Căsătoria curată

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. Evrei 13:4

De când este întocmită instituţia căsătoriei aceasta a devenit o țintă pentru atacurile diavolului. De fapt Satan atacă tot ce este invenția și inițiativa frumoasă a lui Dumnezeu. Căsătoria fiind inițiativa lui Dumnezeu a fost și este printre țintele preferate ale forțelor răului. Dacă privim doar puțin în călătoriile de astăzi vedem că multe sau mai bine zis, cele mai multe nu sunt în parametrii la care Dumnezeu le-a chemat să fie.

Unul din aspectele care fac o căsnicie să eșueze sau dacă nu eșuează se transformă din căsătorie în căznicie este necurăția. Multe din relațiile dintre soț și soție nu sunt curate și asta afectează calitatea relației de căsătorie, afectează relația dintre cei doi dar și relație lor cu Dumnezeu.

Versetul citat mai sus face referire și la aspectul sexualității în căsătoria creștină. Regulile lui Dumnezeu în privința vieții sexuale ale oamenilor sunt foarte clar reglementate în Biblie și aici sunt menționate distinct pentru cei căsătoriți. Regula e simplă: sexul poate avea loc doar între două persoane de sex opus care sunt căsătorite. Orice depășește regula asta e păcat și păcatul va fi pedepsit.

Căsătoria trebuise să reflecte curăție, puritate, loialitate. Prin căsătorie noi ar trebui să arătăm spre ceea ce se va întâmpla între Hristos și Biserica Sa. Ar trebui să arătăm spre o relație pură, curată și binecuvântată. Dacă nu arătăm asta înnegrim imaginea aceea. Dumnezeu a făcut căsătoria ca un loc al iubirii, al acceptării, al dragostei al pasiunii curate dintre un bărbat și o femeie aflați în legământ. Căsătoria va fi binecuvântată și plăcută dacă este realizată și funcționează după regulile Creatorului ei.

Căsătoria să fie ținută în toată cinstea. Ce vrea să spună? Oare nu se referă și la neseriozitatea cu care abordăm căsătoria? Oare nu se referă și la sutele de bancuri și glume despre soți sau soții? Oare nu se referă și la asocierea căsătoriei cu lucruri neplăcute cum ar fi închisoarea, finalul libertății? Ba da, se referă cu siguranță și la asta. Media de astăzi ne transmite constant mesajul că nu se merită să fii căsătorit, că ai doar obligații, că eşti legat și ne dă exemple de oameni fericiți cu aventurile lor extraconjugale, ne prezintă bărbatul adevărat ca fiind unul care cucerește femei pe banda și se culca cu ele. Ne prezintă ca femeie de model pe cea fatală, care face pe orice bărbat să întoarcă capul după ea și să o dorească. Prin astea căsătoria este necinstită dar și mai rău lucru e că este necinstită de multe ori chiar de creștini. În loc să luptăm la consolidarea ei ne resemnam și ne plângem de starea în care am ajuns. În loc să strigăm către Dumnezeu pentru a putea trece peste diferite faze grele din relație ne trezim că devenim sfătuitori în a nu se căsători oamenii. Totuși căsătoria trebuie ținută în toată cinstea și promovată, trebuiesc educați tinerii corect cu privire la asta. Trebuie să le arătăm asta copiilor noştri prin exemplul personal.

Patul să fie nespurcat. Nu trebuie să ne punem prea multe întrebări cu privire la ce înseamnă pat nespurcat pentru că versetul ne clarifică. Oare să fi știut autorul acestei cărți despre ce va fi astăzi? Se pare că da. Nu știu atunci la momentul scrierii cărții ce amploare avea fenomenul acesta dar astăzi e foarte răspândit. Ești considerat îngust la minte dacă ai doar o parteneră/un partener sexual pe parcursul vieții. Succesul de bărbat sau femeie se măsoară în numărul partenerilor sexuali. După căsătorie e la fel. Ești considerat îngust dacă nu o fentezi pe nevastă, dacă nu îl fentezi pe bărbat dar cel mai open mind cuplu este considerat cel care aduce și alte persoane în patul conjugal. Ești considerat open mind dacă faci schimb de parteneri. Uitați-vă cu ce sete se sorb știrile despre subiecte din astea. Și se prezintă ca fiind un fenomen dedicat celor înțelepți celor care sunt din clasa de sus a societății cum ar fi avocați, lideri importanți, vedete TV etc. Uitați-vă la emisiunile de genul: Schimb de……. mame, tați, părinți …. ce mai urmează? Ce mesaj transmit? Așa să fie oare? Să nu mai existe dragoste îndeajuns între un bărbat și o femeie, să trebuiescă curvie pentru ca cei doi să se poată bucura? Ba da doar că oamenii sunt amăgiți de diavol. Dumnezeu va judeca curvia și preacurvia.

Problemă mare este că apare fenomenul din ce în ce mai des și în cuplurile de creștini. Vin la consiliere astfel de oameni și nu înțeleg de ce relația lor nu mai merge bine și iau în calcul “puțină condimentare” a vieții lor sexuale. Ce mare amăgire, ce mare blestem atrag asupra lor. Ei bineînţeles că sunt liberi să facă asta dar trebuie în același timp să își asume consecințele alegerii lor.

Dumnezeu a creat căsătoria pentru a fi o binecuvântare, un loc fericit pe pământ, un loc în care să existe relație de iubire și comuniune la fel ca în trinitate. Un loc în care să existe respect reciproc, dragoste altruistă, curăţie, loialitate și prospețime. Căsătoria nu este așa astăzi pentru că ignorăm principiile divine dar ea așa ar trebuie să fie. Doamne ajută-mă să păstrez căsnicia în toată cinstea ca să pot fi fericit împreună cu soția mea și în același timp să pot transmite copiilor noștri o imagine a căsniciei binecuvântate.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply