori “altul” e cineva fără identitate, neidentificabil chiar o creatură ciudată ca o umbră sau un monstruleţ. Altul sau altcineva e ţapul ispăşitor pentru multe greşeli, când îi va veni nota de plată o să fie vai de el.

Fraţii sau surorile. În copilărie de obicei prima ţintă pentru aruncarea vinei e fratele sau sora care nu e prezent “la locul judecăţii”. Dai o roată cu privirea, vezi cine lipseşte şi îi zici numele. Apoi la maturitate când mergi la biserică şi teoretic eşti om serios obiceiul ia altă formă. Fraţii şi surorile devenind vinovaţi pentru imaturitate spirituală, ei vor fi vinovaţi dacă tu ai vreun conflict cu ei, ei vor fi vinovaţi dacă viaţa bisericii nu merge bine, dacă biserica nu are putere, dacă biserica nu are bani, dacă tinerii nu sunt tocmai sfinţişori etc. Fraţii şi surorile vor fi foarte vinovaţi.

Soţul sau soţia. Păi dacă eşti căsătorit, ai ţintă nouă. Cea mai mare parte din vină e a partenerului. Păi na, cu aşa nevastă cum să nu fiu supărat, e cicălitoare, e stresantă. Am greşit, m-am încurcat cu alta dar nu e vina mea, nevasta mea e aşa, aşa, aşa… Cu aşa bărbat cum să fiu fericită: nu face nimic, e leneş nu am cu cine vorbi, e nervos mereu. De obicei când se ajunge la situaţii de divorţ în opinia soţului 99% din vină e a soţiei şi în opinia soţiei 99%din vină e a soţului. Partenerii devin astfel vinovaţi pentru nefericirea noastră, ei sunt acei cruzi călăi ai fericirii noastre.

Popa sau păstorul. Ei bine în cele religioase popa are multă vină. Nu-i de treabă domnule. Ăsta e popă? Aşa trebuie să fie un popă, un pastor? Dece nu m-a vizitat când aveam probleme? De ce nu e şi el mai omenos, mai aproape de oameni? De ce predică aşa de teologic? De ce e aşa de inaccesibil? Uite vezi din cauza asta nu creştem noi spiritual.

Duhurile. Aici e mare bai mai ales la neo protestanti. Un duh de minciună, un duh de depresie, un duh de curvie, un duh beat, un duh de nesupunere etc tot felul de duhuri sunt chemate în boxa acuzaţilor, doar doar nu noi om fi de vină. Fac asta şi cei “cu musca pe căciulă” şi cei care sunt chemaţi să intervină. Astfel auzim expresii de genul: “Fraţilor rugaţi-vă pentru mine că un duh de alcool mă tot pune jos” e dacă vreţi aruncarea vinei pentru ca persoana să nu fie pusă cumva la acţiune, se aşteaptă la o aşa zisă eliberare miraculoasă fără eforturi personale. Sau: Să ne rugăm pentru fratele cutare pentru că un duh de depresie a venit peste el, e o scuză evlavioasă pentru păstori sau prezbiteri care se simt depăşiti de o problemă larg răspândită azi. Da Dumnezeu poate face minuni şi azi dar e nevoie de acţiuni nu de bagheta magică a celor de la Banca Transilvania creditul pentru IMM. Nu uitaţi Dumnezeu face cele mai multe minuni prin oameni.

Dumnezeu. De ce mi-a dat Dumnezeu mie crucea asta? De ce m-a blestemat pe mine Dumnezeu cu un astfel de bărbat? Aşa sunt eu, aşa m-a lăsat Dumnezeu. Asta e crucea mea şi trebuie să o duc. De ce nu m-am născut în altă familie? De ce m-am născut sărac? Vi se par cunoscute? Se prea poate că da. Direct sau indirect aruncăm cu vina şi spre Dumnezeu. Uneori aruncarea vinei pe Dumnezeu capătă forme de o evlavie extraordinară cel puţin cea cu crucea “Asta e crucea mea… care e crucea ta… iuţeala la mânie!

Dragilor e mult mai comod să aruncăm cu vina dar e mult mai sănăos să ne asumăm responsabilitatea şi să învăţăm din eşecurile noastre. E jenant să trebuiască să dai socoteală de păcat sau greşeală, e greu să acţionezi pentru a scoate din viaţă un obicei nesănătos, e greu să fii responsabil dar e vital. Biblia ne spune că fiecare din noi vom da socoteală de faptele noastre, acolo nu va mai exista deloc, nicăieri vreo ţintă în care să aruncăm cu vina. Acolo totul va fi clar şi limpede, totul se va vedea şi va trebui recunoscut. Înaintea lui Dumnezeu nu putem avea ascunzişuri.

Cine-i vinovat de starea ta actuală? Cine e vinovat de eşecul tău? Cine e vinovat de pasivitatea ta? Eu azi am mai învâţat o lecţie sper să îţi fie şi ţie de folos.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

2 Comments

  1. pety 25/04/2013
  2. Teofil Gavril 25/04/2013

Leave a Reply