Când suntem pregătiţi

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Exod 4:12

Am avut ieri, în urma examinării unei noi grupe de consilieri creştini la Bucureşti, o discuţie cu persoane care au terminat cursul de consiliere în care oamenii puneau problema justă: Totuşi de unde ştiu când sunt pregătit să fac o astfel de lucrare? Întrebarea lor a stârnit şi în mine reacţii şi încerc să aştern în cuvinte gândurile pe care le am acum.

Multe lucrări la care suntem provocaţi sunt noutăţi pentru noi. Dacă am fi provocaţi la o lucrare în sfera noastră de abilităţi, studii, experienţe nu ar fi foarte greu pentru noi să depistăm momentul în care suntem suficient de bine pregătiţi să lucrăm dar pentru că unele din lucrări sunt în altă sferă decât cea pe care suntem formaţi ne punem întrebarea când e momentul acela. Să lucrezi pentru oameni e o mare provocare, să lucrezi pentru Dumnezeu e o mare responsabilitate dar să lucrezi pentru Dumnezeu cu oamenii e o chemare imensă încărcată de responsabilitate. Întrebările referitoare la pregătirea noastră şi momentul potrivit sunt în consecinţă, juste.

Aceste nedumeriri au făcut pe mulţi să rateze momentul intrării în slujire iar pe alţii să renunţe la slujire. Dacă ar exista o scală sau o grilă care trebuie bifată ca să poţi verifica clar aceste aspecte ar fi uşor dar nu este aşa.

Mă uit la Moise şi la momentul când este chemat de Dumnezeu că şi el îşi pune în faţă prima dată slăbiciunile şi incompetenţele. Şi eu şi tu am fi făcut la fel probabil. Doamne dar ca să fiu lider trebuie să ştiu măcar să vorbesc, e un lucru elementar fără de care nu prea ai cum fi lider. Problema lui Moise era una justă. Nu se simţea pregătit să fie lider, nu se vedea în stare să fie lider şi mai ales unul cu responsabilitatea să meargă înaintea lui Faraon despre care istoria ne spune clar că erau foarte bine şcoliţi şi învăţaţi.

Mă uit la Ghedeon care, la chemarea în lucrare îşi vede micimea şi lipsa sa de semnificaţie. Omul Ghedeon vedea omeneşte că nu e potrivit pentru lucrarea aceea, era o mare responsabilitate să scapi un popor cotropit de 6 ani mereu. Probabil că nimeni din popor nu se gândea la Ghedeon că ar putea face el o astfel de lucrare şi totuşi Dumnezeu pe el îl provoacă.

Mă duce gândul şi la David. Tatăl său când vine momentul să aducă fiii ca să fie ales împăratul lui Israel îi aduce pe cei care erau mai mari, mai tari, pe David nici nu se oboseşte să îl mai anunţe sau să îl aducă şi totuşi Dumnezeu pe David îl alesese.

Omeneşte la provocările slujirii lui Dumnezeu avem marea majoritate dintre noi două opţiuni majore. Prima e să acceptăm pe negândite când ni se propune o asemenea slujire, mai ales dacă aceasta implică slujire publică sau varianta a doua să ezităm şi să ne vedem nepregătiţi, nepotriviţi.

Şi totuşi care este momentul în care pot să slujesc oamenii pentru Dumnezeu? În Biblie găsim următoare pildă:

Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi, şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”  „Nu vreau” i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău, şi s-a dus. S-a dus şi la celălalt, şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus. Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Matei 21:28  – 31

E o relatare despre oamenii din poporul Israel acolo dar aplicabilă în provocarea pe care o am eu azi dar şi studenţii despre care vorbeam la început. Când Dumnezeu te cheamă la slujire toate motivaţiile omeneşti cad pentru că Dumnezeu când foloseşte un om ştie cui şi de ce face provocarea, ştie care sunt resursele pe care le pune la dispoziţie şi ştie dinainte rezultatul lucrării sale. Putem să avem diferite atitudini faţă de slujire, atitudini care să ne determine să ne implicăm sau nu, doar că punctul de referinţă nu stă în noi.

Facem adesea sau mai bine zis de cele mai multe ori greşeala lui Moise, a lui Ghedeon să ne uităm prima dată în noi în loc să privim prima dată la Cel care cheamă. Cred că în realitate oricât de bine ne-am pregăti fără chemarea divină nu putem sluji, nu am putea să ajungem vreodată suficient de bine pregătiţi să slujim fără a avea chemarea lui Dumnezeu la asta. Pe de altă parte asta nu înseamnă că atunci când suntem chemaţi ne bizuim doar pe chemare. Am văzut astfel de greşeli, oameni care clar aveau chemare pentru anumite lucrări dar care s-au mulţumit doar cu chemarea şi nu s-au pregătit deloc ajungând să fie ironizaţi şi discreditaţi aducând un deserviciu lucrării la care au fost chemaţi.

Îmi fuge gândul la Ghedeon care după momentul chemării a întreţinut efectiv legătura cu Dumnezeu, s-a asigurat că e cu el, că îl însoţeşte. Moise la fel comunică cu Dumnezeu permanent. De fiecare dată când iese de la Faraon are discuţii cu Dumnezeu care îi spune ce are de făcut, pe drumul din pustiu la fel.

Cred că momentul în care Dumnezeu cheamă e cel mai bun moment de a începe slujirea, e cel mai bun moment de a spune: Iata-mă, trimite-mă. Iar după acest moment trebuie să înceapă în paralel cu slujirea noastră formarea  şi perfecţionarea pentru slujire. Această formare trebuie să continue mereu în domeniul în care slujim. Văd formarea asta continuă cu două elemente bine împletite. Prima fiind legătura permanentă cu Dumnezeu şi cealaltă citirea şi formarea continuă în domeniul specific chemării.

Astăzi suntem pregătiţi pentru slujire şi mâine vom fi şi mai pregătiţi dacă acceptăm provocarea slujirii acum.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply