Cu Dumnezeu prin pustie…

Căci Tu eşti ajutorul meu, şi Sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijineşte. Psalmi 63:7  – 8

Viaţa noastră ne duce de multe ori prin pustiu. Pustiu care nu e iubit de nimeni, pustiu care poate să însemne: nelinişte, lipsuri, lipsă de acceptare, suferinţă fizică, prigonire, sete şi foame etc. Viaţa în pustie e foarte grea. În pustie nu ai decât nisip, vânt soare şi pe tine. În pustie după o vreme agonizezi, te încearcă disperarea, deznădejdea, descurajarea. În pustie ajungi să cunoşti cât eşti de limitat şi până unde ai puteri de rezolvare a lucrurilor. În pustie eşti obligat să stai mult doar tu cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Da chiar dacă nu crezi în El, pustia te face să strigi către El. Pustiul este locul de care toţi ne ferim dar este totuşi un loc care ne poate apropia de Dumnezeu extraordinar de mult.

Biblia ne spune că El vorbeşte oamenilor când într-un fel când în altul şi câteodată Dumnezeu pentru a ne putea vorbi ne duce în pustie. Poate a încercat adesea să ne capteze atenţia, să ne vorbească blând şi calm în mijlocul binecuvântării şi a celor dragi dar nu am avut vreme să ascultăm şi e nevoit Dumnezeu să ne ducă în pustie ca să fim doar noi cu El. Nu doar de asta ne duce Dumnezeu în pustie. Uneori ne duce acolo tocmai pentru că anumite examene doar acolo pot fi susţinute, încercarea credinţei noastre suportă diferite grade de examinare iar unele din examene acolo se dau, în secetă, buze uscate, lipsă de viziune şi speranţă, lipsă de apă şi de hrană, lipsă de iubire şi afecţiune. Da vrem sau nu vrem uneori ajungem şi în pustie.

David când scrie versetul citat mai sus se afla şi fizic şi spiritual în pustie de aceea am ales să meditez la experienţa sa din acest pasaj pentru că mi se pare deosebită reacţia sa faţă de locul şi situaţia în care se afla. Sunt lucruri preţioase pe care le putem învăţa de la experienţele altora din pustiu, lucruri care ne-ar putea scoate mai repede din zona aceasta nedorită sau lucruri care ne-ar ajuta să înţelegem mai bine de ce ne duce Dumnezeu în pustiu.

David e conştient că fără Dumnezeu nu ai cum să rezişti multă vreme în pustiu. O mare problemă a pustiului care îl face aşa de neprietenos este apa si mâncarea. Are dimensiuni uriaşe dar nu găseşti apă si mâncare. Fără apă omul nu poate trăi multă vreme. Dacă te afli în pustiu ai grijă să te hidratezi bine. Soarele arde tare, temperaturile sunt mari, fără apă eşti condamnat la moarte sigură şi rapidă. În pustiurile spirituale ai nevoie de Apa Vieţii. Fără apa vieţii nu poţi supravieţui. Dragilor, când simţiţi dogoarea pustiului în creştet, când căldura arzătoare a soarelui pustiei ameninţă să vă prăjească mergeţi lângă apă, consumaţi apă curată şi proaspătă, asta vă va ţine foarte conştienţi, nu veţi avea halucinaţii şi estimări greşite. Nu uitaţi, e nevoie de Apa Vieţii, fără ea moartea e sigură. Pâinea Vieţii e singura mâncare de găsit dar este adevărata mană care vă ţine în putere.

Apoi din lecţia lui David învăţăm că un aspect care ne întăreşte mult în perioada grea din pustiu e recunoaşterea că Dumnezeu e suveran şi că El face ce vrea şi poate orice. Un om care acceptă că Dumnezeu lucrează când vrea şi unde vrea şi cu cine vrea trece mult mai uşor prin pustiu. Oamenii au tendinţa de a privi la nisip, soare, vânt şi tot la ce se vede când se află în pustiu. Asta prelungeşte perioada de şedere în pustie. Trebuie să învăţăm de la David să privim şi la cele ce nu se văd sau la Cel ce nu se vede. Dumnezeu nu ne duce în pustie ca să vedem ce frumos e nisipul sau soarele că oricum mai bine arată nisipul pe o plajă şi soarele parcă arată mai bine undeva prin munţi iar vântul e de admirat dacă te afli în spatele unei ferestre. Nu de asta ne duce Dumnezeu în pustiu. El ne duce acolo ca să îl vedem pe El. Să avem puţine lucruri în jurul nostru care să ne atragă atenţia şi neavând cu ce să ne mai ocupăm să ridicăm în sfârşit privirea şi spre El. Da El este suveran şi asta ne ajută să trecem mult mai uşor prin pustiile vieţii.

Dacă tot trebuie să trecem prin pustiu cum David spune în alt psalm, psalmul 23, “şi chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrelor morţii nu mă tem, că Tu eşti cu mine” atunci măcar să ne facem binele de a trece împreună cu Dumnezeu. Prezenţa Sa e binefăcătoare în mijlocul problemelor vieţii, e ceea ce este cel mai plăcut în pustie, nu ai lucru mai plăcut decât prezenţa lui Dumnezeu. Nisipul care la plajă era benefic acum este duşman, soarele care dimineaţa era aşa de plăcut când începea să încălzească sau care era aşa de apreciat după o săptămână ploioasă acum este un inamic de care nu te poţi ascunde. Singurul care poate să fie o prezenţă agreabilă şi plăcută e Dumnezeu. Dacă tot e disponibil de ce să nu beneficiezi de prezenţa Sa? Poate până să ajungi în pustiu te cam încurca, nu aveai timp de El, dar acum te ajută şi timp ai destul. Cheamă-l că e gata să vină, el va fi cea mai plăcută prezenţă posibilă în pustiu.

Nu uita Dumnezeu e şi calea de ieşire din pustiu. El nu are scopul să ne distrugă în pustiu ci din contră scopul Său este să ne salveze, să ne îmbunătăţească viaţa, să ne binecuvinteze cu prezenţa Sa. După ce Dumnezeu ne scoate “la loc larg” după ce El ne scoate din pustie vom şti cu siguranţă să ne bucurăm şi de micile binecuvântări pe care până atunci nu le-am văzut măcar. Vom şti să îl lăudăm, să strigăm către El. Vom dori prezenţa Lui o prezenţă plăcută în pustiu dar şi la loc de verdeaţă. Probabil uneori doar aşa putem gusta să vedem ce bun este Domnul.

Vei trece mai devreme sau mai târziu prin pustie iar. Învaţă lecţia pe care şi eu am învăţat-o de la David ca să fie benefică trecerea ta prin pustie, ca să o faci cât mai “profitabilă” şi cât mai scurtă.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply