Confruntarea – Când trebuie să confrunți?

Pentru că ne-am pierdut exercițiul și pentru că e dificil de estimat ce și când trebuie confruntat, am ales să scriu și unele din stările care necesită confruntare astăzi, pentru ca mai apoi data viitoare să vedem când nu e bine să confruntăm. Ne întrebăm uneori când vedem că celălalt greșește: Oare e bine să îl/o confrunt? Oare fac bine spunându-i sau fac mai mult rău? Oare se merită efortul? Și multe alte întrebări care de altfel sunt corecte și îndreptățite. Iată o listă cu situații în care oameni cu experiență în consiliere creștină spun că e necesară și recomandă confruntarea.

Când cineva este prins în păcat. Uneori avem situații în care surprindem sau observăm oameni păcătuind. Si nu mă refer la ai îi prinde precum evreii pe femeia adusă la Domnul Isus pentru că a preacurvit, ci multe alte păcate. De obicei, cei ce fac păcatul se ascund, sunt prinși în lanțul lui și descoperirea unui păcat de către tine este îngăduită de Dumnezeu doar pentru salvarea acelui om. În nici un caz pentru deconspirarea lui, deși uneori legea ne obligă la asta și Biblia la fel. Un pasaj biblice pentru o înțelegere clară a acestei situații este Ezechiel 3:18

Când alții sunt insultați. Când există oameni care au parte de jigniri și nu se pot apăra sau când sunt prejudiciați, nedreptățiți sau chiar au parte de violență. Dumnezeu ne lasă să observăm acesta situații pentru a interveni, confruntând abuzatorul și mângâind victima. Nu treceți pe lângă astfel de situații fără să interveniți pentru că săvârșiți un păcat. Nu spuneți „nu e treaba mea” Dumnezeu ne descoperă astfel de abateri pentru ca noi să luăm atitudine.

Când cineva este în pericol. Și situația de mai sus vorbește despre situații în care cineva e în pericol, dar aici e vorba despre oameni care au viața sau sănătatea pusă în pericol. Dumnezeu se opune comportamentelor abuzive și ne cere și nouă o astfel de atitudine. O situație, des întâlnită din păcate e aceea în care afli că cineva își bate soția sau când afli că părinții sunt abuzivi, sau când o persoană se automutilează sau își face rău. Situații nu chiar așa de rare, pe care fiecare din noi le putem repera în prezentul sau trecutul nostru. Ce atitudine avem când observăm pe cineva în pericol? Ce faci dacă mergi pe stradă și un om de condiție modestă își lovește soția sau copii? Știu, ești tentat să nu intervii, dar este oare corect?

Când o relație este amenințată. Pavel scrie un îndemn către două femei care aveau un conflict, Evodia și Sindichia și le sfătuiește să fie „un gând”, să nu se ajungă la ceartă și dezbinare. Ce faci când știi de existența unui pericol iminent într-o relație? Ce faci când știi că un soț cu soția sa au relația în pericol? Când știi că el sau ea trișează? Biblic este să confrunți nu să treci ca și cum nu ai văzut. În astfel de cazuri e necesară confruntarea. Sau poate e nevoie să confrunți soțul sau soția ta, tot despre același pericol vorbim. Când este amenințată o relație este nevoie de confruntare.

Când există separare într-un grup.  Una din metodele preferate și brevetate de satan pentru a strica ce este bun și frumos este să stârnească neînțelegeri, invidie și certuri. Pe de cealaltă parte Dumnezeu ne cheamă să fim una, să trăim în pace și înțelegere unii cu alții și suntem provocați să păzim relațiile. În acest sens Pavel le scrie celor din Corint: „Vă îndemn fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” Este un caz care necesită confruntare nu atitudine indiferentă.

Când cineva păcătuiește împotriva ta sau te jignește. Aici e vorba de soț sau soție, de copii sau părinți, de frați sau surori, de păstor sau slujitori și alte categorii de oameni cu care intrăm în contact. Când cineva păcătuiește față de noi, trebuie să îl confruntăm pentru a stabili adevărul, pentru a reabilita persoana și relația, nu pentru „a avea dreptate”.

Iată câteva situații care necesită confruntare. Știu din experiență că e mult mai ușor, de cele mai multe ori să avem o atitudine nebiblică din marea gamă de variante existente. Ne e mai ușor să suportăm durerea decât să confruntăm sau la extrema cealaltă ne e mai ușor să răbufnim decât să confruntăm.

Confruntarea este acum un lux pentru cei mai mulți dar ar trebui să devină o practică bine aprofundată a fiecăruia, întrucât este una din dovezile maturității spirituale, una din dovezile că suntem profunzi și nu superficiali. Confruntarea corectă poate fi făcută doar de acei oameni care au o relație bună cu Dumnezeu și care nu mai trăiesc pentru bunurile acestei lumi, ei prețuiesc mai mult sufletele, relațiile și adevărul.

Data viitoare, vom descoperi câteva cazuri în care NU trebuie să confruntăm. Vom observa că suntem tentați mult să facem chiar „pe dos” și de asemenea vom putea afla când suntem expuși acționării ilegitime.

If you found an error, highlight it and press Shift + E or click here to inform us.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Comentarii prin Facbook

Care e părerea ta?

Tu ce părere ai?