Greșelile… altora

Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. Romani 14:13

În dimineața asta am urmărit firul unei discuții pe marginea unui articol dintr-un ziar în care un om era judecat de autorul articolului și de comentatori. Era vorba despre un fost profesor al meu și despre soția acestuia. Asta m-a făcut să meditez la …. greșelile altora.

Viața pe care o trăim pe pământul acesta e scurtă și guvernată de legea păcatului și a greși este natural, a fi rău e normalul, a păcătui e parte din noi. Fiecare din noi avem luptele noastre interioare, dorințele noastre și ascunzișurile noastre. Fiecare suntem răi în stilul nostru, unii mai răi decât ceilalți, unii mai egoiști decât ceilalți dar când e vorba de a ne vedea greșelile, ale noastre ne par așa de nevinovate în comparație cu ale semenilor noștri încât ne credem abilitați să emitem condamnări sau propuneri de pedeapsă.

Și eu am greșeli și păcate în trecutul meu pe care nu aș vrea să le afle nimeni. Deși am mers cu ele la cruce și le-am spus lui Dumnezeu cerând iertare totuși nu aș vrea să fie făcute publice. Dacă nu  le știți nu îmi dă nici un drept să mă cred mai sfânt ca voi ci mai degrabă să mă tem. Aș putea emite pretenții de judecător, că tot nu le știți și sunt tentat de multe ori să fac asta ca și voi de altfel, dar când mă uit în Scriptură nu pot decât să mă fac mic și să tac.

De prea multe ori ne transformăm în judecătorii celorlalți în loc să fim mijlocitorii lor. De prea multe ori avem pietrele în buzunar ca să aruncăm dacă se ivește ocazia. În natura noastră veche stă tentația asta de a acuza, blama și condamna. De prea multe ori luăm rolul lui Dumnezeu de a judeca și de prea puține ori ne propunem să arătăm o îndurare ca a Sa. Niciunuia dintre noi nu îi place ca alții să se pronunțe cu privire la faptele sau moralitatea sa și totuși când e vorba de alții suntem gata să judecăm.

Astăzi am hotărât să îmi revizuiesc iar atitudinea mea cu privire la a mă pronunța în dreptul altora. Îmi propun să fiu mai activ la a ajuta, la a mijloci, la a apăra pe alții decât la a condamna. De acuzatori nu va duce lipsă nimeni și în funcție de poziția sa socială va avea mai mulți sau mai puțini acuzatori, este nevoie și de mijlocitori. Voi conștientiza când aud de greșelile altora, că au nevoie mai degrabă de înțelegere decât de judecată. Nu mă voi grăbi să acuz sau să judec. Domnul Isus spunea: Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra…

Un alt lucru pe care îmi propun să îl fac este să mă verific pe mine când alții greșesc. 1 Corinteni 10:12  spune ”Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” E ca mersul pe bicicletă, dacă te uiți prea mult la cel ce a căzut e posibil să cazi și tu că nu mai ai timp să te uiți la drum. Sunt două variante: fie te oprești să ajuți pe cel căzut, fie continui văzându-ți de drum.

ajutorVoi încerca să ajut pe cel căzut. Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care Sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. E dramatic să stai căzut, rănit și infectat de păcat și oamenii să te judece și să îți facă poze în loc să te ridice. Prea adesea se întâmplă ca greșelile să fie făcute publice și mediatizate. Blogurile creștinilor gem de astfel de aspecte. E dramatic.

O vorbă spune ”Învață din greșelile altora, nu poți trăi destul timp pentru a le face pe toate.” Cred că e o mare dovadă de înțelepciune să faci așa ceva. În biblie avem descrise multe relatări despre păcatele poporului Israel și ale unor oameni de calibru sau mai puțin importanți și sunt convins că sunt scrise și pentru a ne sluji de exemplu, nu a de a le face ci pentru a nu le face. O câtă rușine și suferință am scuti dacă am învăța din greșelile altora.

Nu mai fi preocupat de vânătoarea greșelilor altora ci uită-te mai bine la bârna din ochiul tău. Caută mai degrabă să descoperi valori în ceilalți că pentru greșeli au destui căutători. Învață din greșelile altora, dacă îi dai o mână de ajutor în momentele acelea fii cu băgare de seamă că mocirla e tare lunecoasă. În același timp pregătește-te de judecată, Dumnezeu va fi judecătorul, rezolvă-ți azi problema păcatelor tale cu El ca să nu ai surprize pentru veșnicia întreagă.

Doamne ajută-ne să vedem bine, să ajutăm și să luăm aminte.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu