Uneori încercăm să adoptăm diferite stiluri vestimentare, diferite obiceiuri, moduri de a vorbi, maniere sau chiar accesorii, care să ne ajute să fim relevanți și semnificativi, acceptați și apreciați, în zona socială în care trăim. Ca oameni, una din marile noastre nevoi, pusă în noi de Dumnezeu, este nevoia de semnificație. Pentru a împlini această nevoie, se întâmplă adesea să adoptăm diferite stiluri de viață și numim asta adaptare.
De exemplu, eu am aproape 10 ani de când am venit în Mediaș. La început, trebuia doar să scot câteva vorbe, ca să își dea seama cei din jur că sunt moldovean. Accentul era clar unul moldovenesc. Cu timpul m-am adaptat. Doar puține persoane își mai pot da seama din felul meu de vorbire, că nu sunt 100% ardelean, ci sunt doar adoptat în Ardeal. E un exemplu mic, dar asta se întâmplă în multe sectoare ele vieții. Așa se pot întâmpla și rele și bune în viața noastră, pentru că dorința de a fi semnificativi e destul de mare.
Să adoptăm un stil de viață evanghelizator e dificil. Nu se mai pretează la contextul social în care trăim. Acum accentul cade pe a fi ”la fel ca ceilalți”, nu diferit. Munca grea este să devenim ca ceilalți, nu să ne deosebim de ei. Un om care alege să trăiască precum Hristos, va fi clar unul văzut de ceilalți și va cădea în disgrațiile lumii bune. La fel cum Isus a fost ”penalizat” de marii preoți, de farisei, de liderii de atunci, de lumea bună, la fel și noi, dacă Îi urmăm exemplul, vom fi penalizați. Un astfel de stil de viață e riscant și puțini sunt gata să și-l asume.
Probabil, de aici și lipsa de eficiență a evanghelizării personale. Cu ce pot convinge un om să vină la religia mea, dacă eu nu mă deosebesc deloc de el? Dacă Isus nu se vede clar, distinct, scandalos de proeminent în mine, de ce ar veni el să lase religia sa. La drept vorbind, religiile vechi majoritare in țara aceasta, au un trecut impunător. Dacă e să aducem argumentul religiei, care e mai valoroasă, care e mai bună, luăm bătaie. Nu pot convinge pe cineva decât cu mare greutate, dacă acceptă atâtea dezbateri, că religia mea e cea ok.
Ce rămâne deci? Cu ce mai pot evangheliza eu oamenii? Doar cu un stil de viață diferit de al lor. Dar nu diferit de dragul diferenței, diferit de dragul lui Hristos. Despre Iov, Dumnezeu spune: l-ai văzut pe robul meu Iov? Nu e nimeni ca el. Era clar diferit, vizibil, deranjant de diferit pentru dușmanul sufletului său. Stilul său de viață era aparte, era special, era unic, era vizibil clar față de al altor oameni. Oare stilul meu de viață cum este? Stilul tău? Pare o nebunie să adoptăm azi o viață de renunțare, de jertfire pentru semeni, de investire în oameni de dragul lui Isus.
Citeam acum câțiva ani despre un misionar care nu a avut ”succes” în anii vieții sale de misiune și a murit fără să vadă rodul evanghelizării sale, dar în urma sa, noii misionari, când l-au prezentat pe Isus, au aflat cu stupoare că acesta ”fusese pe acolo”. Modul său de viață îl arătase pe Isus. El trăise ca Isus o viață întreagă, fără să vadă oameni convertiți. Nu îmi amintesc numele misionarului acestuia acum, probabil unii din voi știu despre aceasta. O viață întreagă să trăiești ca Isus. Viață de jertfă, viață de dedicare pentru alții, viață de evanghelizare, fără ca să vezi un rod direct e un exemplu extrem dar motivator. Oare ce s-ar intâmpla dacă eu și tu, am trăi măcar pe un sfert astfel de vieți? Oare ar mai fi nevoie de mega-evanghelizări, de mega-păstori-predicatori, de mega-organizare, de mega-formații? Poate doar ca să hrănească mega-bisericile, dar nu ca să convingă oameni de beneficiul mântuirii.
Dacă alegi astăzi să trăiești o viață de evanghelist acolo unde ești pus să trăiești, cel mai probabil, primii tăi prigonitori vor fi cei din casă și biserica din care faci parte. Vei fi considerat țâcnit de ai tăi și căpos de cei din biserică. Se vor rușina de tine și îți vor cere să nu îi faci de rușine. Viața în stilul acesta e deranjantă și vizibilă. Se vor dezice repede de tine, de aceea trebuie să începi progresiv aceste schimbări. Un stil de viață ca al Mântuitorului este ofensator pentru bisericile super-organizate şi disciplinate, unde totul se desfășoară la minut și ținând cont de imaginea acelei instituții în societate. Brandul devine mai important decât trăirea.
Da, asta e forma cea mai corectă de evanghelizare. Trăiește evanghelia și când e nevoie fii gata să o propovăduiești. Traiul ei, îți va aduce și necesitatea mărturisirii ei. Doar dacă suntem cu adevărat diferiți, vom fi întrebați de nădejdea care este în noi și va trebui să fim în stare să dăm socoteală de ea. Îți pui nădejdea în evanghelizările organizate de pastorul sau comitetul bisericii la care mergi? Ei bine, nu e tocmai bine? Viața ta trebuie să fie cea care duce vestea evangheliei. Dacă nu trăiești evanghelia nici să inviți oameni la evanghelizare nu vei avea de unde.
Evanghelia trebuie trăită. Eu și tu, trebuie să fim sare și lumină. Lumina e cea care se vede, care e folositoare, care e utilă, care nu e ascunsă, care are impact și se răsfrânge asupra tuturor celor prezenți. Sarea aduce gust, ne face să spunem despre o mâncare că e bună, păstrează și conservă. La asta sunt chemat eu. Evanghelia trebuie să fie stilul meu de viață, ca să pot avea impact în viața celor din jurul meu.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
2 comentarii la „Evanghelizarea – stil de viață”