Eu nu sunt ca…

Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Luca 18:11

Fatalitatea comparaţiei cu alţii. Este dacă vreţi virusul care nu lasă oamenii să se bucure de ce au şi cu cât au chiar dacă au destul.

Nu ştiu cum aţi crescut voi dar în zona din care vin comparaţia cu alţii era sport naţional. Orice performanţă era motorizată de comparaţia cu alţii. Fie că erai la şcoală şi trebuia să ai notele mai sus decât ceilalţi, că de nu mama reuşea să îţi ridice notele într-o singură seară cu 3 puncte. Fie că erai tânără şi trebuia să “le rupi gâtul” celorlalte cu hainele sau iubitul pe care îl ai în dotare, fie că era vorba de câţi centimetri are casa ta în plus la acoperiş, fie că era vorba de câţi ştiuleţi culegi în plus de pe un rând de porumb sau de cât de grozav e câinele tău si ce fapte de eroism face chiar dacă el era blând ca un miel oamenii îl ştiau de leu fioros.

Comparaţia cu alţii a fost mereu apreciată în satul în care am crescut şi nu doar. Exista un fel de mândrie pe care greu aş reuşi să o descriu. Mândria asta generată de comparaţie era amestecată mai mereu cu aroganţa şi cu nasul purtat într-o anumită poziţie (cumva măcar cu un cm mai sus) Numai că la un moment dat a venit moda plecării peste graniţă. A fost linişte şi incertitudine o perioadă, era o încordare care prevestea furtună. Şi furtună a fost. După ce unul din băieţii plecaţi a venit acasa (la cam 9 luni de străinătăţuri) a venit cu o maşină de a stricat toată frumuseţea de top a satului. Până atunci mişcările erau mici, mai fine dar acum avea să înceapă o eră nouă, apăreau arme de calibru mare. Nu are rost să vă mai spun că lupta a devenit bătălie şi satul era un front imens. Se băteau în maşini, tractoare, cumpărat de pământuri şi case, construcţii, nunţi etc. Din momentul acela drama s-a accentuat în multe familii şi virusul comparaţiei a răpus multe din ele.

Nevoia de semnificaţie îi face pe oameni să se uite la alţii spre a se compara. E dacă vreţi o înţelegere omenească a semnificaţiei. Dincolo de a avea oamenii trebuie să se simtă importanţi social. Altfel nu ar avea sens de ce unii oameni care au milioane de dolari, deci mult mai mult decât le trebuieşte, încă continuă să strângă şi depun mari eforturi pentru asta. Din dorinţa de a însemna ceva pentru societatea în care trăiesc oamenii fac eforturi mari, dăunătoare lor şi familiilor lor chiar dacă deja ei au tot ce le trebuie pentru un trai decent. Şi cum ai putea să însemni ceva pentru societatea în care trăieşti dacă nu eşti mai tare decât alţii la un anumit capitol. Şi cum ai putea fi mai tare dacă nu te-ai compara cu alţii.

Comparaţia asta despre care am vorbit cred că este un aspect întâlnit mult mai frecvent la români decât la alte naţii. Se vorbea des înainte (nu ştiu dacă mai e valabil) de o mândrie naţională. Se vorbea des de mândria şcolii, a satului de mândria familiei. Erau aspecte care ne urcau în top şi eram gata să facem şi dumnezeu din acele lucruri care reuşeau să ne urce măcar o treaptă în top.

Aşa virusul acesta a distrus mult. Ştiu familii în care copiii au fost bătuţi crunt pentru notele mai mici ca ale lui cutare… nu erau bătuţi că nu au învâţat ci că au luat note mai mici decât cutare…. Ştiu familii în care soţul a fost “detaşat” la muncă în afară “că ne-o iau toţi înainte” Ştiu case în care comparaţia a distrus căsnicia, copiii şi relaţiile. Există adevărate drame ale acestor concursuri idioate şi păcătoase în esenţă. Aşa au apătut: tatuajele, decolteurile, vopselele de păr, silicoanele, zâmbetele falsificate, căsniciile false, pozele trucate, identitea falsă.

Versetul citat la începutul acestei meditaţii vorbeşte despre un “creştin” care se compara cu alţii. Reţineţi vă rog că omul chiar făcea ceea ce declara, nu era un mincinos, era real ce spunea la templu, el chiar postea de două ori pe săptămână şi chiar dădea zeciuială deci era îndreptăţit cumva pe poziţia pe care era. Era de top din religia sa şi asta era bine. Răul care apare aici este că el îşi vede prea bine poziţia ocupată în top.

Mulţi oameni am întâlnit care au o mândrie a lor declarând tare sau în mintea lor: Eu nu sunt ca ceilalţi oameni. Cei din rândul neo protestanţilor au mândria lor specifică, cei din rândul ortodoxiei şi mai tare, catolicii au şi ei şi fiecare spune în sine: Eu nu sunt ca ceilalţi oameni… de ce? Pentru că… şi ar putea înşira fiecare dintre ei faptele lor etice, morale, pomenele, parastasurile, loialitatea faţă de religia lor, liderii lor, bisericile lor, vechimea cultului lor, binefacerile etc. Omeneşte au dreptate. Dar dreptatea asta este distructivă. Ne îndepărtează de la esenţă.

Dumnezeu de fapt printre primele porunci date oamenilor abordează şi reglemenetază aspectul acesta: Să nu pofteşti! Asta înseamnă să nu faci nimic din dorinţa de a fi mai tare decât aproapele. Şi totuşi oamenii fac multe lucruri din dorinţa de a fi mai sus decât aproapele. Comparaţia asta devastatoare a început de la Cain şi Abel cu consecinţe devastatoare şi a continuat prin toată istoria devenind în zilele noastre atât de evlavioasă şi rafinată că aproape nu ne mai dăm seama de pericol. Nu doar că ne comparăm cu oameni care muncesc şi sunt robi clasamentelor dar ne comparăm şi cu oameni hoţi şi am vrea să avem ca şi ei, cu oameni mincinoşi şi am vrea să avem ce au ei şi suntem aruncaţi fără milă în depresii grave din cauză că ne comparăm cu alţii.

Da, avem nevoie de semnificaţie. Omul trebuie să ştie că a trăit pentru ceva, că a lăsat o urmă pe unde a trecut, că nu a ţinut umbră pământului degeaba dar semnificaţia asta nu constă în a aduna, a urca în topuri şi ierarhii  ci în a îl avea pe Hristos. Toate religiile creştine sunt de acord că Isus Hristos e Fiul lui Dumnezeu dar puţini oameni ai acestor religii fac din El semnificaţia vieţii. În teorie suntem de acord cu adevărurile teologice majore dar în practică nu mai e aşa. Adevărul este că odată ce Hristos este în inima unui om El îi dă şi semnificaţia de care are nevoie pentru că El este Semnificaţia. Odată ce Isus este în inimă topurile dinainte par ca niste castele de nisip uscate de soare pentru că El reuşeşte să dea adevărata semnificaţie omului, semnificaţie care nu poate fi comparată cu cele omeneşti şi nici distrusă de faptul că altcineva urcă în top.

Este fundamental greşit să mă compar cu alţii pentru a mă poziţiona într-un top. Nu putem spiritualiza aşa ceva. Nu mai avem voie să mai facem topuri de care au mai existat până acum cum ar fi: eu sunt ortodox, eu sunt pocăit, eu sunt catolic deci… nici nu avem voie să aducem în avantajul nostru numărul de copii avuţi, numărul de vizite la biserică, banii donaţi, pomenele făcute, mănăstirile sau ţările vizitate, slujbele ţinute, predicile rostite, cântările sau orice altceva.

Poziţionarea corectă este cea exprimată de Pavel în versetul acesta. În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! Doamne ajută-mă te rog!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply