Ce fel de oameni ar trebui să fim noi

Mă uitam oarecum surprins și încercam să privesc „din afară” la ceea ce înseamnă azi pentru oamenii din jurul meu termenul de „pocăit” și am descoperit câteva lucruri interesante. Cel puțin în ultimul timp, ultimele luni, cuvântul pocăit a devenit foarte apropiat de cuvântul protestatar. Da, cu un altfel de protest de cât e obișnuită lumea, unul „pocăit”, dar acești termeni încep să se apropie în optica oamenilor.

Desigur că mulți din „protestatari” se bucură și chiar am citit texte laudative că avem ocazia să arătăm lumii cât de civilizat protestăm noi, că avem ocazia să cântăm „cântările Domnului” în centrele marilor orașe, că avem ocazia „să ne facem vizibili și auziți” și alte câteva argumente considerate destul de puternice de unele persoane. Atât de puternice încât să merite asocierea cu politicieni, ziariști și anumite organizații. Mi se pare că am lunecat periculos de mult spre extrema popularității izvorâtă dintr-o stimă de sine proastă.

Azi, ochii mi-au căzut pe pasajul din epistola lui Petru, care scrie: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?”

Un text care nu are cum să nu te pună pe gânduri, care nu se poate să nu te provoace la meditare. Un text care are impact în viața oricărui copil de Dumnezeu. Ce fel de om ar trebui să fiu eu? Care trebuie să fie identitatea mea, imaginea mea, amprenta mea, relația mea? Ce fel de imagine trebuie să transmit? Ce fel de om ar trebuie să fiu eu când mulțimea procedează într-un anumit fel? Pot să fiu „la fel” doar pe baza recomandărilor cuiva sau trebuie să cercetez „pe cont propriu”?

Uneori noi creștinii, vrem să ne impunem regulile noastre. Știm că ele sunt bune, biblice și ne dorim să facem din ele legi ale statului și chiar avem speranța uneori că vom reuși. Invocăm puterea lui Dumnezeu și de multe ori visăm irealist și nebiblic. Credem că avem puterea, sub imperiul emoțiilor, să „facem regula” în curtea în care „toate lucrurile au să se strice”. Noi credem că putem să le reparăm, chiar dacă Dumnezeu ne-a avertizat că au să se strice.

Ne dorim societățile prospere, organizate pe reguli deloc biblice de la fundamentarea lor. Vrem prosperitatea acelor societăți, beneficiile lor, confortul lor, dar nu vrem să plătim prețul pe care ele îl cer. Uneori pentru acel confort, stare de bine, civilizație și condiții prețul e familia noastră. Ne sesizăm dacă ne ia copiii, dar nu ne alarmăm de loc că răpirea grosolană și mare e cea de părinți. Părinții sunt răpiți toată ziua de lângă copii, la munci dar nu protestează nimeni. O asemenea răpire e considerată acceptabilă deși e un lucru tot așa de grav. Dar ne place să ne amăgim, ne place să credem că dacă copiii sunt la noi acasă, deși noi nu suntem, totul este în regulă.

Acum un an, predicam într-o biserică din Belgia și le spuneam celor de acolo că în România va fi mai bine de trăit decât la ei, într-o perioadă de câțiva ani și pentru un timp. Ei au zâmbit și au spus unii în mintea lor, alții cu glas tare „niciodată”. Mă întrebau dacă prorocesc și am zis că nu, doar îmi dau seama că toate aceste condiții vor trebui plătite și pentru un copil de Dumnezeu, care ar trebui să fie un „altfel de om” va deveni insuportabil prețul. Nu că România ar fi ferită, dar suntem mai înapoiați.

Oare de ce avem tendința asta după confort, dotări, avuții, tehnologii, bani și altele din lucrurile care vor arde? Oare de ce alegem să plătim un preț așa de mare pentru ele? Oare de ce credem că putem pune noi reguli? Oare de ce ne înșelăm singuri crezând că prin „încordarea noastră” putem face regula în „casa lor”? Oare astfel de oameni ar trebui să fim noi?

Și dacă statele occidentale, criticate tare acum, sunt mai corecte decât noi? Dacă noi ne-am dus la ei și ei deja aveau acele reguli, iar noi le-am acceptat implicit, oare nu suntem nedrepți? Oare nu suntem noi suciți? Am acceptat prețul ca să beneficiem de condiții, apoi vrem să nu îl plătim… Oare ce fel de oameni ar trebui să fim noi?

Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează principiul „fă-te frate cu dracu până treci puntea”. Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează principiul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează lipsa de corectitudine, manipularea și populismul.

Oare astfel de oameni ar trebuie să fim noi? Oare așa așteptăm și grăbim venirea zilei lui Dumnezeu? Oare e bine dacă ne găsește Isus la protest? Oare nu mergem într-o direcție  periculoasă? Oare suntem oamenii care ar trebuie să fim? Mă întreb fără ironie sau superioritate, mă întreb sincer și dus pe gânduri.

If you found an error, highlight it and press Shift + E or click here to inform us.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Comentarii prin Facbook

6 Comentarii

  1. adrian 12/02/2016
    • Teofil Gavril 13/02/2016
      • adrian 13/02/2016
        • Teofil Gavril 13/02/2016
          • adrian 13/02/2016
  2. Teofil Gavril 13/02/2016

Tu ce părere ai?