Efectele încrederii în Dumnezeu – Echilibrul

Cei ce se încred în Domnul Sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” Asta spune unul din scriitorii de psalmi, încercând să vorbească despre siguranța pe care o dă încrederea în Dumnezeu. Când privesc la astfel de afirmații, realizez că încă nu mi-am pus încrederea în totalitate în Dumnezeu și că a îți pune încrederea în Dumnezeu nu e un lucru simplu și ușor. E o alegere pe care o faci în fiecare secundă a vieții. Mereu poți să te încrezi în El sau să te încrezi în altceva, sau să nu te încrezi în nimic.

Pe de altă parte, nu pot pretinde că îl pot înțelege pe Dumnezeu în imensitatea Sa și am la rândul meu întrebări care îmi frământă mintea, întrebări care, dacă rămân fără răspuns, cutremură muntele. Asta mă face să Îl caut mai mult, să mă conectez cu El mereu și mă determină să mă prind cu toată tăria de El pentru că văd cu ochii mei cum totul se clatină în jur. Orice fisură în relația cu Dumnezeu mă provoacă să mă alipesc și mai tare și mai „nebunește” de El și caut acea metodă sau stare de a deveni una ce El.

Am frunzărit o carte la un moment dat care se numea „Toți sunt normali, până ajungi să îi cunoști” și aș îndrăzni să extind afirmația, toți sunt echilibrați și calculați și credincioși până ajungi să îi cunoști. Ne place să ne știe oamenii drept credincioși, echilibrați, puternici în credință și nu ne dăm ușor drumul buzelor să spună cuiva că nu suntem chiar așa cum arătăm, decât în cazuri extreme când totul e praf deja. Asta face ca să consumăm resurse prețioase pentru a menține aparențele pentru ceva ce oricum se va afla. Nu, nu mai postez în acel „guru spiritual” în acel om cu credința neclintită, cum am fost învățat, ci vreau să îmi dedic toată forța încrederii permanente în Dumnezeu, pentru că sunt slab, nu pentru că sunt tare.

Îmi doresc această stare despre care scrie psalmistul, această comparație cu muntele. Ce poți face unui munte, aproape nimic, ca să îl clatini. Sa rup așa de greu bucăți din el și orice ar încerca oamenii să rupă, nu sunt decât mici zgârieturi, nesemnificative pentru imensitatea sa. Pe mine însă, încercările vieții nu mă afectează puțin, ci mult. Semnele pe care le lasă pe mine sunt serioase, mari și vizibile deși încă nu am fost nevoit să trăiesc prigoane serioase. De aceea îmi doresc să fiu mai încrezător în Dumnezeu, să fiu mai echilibrat și această încredere să mă fortifice și să „mă așeze” în El.

Privesc adesea la exemplul Domnului Isus, Mântuitorul meu și văd determinarea, echilibrul și încrederea pe care o avea în fața  provocării suferinței. „Ție toate lucrurile Îți Sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu.” Dacă privesc la mine și încerc să simulez un astfel de scenariu nu îmi iese ceva asemănător. El era „ca muntele Sionului”. Încrederea Sa era totală în Tatăl, și prin asta, chiar dacă îi stăteau în față moartea și suferința, a urmat planul Tatălui. Această încredere și ascultare au făcut posibile lucrări mari cum ar fi glorificarea lui Dumnezeu și mântuirea mea și a altor oameni. Ce stadiu înalt al încrederii în Dumnezeu, care să reziste în fața suferinței și a morții. Asta îmi doresc pentru mine.

If you found an error, highlight it and press Shift + E or click here to inform us.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare





Comentarii prin Facbook

Care e părerea ta?

Tu ce părere ai?