Salvează-ţi căsnicia (3) – Ordine în gânduri

(continuare de aici) În momentul unei crize în căsnicie de regulă gândurile sunt „vraişte”. O mulţime de gânduri şi idei se învârt haotic prin minte şi e un amestec mare de gânduri de vinovăţie, neputinţă, eşec, abandon, mânie, răzbunare, acuzare, trădare, lipsă de valoare şi multe altele. În acest context este foarte important să ne oprim şi să facem ordine în gânduri. Cum spunea Petru „Încingeţi-vă coapsele minţii voastre” e similar cu ţăranul care are de lucru mult şi dimineaţa se încinge bine ca să poată termina cu bine ceea ce începe. Clarificarea gândurilor este o etapă care nu poate lipsi într-un asemenea demers.

Cercetarea Scripturii în asemenea cazuri este crucială. E neapărat necesar să vedem în Biblie ce ne spune Dumnezeu despre căsnicie, despărţirea în căsnicie dar şi ce spune Dumnezeu cu privire la noi ca persoane. Mulţi văd doar partea lipsă, cea in care au ratat, in care e rău dar Scriptura ne vorbeşte mult şi despre sprijinul lui Dumnezeu pentru oamenii care vor să îi facă voia şi despre valoarea pe care Dumnezeu o dă omului şi despre iertarea de care noi oamenii beneficiem. Un timp de clarificare a gândurilor poate face minuni în asemenea situaţii.

Recomand tuturor care vor să se apuce de reparat căsnicia să citească Scriptura şi să îşi încarce mintea cu material pozitiv, cu sfaturi, versete, predici, cărţi bune şi prieteni care vor să susţină un asemenea demers. E nevoie de ceva constructiv aici. Critici ai destui, nu îi căuta. Indiferent cine e vinovatul pentru situaţia în care se află căsnicia important este ca „ochii tăi să privească drept şi pleoapele tale să caute drept înainta ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte” cum spune înţeleptul Solomon.

Sunt sectoare în care trebuie să fim extrem de atenţi. În acest procedeu de clarificare a gândurilor în lumina Scripturii trebuie să evaluezi aproape tot din căsnicia ta. Să vezi ce cere Dumnezeu şi ce aţi făcut voi. Un sector foarte important este evaluarea relaţiilor voastre cu alţii dar şi a relaţiei tale actuale cu alţii. Toate trebuiesc evaluate scriptural. Multe căsnicii s-au prăpădit din cauza influienţelor proaste şi e necesar să evaluăm cine şi cum ne influenţează. Aici evaluăm în special relaţiile cu părinţii şi prietenii. Cercetăm să vedem dacă suntem într-adevăr doar noi sau are drept de decizie şi altcineva. Multe căsnicii sunt coordonate încă de părinţi iar acest lucru este o dramă în adevăratul sens al cuvântului. În altele, prietenii au influenţă prea mare şi asta este o altă dramă. De aceea e bine să fie evaluate relaţiile. În alte căsnicii partenerii nu sunt maturizaţi şi nu au renunţat la copilării, în alte relaţii există aşteptări irealiste etc.

Gândurile pe care le ai în momentul în care vrei să repari relaţia sunt foarte importante şi dacă nu sunt biblice nu prea sunt şanse să reuşim în demersul de reparare a relaţiei. Trebuiesc rezolvate sentimente negative, resentimente, ura, trebuie acordată iertare, trebuie pusă iubirea la locul ei. Este necesar să ne oprim în loc şi să evaluăm la rece cu Scriptura în mână. Uneori e nevoie de ajutorul unui om mai matur spiritual pentru clarificări dar mare atenţie pe cine alegeţi să nu vă strice intenţia de a repera relaţia.

E necesară încărcarea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu o poziţie pozitivă faţă de acest demers. Fără o motivaţie bună nu prea putem să ne aşteptăm la succes. Dumnezeu dă izbândă în astfel de demersuri dar noi trebuie să ne rugăm ca şi când am şi primit.

If you found an error, highlight it and press Shift + E or click here to inform us.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare





Comentarii prin Facbook

Care e părerea ta?

Tu ce părere ai?